Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 7 (1)

Capitolul 7
Capitolul 7 (Luis Novaes / Epoch Times)

Deng face un turneu în sud pentru o economie deschisă; Jiang îi înfrânge pe fraţii Yang şi preia puterea (1992-1994)

Deng Xiaoping şi-a pierdut o bună parte a susţinătorilor reformei şi politicii de deschidere, după înlăturarea lui Hu Yangbang şi a lui Zhao Ziyang. Jiang Zemin, presupusul "nucleu al conducerii celei de-a treia generaţii”, nu numai că a eşuat în promovarea unui program de reformă şi deschidere, dar a mers până acolo încât a ales să le submineze. Deng ajunsese la concluzia că nu are altă posibilitate decât să se apuce să facă lobby politicii de deschidere. Astfel că, bătrân şi slăbit, cu ajutorul fiicei sale, Deng a făcut un tur special în sudul Chinei, în 1992, pentru a promova reforma şi deschiderea, care stagnau.

Pe 17 ianuarie, 1992, din Beijing pleca un tren special, cu direcţia sud. În el se aflau Deng Xiaoping, care avea 88 de ani pe atunci, împreună cu soţia, fiica şi un vechi prieten – preşedintele Chinei, Yang Shangkun. Între 18-21 februarie, Deng a călătorit prin Wuchang, Shenzhen, Zhuhai şi Shanghai, în ceea ce avea să se numească mai târziu „Turneul sudic al lui Deng Xiaoping.”

Cauza directă a Turneului din Sud a lui Deng a fost propaganda politică de extremă stângă (conservatoare) a lui Jiang Zemin care se opunea reformelor. Şi tot Jiang a fost cel care după turul lui Deng, a împiedicat răspândirea discursurilor ţinute de acesta în timpul turului. Cu toate acestea, după încheierea turneului lui Deng, Jiang şi-a însuşit fără ruşine reformele aflate în derulare. Realitatea este că în anul acela, cei care l-au ajutat pe Deng cel mai mult în promovarea reformelor şi deschiderii au fost fraţii Yang Shangkun şi Yang Baibing, ambii având funcţii în cadrul armatei. După turneu, figura care a avut rolul cel mai însemnat în modelarea economiei Chinei, nu a fost Jiang Zemin, ci Zhu Rongji. Odată cu cea de-a 14-a Sesiune a Plenarei Congresului Naţional al PCC, fraţii Yang şi-au pierdut influenţa în cadrul armatei şi în scurt timp au devenit oponenţii lui Jiang. Evident, Jiang a observat asta; în 1998 a mers până într-acolo încât s-a aliat cu Zeng Qinghong pentru a-l omorî pe Yang Shangkun. Tot cu ajutorul lui Zeng, a dorit să-l vadă mort şi pe Yang Baibing. Ura lui Jiang împotriva fraţilor Yang depăşea ranchiuna personală, ea fiind amplificată de o doză imensă de gelozie faţă de realizările lor. Îi vedea pe cei doi fraţi ca pe o piedică în calea însuşirii meritelor programului de succes al lui Deng.

1. Ultimatumul lui Deng Xiaoping

Pe 18 ianuarie 1992, Deng Xiaoping a ajuns în Wuchang pentru a se întâlni cu Guan Guanfu, secretarul Comitetului de Partid al Provinciei Hubei şi cu Guo Shuyan, guvernatorul Provinciei Hubei, marcând debutul Turneului din Sud. În timpul întâlnirii, Deng l-a menţionat direct pe Jiang Zemin şi i-a rugat pe Guan şi pe Guo să transmită mesajul Comitetului Central al PCC: „Oricine se opune politicilor celui de al 13-lea Congres Central al PCC, va trebui să demisioneze". Jiang a găsit mesajul foarte supărător, deşi a ales să nu-şi arate resentimentul. De ceva timp, Jiang nu-şi manifestase sprijinul pentru nici una dintre cuvântările lui Deng din timpul turneului.

În ziua de 19 ianuarie, trenul lui Deng ajungea în Zona Economică Specială Shenzhen. În mod obişnuit, Deng spunea doar câteva cuvinte, totuşi, acolo a ţinut un discurs mai lung în care a emis în mod clar un ultimatum către Jiang: „Reforma şi deschiderea sunt tendinţele timpurilor, care s-au bucurat de susţinere din partea întregului Partid şi a oamenilor din toată ţara. Oricine nu este de partea reformelor va trebui să plece”. Totodată Deng i-a desemnat pe Yang Shangkun şi Wan Li să întocmească o listă a persoanelor identificate drept „personal de conducere” pentru cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC (care urma sa aibă loc la sfârşitul anului 1992), incluzând candidaţii pentru viitorul Secretar General al Partidului. În timpul turneului, Deng a fost însoţit de Yang Shangkun, care îi era prieten apropiat şi Prim Vice-preşedinte al Comisiei Militare Centrale. În timpul turului, Deng s-a întâlnit personal cu Qiao Shi, Liu Huaqing, Ye Xuanping, Zhu Rongji şi Yang Baibing. Abordarea lui Deng avea două semnificaţii. În primul rând, sugera că Deng încerca din răsputeri să câştige sprijin pentru programul său de reformă şi deschidere. În al doilea rând, arăta intenţia lui Deng de a-l promova pe Qiao Shi şi de a-l înlătura pe Jiang Zemin.

