Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 24 (2)
focus
6. Criza morală şi decăderea spiritului naţiunii. Apatia
În dimineaţa zilei de 30 octombrie 2000, pe râul Sanxintuo în Chongqing, o barcă s-a răsturnat, toţi pasagerii ajungând în apele reci. Ei strigau pentru ajutor. În acelaşi timp, aproape zece bărci mici cu motor treceau prin zonă, însă în loc să-i ajute pe oamenii aflaţi în apă, cei din bărci au început să strângă bagajele pasagerilor, care pluteau. Potrivit Ziarului de seara din Chongqing, cei aflaţi în bărci îşi băteau joc de cei din apă, urându-le o odihnă plăcută pe fundul râului.
În 2001, Timpurile din Jiangnan a raportat că în seara zilei 24 octombrie, pe drumul Shifeng, localitatea Shijing, nu departe de oraşul Guangzhou, o fetiţă de trei ani pe nume Lan Pingping a căzut într-o gură de acces de pe trotuar. Mama şi mătuşa ei, care o însoţeau îi implorau pe trecători în genunchi să scoată pe Pingping afară. În jur de treizeci de persoane s-au adunat să privească cele întâmplate, dar nici unul dintre ei nu s-a încumetat să o salveze pe fetiţă. Nici unul nu a folosit telefonul mobil pentru a suna la poliţie. Doar zece minute mai târziu, atunci când tatăl fetei a ajuns la faţa locului, fetiţa a fost scoasă din puţul plin cu apă. Dar tatăl a ajuns prea târziu: fetiţa a decedat, când a ajuns la spital. Această scenă ne aminteşte de un tablou celebru pictat de înţeleptul confucianist Mencius – care, în mod asemănător prezintă un copil, care a căzut într-un puţ, iar oamenii fără să chibzuiască prea mult, sar în apă pentru a salva micuţul. Doar că de data aceasta, aşa ceva nu s-a întâmplat. Cazul demonstrează gradul în care chinezii din ziua de azi şi-au pierdut o parte din natura umană. [2]
Xin Jing Pao a povestit că în dimineaţa zilei de 20 decembrie 2003, un viol a avut loc la clubul de noapte „Rolling Rock”, în regiunea Xiangzhou a oraşului Zhuhai. Opt bărbaţi au aruncat o femeie pe o canapea şi au început să o violeze în prezenţa a aproape 200 de oameni. Nici dintre martori nu a intervenit în apărarea femeii. Se pare că abia de o trece o săptămână fără să aibă loc tragedii, cum ar fi acestea ...
„Cazul de viol în vagonul de noapte a cutremurat provincia Guangxi: trei femei au fost violate, una după alta, sub ochii altor pasageri, care pur si simplu stăteau şi priveau”. [3]
Un alt caz şocant din oraşul Harbin: o crimă a avut loc. La locul faptei se aflau sute de oameni, dar nimeni nu s-a implicat”. [4] ”O fată tânără se opunea agresiunilor şi a suferit opt răni. Peste douăzeci de oameni stăteau într-o parte şi priveau nepăsători” [5] Astfel de ştiri devin tot mai frecvente.
Cum s-a putut întâmpla, ca o civilizaţie atât de strălucită cum este cea chineză, să-şi uite istoria şi să se scufunde într-o stare de nesimţire şi indiferenţă atât de profundă? O teorie susţine că acesta este un semn al unei societăţi în criză, una în care oamenii trăiesc cu un profund sentiment de pericol iminent şi insecuritate. Acest lucru le impune să se retragă instinctiv în sine şi se pună autoconservarea mai presus de toate. Printre chinezi au început să dispară încrederea, prietenia şi grija. O societate marcată de o detaşare glaciară este de fapt o societate periculoasă. Fără a lua în calcul faptul că în cazul unor demonstraţii, oamenii pot să repete la unison ideile partidului, la primul semn de pericol, se vor împrăştia în toate părţile ca păsările. Deşi mulţi susţin că „secolul XXI este secolul Chinei” şi mulţi văd în China o naţiune puternică, totuşi persistă o întrebare: poate oare un grup de oameni indiferenţi şi nepăsători, care nu au grijă unul de altul, să construiască o naţiune cu adevărat puternică? Atunci când mass-media PCC promovează lozinci cum ar fi: „China – este o ţară foarte dezvoltată” şi „oamenii sunt mai asiguraţi acum”, ea neglijează de fapt realitatea: puţini oameni pot experimenta adevărata fericire într-o societate unde toţi se simt nesiguri şi nimănui nu îi pasă de ceilalţi.