În timpul călătoriei, Deng menţiona frecvent „realizările remarcabile în dezvoltarea accelerată” ale lui Zhao Ziyang, în timpul celor cinci ani în care acesta a condus economia. După turneul din Sud, Deng nu a renunţat: îşi trimitea mereu oamenii să-l contacteze pe Zhao Ziyang. Dar Zhao încă refuza să admită vreo „greşeală” din partea sa referitoare la modul în care fusese tratată mişcarea pentru democraţie a studenţilor. Atât înainte cât şi după acest turneu, Deng, îşi trimitea colaboratorii să vorbească cu Zhao, dar Zhao rămânea pe poziţia sa insistând că nu greşise. Zhao şi-a onorat conştiinţa, diferită de linia Partidului - ceva rar întâlnit în Partidul Comunist.

În cei doi ani după preluarea funcţiei de Secretar General al PCC, Jiang Zemin a dus politici de extremă stânga şi a pus accentul pe strategii menite să contracareze presupusa încercare a Vestului de a „transforma paşnic” regimul comunist. Cuvintele lui Deng Xiaoping „oricine nu e de partea reformelor va trebui să plece”, au atins o coardă sensibilă în Jiang. În dimineaţa zilei de 20 februarie, Jiang a ţinut o şedinţă extinsă a biroului politic, în care a transmis discursul lui Deng. De multe ori când discursurile lui Deng erau transmise întregului Partid ca şi documente ale Comitetului Central al PCC, Jiang înlătura numeroase pasaje, cu scuza că ele ar provoca „instabilitate ideologică printre cadrele de partid”. Cea mai notabilă a fost scoaterea unor pasaje ca: „Reforma şi deschiderea sunt tendinţe ale timpurilor, care s-au bucurat de susţinere din partea întregului Partid şi a oamenilor din toată ţara. Oricine nu este de partea reformelor va trebui să plece”. Jiang a mers atât de departe încât a interzis ştirile cu privire la detaliile Turneului din Sud al lui Deng, rezultatul fiind acela că majoritatea chinezilor nu ştiau nimic despre eveniment.

Într-o zi pe la sfârşitul lui februarie 1992, Li Ruihuan, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, responsabil cu ideologia printre membrii Partidului, l-a întrebat pe Gao Di, director la Cotidianul Poporului: „De ce n-a raportat Cotidianul Poporului despre discursurile lui Deng din Turneul de Sud? De ce nu întreprind ei (reporterii ziarului) nici o acţiune?” Încrezător şi îndrăzneţ, Gao Di a răspuns cu o întrebare: „Tovarăşul Xiaoping este acum doar un membru obişnuit de Partid. Mă întreb din ce perspectivă putem să-l prezentăm în rapoartele de ştiri?” El ştia că putea conta pe Jiang, de aceea a îndrăznit să-l contracareze pe Li. Dar ceea ce Gao nu realiza, era faptul că poziţia lui Jiang ca Secretar General îi fusese oferită de Deng Xiaoping. Deng, care avea sprijinul armatei, putea revoca numirea oricând.

2. O nechibzuinţă înspăimântătoare

Între 20 martie şi 3 aprilie, 1992, Beijingul ţinea cea de-a cincea sesiune a Congresului Naţional al Poporului. Întâlnirea s-a centrat pe decizia implementării reformelor. Cenzurarea discursurilor lui Deng de către Jiang Zemin a fost abordată deschis de către militari - greii luptelor politice. La Congres, Yang Baibing - Secretarul Comitetului Central al PCC, Secretar General al Comisiei Militare şi Director al Departamentului Politic General al Armatei - a fost primul care şi-a arătat susţinerea faţă de Deng. Yang a proclamat: „Protejaţi reformele şi deschiderea.” Totodată, Yang a cerut direct publicaţiei Armatei de Eliberare Naţională să publice un editorial intitulat „Protejaţi reformele şi deschiderea.” Articolul era semnificativ prin faptul că reitera public poziţia faţă de programul de reformă, pentru a „răspunde ferm chemării Tovarăşului Xiaoping şi a proteja reformele şi deschiderea” şi lua poziţie publică în susţinerea lui Deng. He Qizong, şeful-adjunct al Statului Major General al Armatei de Eliberare a Poporului, a fost primul din Departamentul Statului Major care a răspuns. Chemarea lui Yang de a „proteja reformele şi deschiderea” îl viza direct pe Jiang Zemin. Din acel moment, în Jiang a apărut un resentiment puternic faţă de Yang şi He. Mai târziu avea să-i priveze de putere.