În ultimii cincisprezece ani, sub conducerea lui Jiang Zemin, ţara a suferit o mulţime de schimbări negative. Au crescut sau au scăzut ratele criminalităţii în aceşti ani? Cum rămâne cu problema corupţiei, produselor contrafăcute şi înşelăciunilor? Sunt ele oare mai multe sau mai puţine? Au crescut sau au scăzut probleme sociale cum ar fi abuzul de droguri, prostituţia, SIDA şi reţelele criminale? Comparativ cu cincisprezece ani în urmă, oare cineva poate să se simtă mai sigur când face o plimbare pe jos, pe timp de noapte, într-un oraş din China? Şi atunci când Jiang Zemin şi-a început persecuţia nemiloasă faţă de un grup de oameni nevinovaţi care practica Falun Gong, care număra zeci de milioane de persoane, câţi funcţionari şi oameni de ştiinţă au avut curajul să păşească înainte şi să insiste asupra stopării acestei nedreptăţi? Poate că este necesar ca fiecare dintre noi să se întrebe dacă acţionează în conformitate cu propria conştiinţă sau, mai întâi de toate, se gândeşte la lucruri personale, din cauza simţului de auto-conservare.
Proporţia persoanelor care pun instinctul de „auto-conservare” pe primul loc, reprezintă un semn grăitor al nivelului prejudiciului pe care Jiang Zemin l-a cauzat inimilor şi valorilor morale ale oamenilor.
Cu un astfel de declin al moralităţii, Chinei îi va fi foarte dificil să rezolve multe dintre problemele grave cu care se confrunta societatea sa. În timp ce legile au puterea de a pedepsi o persoană în mod concret pentru crimele comise, numai valorile morale ar putea promova o societate în ansamblu. Fără sinceritate, încredere şi un sentiment de conştiinţă, nu există nici un fel de vindecare pentru pentru maladiile societăţii. Dacă este ceva fundamental pe care Jiang Zemin l-a distrus în China, aceasta este chiar sufletul şi conştiinţa poporului său. O astfel de lovitură morală denotă faptul că societatea se află în pericol.
Aflându-se la cârma ţării, Jiang a utilizat atât măsuri drastice cât şi mai puţin drastice pentru a aduce ţara în colaps. Mişcarea studenţească din Shanghai, din 1986 a constituit un punct de cotitură pentru cariera politică a lui Jiang. Temându-se de noi mişcări studenţeşti, Jiang a ordonat desfiinţarea tuturor organizaţiilor studenţeşti şi a publicaţiilor de la Universitatea Jiaotong din Shanghai. Erau permise doar serile de dans. Până la sfârşitul lunii aprilie 1989, întreaga Chină a fost cuprinsă de un val de mişcări studenţeşti. Însă acest lucru i-a lăsat reci pe studenţii de la Universitatea Jiaotong din Shanghai, care rămâneau indiferenţi şi organizau petreceri pe parcursul întregii nopţi, dansând şi veselindu-se. Doar pe 18 mai, cu o zi înainte de declararea legii marţiale, studenţii acestei universităţi au luat parte la demonstraţiile în masă.
Jiang a înţeles ceva din cele întâmplate: că ar putea obţine obedienţă prin contracararea oricăror încercări de gândire independentă şi înteţind dorinţele excesive ale oamenilor. În cadrul unei discuţii private cu un membru al Biroului Politic, Jiang a menţionat: „Există două mijloace de a controla oamenii: unul este de a folosi interesele lor materiale, celălalt - dorinţele lor. PCC ar trebui să profite de aceste două momente în orice ocazie, dacă îşi doreşte să rămână mereu câştigător”.
După intrarea în rândurile oficialităţilor de la Beijing, Jiang îşi menţinea puterea doar în acest mod. El a utilizat o astfel de abordare - toate apelurile civile pentru libertate, democraţie şi drepturile omului erau aspru înnăbuşite. În acelaşi timp, folosea diverse şiretlicuri pentru a-i ademeni pe unii oficiali de rang înalt să se alăture în afaceri de corupţie. A reuşit că cointereseze un grup de intelectuali, care l-a ajutat să promoveze în societatea chineză idei precum: goana după bani, distracţii şi satisfacerea dorinţelor sexuale. S-a ajuns până acolo încât prostituţia era promovată de către mass-media în diverse moduri, iar achiziţionarea de averi era văzută ca scop suprem, fără a se ţine cont de modalităţile în care erau obţinute averile.
Deşi multe ţări sunt mai dezvoltate decât China din punct de vedere economic, prostituţia nu este atât de prezentă. În China acest fenomen negativ a luat o amploare deosebită în ultimii zece ani. Acum pentru a se recrea, pentru a uita de probleme, oamenii nu se rezumă doar la o masă copioasă – vizitarea unei prostituate intră de asemenea în „lista de distracţii”. Nu doar cei bogaţi procedează astfel, ci şi cei cu mijloace financiare modeste. Acesta a fost şi cazul studenţilor de la Universitatea din Shanghai, care s-au pierdut în petreceri şi nu au observat ce se întâmplă în jur; societatea chineză în general a devenit indiferentă faţă de orice se întâmplă, cu excepţia satisfacţiilor personale. De exemplu, câţi din rândul intelectualilor chinezi se pronunţă în favoarea protecţiei agricultorilor defavorizaţi din zilele noastre? Singurul lucru pe care îl menţionează despre aceşti lucrători, este faptul că ei trebuie de bună voie să „poarte pe umeri povara inevitabilă a progresului”. Un autor a încercat chiar să susţină că lucrătorii au beneficiat de programul de reforme economice şi a fi concediat înseamnă să primeşti o „şansă" de a-ţi alege o slujbă nouă.
Între timp Jiang îşi menţinea puterea înnăbuşind în oameni sentimentul de conştiinţă şi profitând de sentimentul lor de frică. Cazul lui Fang Zheng, studentul la educaţie fizică de la Universitatea din Beijing, în timpul masacrului din Piaţa Tiananmen, descris în capitolul cinci al acestei cărţi, reprezintă un exemplu ilustrativ în acest sens. Aflându-se la doar câţiva metri de tancul care se apropia, Fang a încercat să salveze o studentă. Însă era prea târziu pentru a evita pericolul iminent: tancul a trecut peste el zdrobindu-i ambele picioare. Ulterior, Fang, în timpul epurărilor politice desfăşurate de către guvern, a fost catalogat drept suspect „rebel”, care a atacat soldaţii în Piaţă în acea zi. Studenta, pe care el a salvat-o, confruntându-se cu presiuni mari, nu a avut altă opţiune decât să spună că nu îşi poate aminti ce s-a întâmplat atunci. Ea chiar a refuzat să recunoască că a fost lângă Fang, atunci când tancul trecuse peste el. Astfel, nimeni nu s-a pronunţat în favoarea nevinovăţiei lui Fang şi el a fost supus diverselor represiuni politice timp de mai mult de un deceniu. În perioada guvernării lui Jiang Zemin, calităţi umane precum atenţia, grija sau compasiunea puteau ruina o persoană. Apatia a devenit o modalitate de existenţă şi de supravieţuire pentru oameni. Era cel mai simplu mod de a evita presiunile politice.
Într-o societate normală sistemul juridic poate, într-o anumită măsură, să susţină în oameni unele criterii morale. Însă Jiang le-a inversat pe toate şi a transformat sistemul juridic într-un instrument de putere: el a obligat poliţia, procuratura şi sistemul juridic în sine să distrugă dizidenţa şi vocile libere. Şi astfel Jiang a dezbrăcat China de ultima sa mantie, care îi oferea protecţie şi siguranţă, anume de valorile morale prezente în societate. Să examinăm cazul studentului Sun Zhigang. În 2003, Sun a fost bătut până la moarte de către aşa-numitul „personal de aplicare a legii” din regiunea Tianhe a provinciei Guangzhou. Cazul a cutremurat întreaga ţară. Cu toate acestea, puţini din China, ştiu un lucru: cu mult timp înainte de moartea lui Sun, o serie de practicanţi Falun Gong precum Gao Xianmin (profesor de biologie de la Universitatea Jinan, oraşul Guangzhou), Xiaojing Li (profesor de la Universitatea Guangzhou) şi Zhixiang Lou (inginer designer al corporaţiei de construcţii „Nongken” din provincia Guangdong) - au fost bătuţi până la moarte de către poliţiştii de la filiala Biroului pentru Securitate Publică a regiunii Tianhe, provincia Guangzhou.
În fiecare caz, criminalii se conformau directivelor lui Jiang Zemin – dacă omorâţi în bătaie vreun practicant Falun Gong, spuneţi că „a fost sinucidere”. Aceste persoane nu au fost pedepsite în nici un fel. Dimpotrivă, au fost chiar răsplătite. Spre luăm ca exemplu pe Han Liping, unul dintre autorii crimelor. După ce a bătut un practicant Falun Gong până la moarte, a fost promovat în funcţia de director adjunct al biroului de poliţie. Să revenim la moartea lui Sun Zhigang. Oficialul responsabil pentru moartea lui Sun nu a fost nimeni altul decât noul director adjunct, Han Liping.
O combinaţie mortală de minciuni şi violenţă - iată formula lui Jiang pentru suprimarea Falun Gong. Mână în mână, toţi împreună - forţele de poliţie, procuratura şi sistemul juridic şi-au îndreptat eforturile împotriva adepţilor acestei practici spirituale. Cei neloiali – adică cei care nu îndeplineau programul de reprimare – erau eliminaţi. Adică, persoanele ce activau în aplicarea legii, care încă mai aveau un sentiment de conştiinţă şi care nu participau în persecuţia Falun Gong, erau supuşi represiunii. Şi aceasta, în timp ce funcţionari cei mai malefici erau promovaţi.
Hao Fengjun, fost funcţionar al Biroului 610 din Tianjin, a rupt orice relaţie cu PCC în 2005, în timp ce se afla în Australia. El a povestit cum a asistat la o arestare. După cum s-a dovedit persoana era una nevinovată. Superiorul său a fabricat „dovezi” pentru a-l reţine pe acest om. Cum au putut poliţia, procuratura şi sistemul juduciar, adică structurile care sunt responsabile de menţinerea justiţiei în societate, să decadă până la un astfel de nivel? Cine poate da asigurări că ceea ce i s-a întâmplat lui Sun Zhigang nu se va întâmpla din nou? Dacă toată lumea se gândeşte doar la propria bunăstare şi nu îi pasă de problemele altora, chiar şi atunci când au loc represiuni, atunci China este sortită pierzaniei. Apatia poate mări prăpastia dintre China şi restul lumii. Este un drum care duce în neant.
Trebuie să se înţeleagă, că eforturile îndreptate de Jiang Zemin spre distrugerea valorilor morale tradiţionale chineze prin toate mijloacele existente, au fost unele premeditate. Povestea lui de viaţă este cea a unui om care a făcut tot ce a dorit pentru a-şi atinge obiectivele – indiferent dacă era vorba de înşelăciune, trădare sau vărsare de sânge. Să luăm spre exemplu trecutul său: fiind născut în familia unui trădător şi lucrând pentru japonezi şi ruşi - Jiang se teme de cuvântul „adevăr”. Într-o societate în care oamenii au valori morale solide, ar fi prea puţin loc pentru un individ ca Jiang să supravieţuiască, cu atât mai mult să fie şef al statului. Jiang s-a dovedit a fi un funcţionar inapt şi incompetent. Laşitatea sa a ieşit la suprafaţă atunci când a nu a reuşit să facă faţă epidemiei SARS şi cu ocazia bombardării Ambasadei Chinei din Belgrad. Pentru a se debarasa de sentimentul de incertitudine care-l bântuia, el îşi găsea alinarea ascultând afirmaţiile linguşitoare ale scriitorilor şi funcţionarilor loiali. Jiang a elaborat şi implementat o strategie care să submineze valorile morale şi credinţele spirituale ale poporului Chinei.
Idolatrizarea banilor şi pierderea integrităţii
După decenii de frământări politice, este de înţeles de ce oamenii tind spre bunăstare materială. Fiind obosiţi de sărăcie, doresc să câştige cât mai mulţi bani. Însă, în cazul în care, conducătorul unei ţări îşi ghidează poporul să se închine banilor şi între timp persecută libertatea de exprimare şi mass-media independentă sau calcă în picioare convingerile religioase ale oamenilor, atunci naţiunea devine deformată şi este în pericol. Acolo unde nu există libertate de exprimare a opiniei publice, credinţă, moralitate şi norme de drept, oamenii sunt apţi să comită aproape orice fel de crimă pentru bani.
În China de astăzi, cea mai mare problemă a societăţii este corupţia. Dar problema morală este lipsa integrităţii. Jiang Zemin a transformat China într-o ţară în care bunele intenţii şi încrederea sunt la mare căutare. Oamenii se înşeală reciproc şi sentimentul de nesiguranţă ia amploare. Această problemă reprezintă un pericol real pentru viitorului Chinei.
Să luăm spre exemplu produsele alimentare. Din momentul în care Jiang a venit la putere, problema produselor alimentare contrafăcute sau otrăvite devine tot mai acută. Ea a avansat rapid de la vânzarea de ţigări şi băuturi falsificate, la producţia de orez toxic, grăsime culinară, ceai, şuncă, etc.
Astfel de cazuri abundă. În mediul rural, în apropiere de oraşul Fuyang, provincia Anhui, din anul 2003, mai mult de o sută de copii au contractat o boală misterioasă. Spre surprinderea oamenilor, cauza bolii care a dus chiar la cazuri de deces, a fost depistată în laptele praf pe care copii îl consumau în fiecare zi. Amestecul de lapte a fost făcut din ingrediente de calitate inferioară, care costă foarte puţin şi au o valoare nutritivă mult mai mică. Astfel, copii care erau hrăniţi cu acest amestec erau literalmente supuşi unei morţi lente din cauza malnutriţiei. Bebeluşilor, care beau acest lapte, li se mărea capul, corpul le rămânea mic şi slab, iar reflexele li se încetineau. Corpurile sugarilor au dezvoltat ulcere mari, iar organele interne s-au mărit. O astfel de stare a organismului a fost numită „Sindromul capului mare”. Numai în oraşul Fuyang, 171 de copii au suferit de acest sindrom. Treisprezece dintre ei au murit. Multe victime ale acestui lapte praf au fost copii din familii de la sate, care şi-au risipit aproape toate economiile pentru un tratament medical. Unii chiar au fost nevoiţi să-şi vândă toată averea. Alte familii care nu îşi puteau permite acoperirea cheltuielilor pentru tratament, nu puteau face nimic altceva decât să-şi privească copii murind. Acest caz este doar unul din multele tragedii de acest gen care a lovit China în ultimii ani. Putem vedea la ce consecinţele grave poate duce absenţa în societate a unor valori şi principii morale şi tendinţele lacome de a obţine câştiguri cu orice preţ.
Problema lipsei de moralitate cu care ne confruntăm astăzi se va aprofunda mâine. În prezent, 28% din populaţia Chinei, adică circa 367 milioane de oameni - sunt persoane care nu au atins vârsta de optsprezece ani. Dacă nu se va reuşi cultivarea la aceşti oameni a valorilor morale care au existat în China timp de milenii, dacă ei nu vor poseda sentimente de încredere, securitate, integritate, datorită cărora o societate devină unită şi armonioasă, atunci viitorul naţiunii în sine, este în pericol.
Deteriorarea eticii profesionale
Jiang Zemin a cultivat în chinezi o goană nemărginită după avere, subminând în acelaşi timp opinia publică independentă şi valorile morale care provin din credinţa religioasă. Dar oamenii au fost nevoiţi să plătească pentru averea agonisită un preţ prea mare. Însă cu certitudine, lucrul cel mai teribil care a cutremurat întreaga Chină l-a constituit deteriorarea eticii profesionale în întreaga societate.
În prezent, pentru a ajunge la doctor trebuie să dai mită. La admiterea la şcoală părinţilor li se solicită bani. Mita este necesară şi pentru ca problema sau cazul oamenilor să fie audiat în instanţa de judecată. Nu face excepţie nici solicitarea unui reporter pentru a scrie un articol pozitiv cu un anumit subiect. Goana după avere a poluat etica profesională a oamenilor în toate domeniile, creînd disfuncţionalitate în ordinea normală a lucrurilor. Şi lucrurile se vor agrava pe viitor. Ce ar putea să înveţe tinerii, angajindu-se în slujbe noi într-o colectivele cu o etică profesională atât de joasă? Nu este de mirare că cei care se angajează în câmpul muncii devin corupţi în foarte scurt timp.
În iulie 2004 un grup de lucru special, care a fost creat pentru a identifica practicile corupte din sistemul medical, a raportat despre 184 de cazuri de încălcări ale normelor în domeniul achiziţiilor medicale şi delapidări din conturi. Sumele au constituit 6,6 milioane de yuani (790.000 dolari). Investigaţiile s-au soldat cu aplicarea de pedepse administrative la 103 persoane, iar dosarele a 88 de cazuri au fost trimise în instanţa de judecată. De asemenea, raportul a precizat că 340 de persoane au fost pedepsite pentru colectarea taxelor medicale în mod ilegal. Sumele implicate s-au ridicat la 33,9 milioane de yuani (4,1 milioane dolari). Au fost depistate 223 de cazuri de mituire, care au rezultat în pedepsirea a 113 pesoane. Şi aceste cifre se referă doar la cazurile depistate, numărul real al unor astfel de de incidente este probabil mult mai mare.
Corupţia în sistemul judiciar este şi mai izbitoare. Cazurile de mită sunt deja mai mult regulă, decât excepţie. Colaboratorul primului nivel de putere din Procuratura Poporului din Beijing, Li Tongwen, fost asistent al Judecătorului Şef al Tribunalului Administrativ al Judeţului Yongqing, provincia Hebei, cu ajutorul a paisprezece complici, a vândut treizeci de pistoale şi o mie de gloanţe pe Internet. În public, această grupare juca rolul apărătorilor de drept, dar în realitate îşi băteau joc de toate. O parte dintre poliţiştii care lucrează la staţia de cale ferată Chengdu s-au dovedit a fi implicaţi în relaţii cu grupările criminale. Zhang Qing, fost prim-adjunct al Grupului de inspecţie disciplinară al Comisiei de Inspecţie Disciplinară din provincia Hainan, ale cărui atribuţii constau în combaterea corupţiei, s-a dovedit a fi un funcţionar corupt.
Un caz de corupţie de proporţii a fost investigat în oraşul Shenyang. Aici au fost implicaţi Mu Suixin, fost primar al oraşului şi fost adjunct al secretarului Comitetului orăşenesc al PCC; Ma Xiangdong, fost primar adjunct şi membru al Comitetului orăşenesc al PCC; Jia Yongxiang , fost judecător principal al Curţii Populare Orăşeneşti din Shenyang; Jiao Meigui şi Liang Fuquan, fiecare fost asistent al judecătorului principal al aceleiaşi instanţe; şi Liu Shi, fost procuror şef la Procuratura din Shenyang. După cum s-a dovedit, funcţionarii au făcut uz de putere în propriile interese şi au colaborat cu grupările de crimă organizată.
Acestea şi multe alte incidente similare ne pun pe gânduri: câţi funcţionari care de fapt ar trebui să servească poporul încă nu şi-au neglijat atribuţiile şi conştiinţa? Această chestiune, la fel ca şi problemele care au cuprins sistemul de învăţământ, reprezintă o consecinţă a cultului banilor, care a apărut în epoca lui Jiang Zemin. Astfel cei care ar trebui să consolideze legea - cum ar fi poliţia, procuratura şi sistemul legislativ, entităţile juridice, pe umerii cărora au fost puse protecţia ordinii publice şi a dreptăţii – se transformă în cei care le încalcă flagrant. Atunci la ce fel de protecţie mai pot spera chinezii de rând?
Un studiu a relevat faptul următorul fapt: companiile de construcţii, securitate publică, procuratură, instanţele de judecată, serviciile medicale, instituţiile de învăţământ şi resursele umane sunt sferele cele mai afectate de corupţie. Dintre cei intervievaţi, 38,54% consideră că corupţia a devenit o problemă „foarte gravă” în proiectele de construcţii. În acelaşi sondaj, 38,53% au declarat că fenomenul corupţiei este „foarte grav” în domeniul securităţii publice, procuratură şi instanţele de judecată; 29,2% au menţionat acelaşi lucru despre serviciile medicale, 26,1% despre educaţie şi 21,2% despre sfera resurselor umane.
În prezent situaţia jurnaliştilor nu este nici ea mai bună; în China ei erau consideraţi „regi neîncoronaţi” - întruchiparea şi vocea justiţiei. Dar confruntându-se cu tentaţiile unor câştiguri uşoare, câţi dintre ei îşi mai reamintesc misiunile şi responsabilităţile lor?
Pe 22 iunie 2002, la mină de aur în satul Yixing, provincia Shanxi, s-a produs o explozie. Unsprezece jurnalişti ai mass-media de stat şi anume: Xinhua News, Shanxi Economic Daily, Shanxi Legal Tribune, Shanxi Life Morning Post - au luat mită în numerar sau aur de la funcţionarii administraţiei publice locale şi de la proprietarii de mine, ca să acopere adevărul despre cele întâmplate. Cel mai fundamental principiu al eticii profesiei de jurnalist – acela de a prezenta adevărul - a fost ignorat în totalitate. O situaţie similară a avut loc şi atunci când mulţi dintre jurnaliştii din China şi-au trădat conştiinţa şi l-au urmat pe Jiang Zemin, atacând Falun Gong. Hao Fengjun, fost funcţionar al Oficiul 6-10 din Tianjin, a mărturisit că personal a fost martor atunci când reporterii de la CCTV, care lucrează în colaborare cu funcţionarii oficiului 610, îl constrângeau pe practicantul Falun Gong, Jing Zhanyi, să mărturisească lucruri false ce discreditau Falun Gong, într-un interviu TV. Reporterii CCTV erau total lipsiţi de orice etică profesională. Dacă societatea Chinei a ajuns în starea în care nici chiar jurnaliştii nu pot relata adevărul sau influenţa opinia publică, la ce să mai spere naţiunea?
Alte cazuri vorbesc despre lucruri similare. Cel mai important lucru în munca unui contabil este onestitatea şi credibilitatea, pentru că datele pe care le autentifică reprezintă baza deciziilor comerciale, financiare, etc. Unele date incerte pot duce la consecinţe imprevizibile. Auditorii, contabilii şi revizorii reprezintă o linie importantă de apărare în menţinerea ordinii într-o economie de piaţă. În China însă, aceştia joacă un rol invers. Capacitatea unui auditor de a manipula conturile a devenit în ultima perioadă un indicator important al „măiestriei lui profesionale”.
O serie de scandaluri contabile, prezentate cu lux de amănunte în mass-media, cum ar fi: „Prăbuşirea firmei de contabilitate „Zhongtianqin”, [6] „Întunericul înainte de ivirea zorilor”, [7] şi „Fenomenul Lihua”[8], arată că mulţi auditori din China s-au transformat în escroci. Pe 16 aprilie 2001, când a vizitat Institutul Naţional de Contabilitate din Shanghai, Zhu Rongji a stabilit un motto: „Nu – manipulării conturilor”. Pe 29 octombrie a aceluiaşi an, atunci când a vizitat Institutul Naţional de Contabilitate din Beijing, Zhu a scris: „Onestitatea este cel mai fundamental lucru, integritatea este extrem de importantă, respectaţi legile, nu contrafaceţi conturile". Faptul că ceva atât de important, ceva ce este fundamental era prezentat ca un motto de şcoală, în loc de ceva măreţ, demonstrează cât de proastă a devenit situaţia în China la acest capitol. Unii ar putea susţine că business-ul de contabilitate este o profesie nouă în China şi că etica sa profesională nu a fost încă pe deplin stabilită. Dar, de fapt, întreaga societate chineză, s-a scufundat în goana după bani şi este atât de coruptă încât noua profesie nu are nici o şansă de a-şi stabili propria etică profesională.
[1] traducere din chineză "angajatul lunii".
[2] citatul integral din textul lui Mencius (2A: 6): "Toţi oamenii au o minte care nu poate suporta să vadă suferinţa altora. Dacă cineva vede cum un copil pe cale de a cădea în fântână, sufletul său va fi copleşit de spaimă, durere, milă şi compasiune. Se va arunca să-l salveze nu pentru a intra în graţia părinţilor copilului, nici pentru a obţine recunoştinţă din partea vecinilor şi prietenilor, nici pentru că s-ar teme de dobândirea unei reputaţii adverse [care ar apare din incaţiune]. Aici se poate observa că cel care nu are o minte care simte milă şi compasiune, nu este uman ... Compasiunea şi mila sunt începutul omeniei " (tradus de Wm. Theodore de Bary şi Irene Bloom, Sursele tradiţiei chineze, Vol. I. New York: Columbia University Press, 1999).
[3] După cum a fost comunicat în China News Network, 5 iulie 2002.
[4] După cum a fost comunicat în China Youth Daily, 15 iulie, 2002.
[5] După cum a fost comunicat în Nanfang Net, 17 mai 2002.
[6] Cel mai mare scandal financiar care a zguduit China, similar cu cazul Enron, întâmplat în SUA.
[7] Referinţă la situaţia actuală dificilă în sectoarele financiar şi contabil din China: dezordine, confuzie şi fraudă.
va urma...
(Copyright © 2005 The Epoch Times)