Pe 26 martie - dată care a căzut tocmai în timpul întâlnirii Congresului Naţional al Poporului - un ziar numit Cotidianul Zonei Economice Speciale Shenzhen (Shenzhen Special Economic Zone Daily), a publicat un articol cu titlul de-o şchioapă: „Un vânt dinspre est aduce primăvara - Rapoarte despre Tovarăşul Deng Xiaoping în oraşul Shenzhen.” Aceasta a fost prima publicaţie care a făcut cunoscut Turneul din sud al lui Deng şi cele mai importante discursuri. În după-amiaza aceleiaşi zile, ziarul Ştiri de Seară din Yangcheng, republica aproape în întregime articolul din Cotidianul Shenzhen. Apoi, pe 28 martie,Wenhui Daily din Shanghai şi China Business Times, au publicat amândouă textul întreg al articolului. Două zile mai târziu, pe 30 martie, Agenţia Naţională de Ştiri Xinhua – condusă de Partid şi aflată sub controlul lui Jiang - a publicat de asemenea întregul articol. Faptul că Xinhua a publicat textul la patru zile după apariţia sa în Cotidianul Shenzhen reflecta împotrivirea lui Jiang.

Yang Baibing a luat poziţie în numele armatei, susţinând discursurile lui Deng ţinute în timpul Turneului din Sud. Armata i-a oferit lui Deng sprijinul cel mai puternic. Puternica susţinere din partea armatei i-a speriat pe cei care se opuseseră reformei. Deodată roata se întorsese. Un Jiang şocat şi confuz simţea că armata îi făcea viaţa grea pentru că nu-l suporta. Încă ameţit, Jiang a adoptat un truc politic asemănător cu cel de la întâlnirea cu japonezii de pe 1 aprilie: a afirmat că era de acord cu discursurile lui Deng. Deng a luat remarca lui Jiang drept vorbe goale, necrezând în sinceritatea acestuia.

În acel moment, mai erau doar câteva luni până la cel de-al 14-lea Congres Naţional al PCC. Yang Baibing a jucat cartea militară, care avea un impact semnificativ asupra nivelelor înalte din PCC. Situaţia politică în Beijing era periculoasă şi imprevizibilă. După Turneul din Sud, lipsa de viziune şi neimplicarea lui Jiang l-au împins pe Deng la limitele răbdării. Pe 22 mai, în ciuda căldurii din Bejing de la acea dată, Deng a vizitat Grupul Shougang - una dintre cele mai mari companii de oţel din China. S-a plâns chiar în faţa muncitorilor şi cadrelor companiei: „Pe cuvântul meu, unii oameni sunt nepăsători, alţii tac. Pur si simplu se opun sau nu sunt de acord. Numai un număr mic de oameni fac într-adevăr ceva.” Apoi Deng i-a rugat pe liderii de la Beijing, Li Ximing şi Chen Xitong, care l-au însoţit la companie „să transmită acest mesaj Comitetului Central.” Prin „Comitetul Central”, Deng se referea bineînţeles la Jiang.

În acest timp Qiao Shi - care era membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, Secretar al Comitetului cu Probleme Politice şi Legislative şi Director al Şcolii Centrale de Partid - a atras atenţia în repetate rânduri că reacţiile la discursurile lui Deng nu ar trebui să fie pur si simplu laude sau vorbe goale. Era modul lui Qiao de a-l critica indirect pe Jiang.

Vice-premierul Ţian Jiyun şi-a exprimat de asemenea în termeni hotărâţi sprijinul pentru reformele lui Deng.

La cererea lui Qiao Shi, Ţian Jiyun a ţinut un discurs la Şcoala de Partid a CC al PCC din mai 1992, criticându-l pe Jiang Zemin, dar nu în mod direct. El a spus: “Când eliminăm ‘influenţele’, trebuie să fim vigilenţi cu cei care sunt cu două feţe. Aceşti oameni îşi întorc palmele în sus pentru nori şi în jos pentru ploaie. Ei vorbesc în limbaj omenesc pentru oameni şi în limbaj monstruos pentru monştri. Când li se dă ocazia, vor sări înainte să se opună reformelor şi deschiderii. Dacă aceşti oameni câştigă puterea supremă, vor semăna dezastru pentru ţară şi pentru oameni.”

Auzind discursul, Jiang şi-a încleştat dinţii cu ură. Ştiind că lucrurile nu mergeau bine, plănuise să dea din nou impresia că susţine reformele. Dar acum, şmecheria sa fusese demascată de Ţian.

Li Xiannian fusese cândva nemulţumit de susţinerea pe care o acorda Ţian programului de reforme şi deschidere. Pe 27 octombrie 1989 - nu mult timp după Masacrul din Piaţa Tiananmen - Jiang discredita la o întâlnire a biroului politic toate contribuţiile lui Zhao Ziyang la reformă. Atunci Ţian a punctat pe loc că, totuşi, noua generaţie de lideri nu poate nega realizările generaţiei anterioare; fiecare trebuia să împărtăşească ceva atât din rezultate cât şi din probleme. Furios, după ce a auzit remarca lui Ţian, Li a strigat: „Încă o dată lacheii lui Zhao Ziyang ies la iveală!”

Dar ceea ce l-a făcut pe Jiang cu adevărat neputincios a fost faptul că Ţian a criticat deschis comportamentul duplicitar al său, în timp ce marele său suporter era în spital. Jiang nu mai putea face nimic. La sfârşitul lui mai, un grup de doctori raporta că Li Xiannian se află în stare critică. Jiang a început să simtă că propria sa poziţie era în pericol şi că situaţia nu-l avantaja deloc. Fără altă alternativă, Jiang nu putea decât să-şi întoarcă pânzele în direcţia vântului, îndulcindu-şi opoziţia faţă de aşa numita „reformă burgheză.”

Pe 9 iunie 1992, Şcoala de Partid a Comitetului Central al PCC, era păzită de ziceai că îşi va înfrunta duşmanii de moarte. Jiang, înconjurat de Qiao Shi şi de o trupă de soldaţi şi poliţişti, au intrat în sala de consiliu. Studenţii râdeau de Jiang şi de întreaga scenă: „Trebuie ca Qiao Shi să-l fi forţat pe Jiang să vină aici.” Apoi, sub presiunea lui Qiao, Jiang a început să ţină un discurs de susţinere a discursurilor ţinute de Deng în Turneului din Sud. Jiang simţea cum toate astea îi ştirbeau credibilitatea. Resentimentul său faţă de Qiao crescuse. Un observator aflat în sala de consiliu comenta: „Se vede că Jiang nu crede ce spune.” La suprafaţă, cel puţin, Jiang afişa supunere.

Între primăvara şi vara lui 1992, poziţia de Secretar General a lui Jiang a slăbit dramatic. Unii chiar speculau că Jiang va trebui să-şi cedeze postul. Pe 21 iunie, Li Xiannian murea în urma bolii în Beijing. Situaţia l-a forţat pe Jiang să-şi schimbe atitudinea. Jiang a început rapid să mimeze susţinere faţă de reformele lui Deng, deşi mişcarea a venit mult mai târziu decât suportul acordat de alţii. Pe Jiang îl îngrijora atât de mult perspectiva pierderii poziţiei, încât nu mai putea dormi sau mânca bine. Cel mai îngrijorător pentru el era o eventuală mustrare în cadrul Partidului pentru acţiunile sale prezente şi trecute. Astfel, Jiang i-a făcut o vizită secretă lui Deng, oferindu-i o rundă de auto-critică. Cu lacrimi de crocodil în ochi, Jiang a jurat atunci pe viaţa lui, să-l urmeze pe Deng şi să ducă la îndeplinire programul de reformă şi deschidere, până la capăt.

Jiang mai simţea pe atunci şi o presiune imensă din partea fraţilor Yang, Qiao Shi, Wan Li, şi Ţian Jiyun. Nutrea pentru ei un fel de ură amestecată cu frică. În cele din urmă, Jiang aproape că se convinsese şi pe el însuşi că este reformist - ajunsese de la poziţia anti-reformă la una de susţinere totală. De o importantă critică pentru Jiang era modul în care se scria capitolul istoriei sale; el îşi dorea foarte mult să fie prezentat drept o persoană deschisă la minte, care sprijinea reforma. O propoziţie din biografia lui Jiang scrisă de Kuhn exprimă acest lucru. Acolo se simte dorinţa lui Jiang de a ascunde şi rescrie această parte a trecutului său. Kuhn scrie: „În străfundurile sale, Jiang era un reformator economic, chiar dacă nu avea zelul misionar al lui Deng.” Cuvintele „În străfundurile sale” şi „chiar dacă nu” sunt menite să mascheze tot ceea ce făcuse Jiang pentru a se opune programului de reformă a lui Deng. După cum avea să se plângă Jiang mai târziu, el fusese, chipurile, victima conservatorilor agresivi. Dar dacă aşa ar fi stat lucrurile, Deng ar fi putut, pur si simplu, să-l viziteze pe Jiang acasă, pentru a discuta despre modul de consolidare a reformelor. De ce a trebuit să facă Deng împreună cu Yang Shangkun - personaj puternic din cadrul armatei – toată acea călătorie în sudul Chinei?

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii