Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 23 (3)

Capitolul 23
Capitolul 23 (Luis Novaes / Epoch Times)

3. Criza politică: degenerarea guvernului, deteriorarea sistemului legal şi încălcarea drepturilor omului

Corupţia şi comportamentul de tipul crimei organizate din sânul guvernului

În cei 13 ani cât timp Jiang Zemin a deţinut frâiele puterii, sistemul politic din China a suferit un mare regres.

Sub conducerea lui Deng Xiaoping, reforma politică a fost de fapt iniţiată şi când Zhao Ziyang era la putere, existau planuri clare pentru reformă politică. Partidul a început să se separe de guvernul Chinei şi guvernul a început să abandoneze controlul asupra companiilor ţării. Un sistem de servicii publice a început să se materializeze. Dar sub conducerea lui Jiang Zemin, favoritismul a fost folosit pentru a numi oficiali. Jiang a folosit de asemenea corupţia politică ca pe o unealtă pentru a-şi menţine autoritatea. Membrii fracţiunii din Shanghai şi membrii familiei lui Jiang au fost plantaţi la toate nivelele guvernului. Autorităţile politice ale Chinei au început astfel să păşească pe drumul corupţiei totale.

Această corupţie politică a cauzat o mare harababură în eşalonul superior al Chinei. Birocraţii au conspirat cu oamenii de afaceri şi au acţionat necugetat precum bandiţii, lucru care a transformat de fapt guvernul într-o reţea criminală. Cumpărarea şi vânzarea de titluri guvernamentale a devenit excesivă. Oficialii corupţi şi mediocri au fost promovaţi şi însărcinaţi cu responsabilităţi majore. Birocraţia a trecut printr-o expansiune fără precedent. Conform rapoartelor publicate de China Economic Times, doar în 2004 aproximativ 700 de miliarde de yuani din banii contribuabililor au fost cheltuiţi de birocraţi pe mâncare, băuturi, distracţii, transport şi călătorii în străinătate. Această sumă este echivalentă cu 9 ani de venituri din taxe în oraşul Guangzhou, cu peste 538 de yuani pe cap de locuitor în rândul celor 1.3 miliarde de chinezi, sau suma totală a tuturor salariilor pe o lună a muncitorilor urbani obişnuiţi din oraşele mijlocii şi mici. Acesta este cel mai mare grup de oficiali corupţi şi care deturnează fonduri din istoria chineză. Puţinele cazuri de corupţie ce au fost mediatizate oficial sunt doar vârful icebergului. Conform datelor eliberate pentru prima dată în 2004 de către Ministerul Comerţului, au existat peste 4.000 de oficiali corupţi care au scăpat şi au fugit în străinătate. Suma fondurilor pe care le-au delapidat a fost estimată la aproximativ 50 de miliarde de dolari americani.

Eficienţa guvernului a scăzut. Conform documentelor oficiale din sânul guvernului, sondajele au arătat că doar 15-50% dintre civili au avut opinii bune sau satisfăcătoare cu privire la comitetele provinciale de Partid şi guvern, doar 10-15% dintre civili au avut opinii bune sau satisfăcătoare cu privire la liderii de vârf, şi doar 15-20% dintre civili au declarat că condiţiile sociale generale sunt bune sau satisfăcătoare. Aceste rezultate de sondaj ridică degetul în mod direct spre dezastrul provocat de conducerea Partidului Comunist Chinez. Într-o societate democratică şi deschisă, o astfel de rată scăzută de aprobare ar fi dus la situaţia în care orice partid conducător ar fi fost înlăturat. Întârzierile în reforma politică au accelerat crizele deja existente în alte aspecte ale societăţii chineze. Când un guvern eşuează în a-şi îndeplini responsabilităţile faţă de poporul său şi în a satisface aşteptările publicului, acest lucru poate duce la o neîncredere completă, nesupunere şi chiar revoltă violentă.

Autoritatea guvernului a fost atât de abuzată încât aceasta monitorizează şi persecută oamenii de rând în mod regulat. După ce Jiang Zemin a câştigat puterea, el a extins mult forţele armate ale poliţiei. Ca urmare, oraşele chineze ale căror populaţie este de peste 1 milion de oameni au înfiinţat forţe armate poliţieneşti la nivel de regiment sau mai sus. Ele sunt forţe de poliţie speciale, anti-revolte, care se ocupă de oamenii de rând. Pentru a intimida oamenii, Jiang a ridicat restricţiile pentru infracţiunea de omor, delegând competenţa aprobării pedepsei cu moartea Înaltelor Tribunale Populare. Într-o perioadă scurtă de timp, numărul oamenilor condamnaţi la moarte a crescut drastic. Provinciile au început să compare între ele numerele de oameni condamnaţi la moarte pentru a se lauda cu faptul că sunt „duri cu crimele.” Conform datelor dezvăluite de oamenii care lucrează în cercurile juridice din China continentală, China a condamnat la moarte mai mulţi oameni decât orice altă ţară. În 2004, China Youth Daily a citat cifre de la un reprezentant al Congresului Naţional al Poporului, care a declarat că în China a existat o medie de 10.000 de oameni care au fost condamnaţi la moarte şi executaţi imediat în fiecare an. Acest număr este de 5 ori mai mare decât numărul total de cazuri de pedeapsă capitală înregistrate în toate ţările lumii la un loc. De asemenea, conform organizaţiei pentru drepturile omului Amnesty Internaţional, numărul deţinuţilor pe care China i-a executat în 2004 a reprezentat 90% din numărul total al execuţiilor din întreaga lume, cu toate că populaţia Chinei reprezintă doar 20% din populaţia globală. Unii experţi au subliniat faptul că în comunităţile chineze din străinătate, precum cele din Hong Kong şi Taiwan, rata crimelor violente nu este atât de ridicată. Dintr-o perspectivă istorică, numărul execuţiilor în China antică în timpul perioadelor de pace a fost mai scăzut în comparaţie cu cel al altor ţări din acele vremuri. Cu alte cuvinte, cifrele uimitoare ale execuţiilor sunt unice pentru China contemporană, sau mai degrabă pentru China continentală. Faptul că atât de mulţi oameni au fost conduşi să comită fărădelegi a căror pedeapsă este execuţia, nu demonstrează numai incapacitatea regimului comunist chinez de a guverna în mod eficient, ci este ceva simptomatic în privinţa modului în care regimul rezolvă problemele, nu prin asumarea responsabilităţii şi încercarea de a îmbunătăţi lucrurile ci prin curmarea violentă a vieţilor.

Administraţia lui Jiang nu a reflectat niciodată asupra greşelilor pe care le-a făcut şi niciodată nu a încercat să le redreseze. Inundaţiile din 1998 din China nu ar fi avut consecinţe atât de devastatoare dar nu ar fi existat deciziile atât de prost luate de către Jiang şi administraţia sa. În cele din urmă, dezastrul a fost unul dintre cele mai grave ale secolului. Dacă Jiang s-ar fi mişcat mai rapid pentru a goli Râul Jing de apa sa, dezastrul ar fi putut fi evitat. În 2003, răspândirea SARS în aproape 30 de ţări nu ar fi avut ca victime atât de mulţi oameni şi imaginea Chinei nu ar fi fost atât de pătată, dacă Jiang nu ar fi încercat să o muşamalizeze. Guvernul nu ar fi depus atât de mult efort pentru a suprima violent Falun Gong, o practică inocentă bazată pe exerciţii şi principii morale, care ajută la îmbunătăţirea societăţii şi a sănătăţii oamenilor, dacă nu ar fi fost corupt de către Jiang Zemin.

Datorită presiunii venite din partea lui Jiang, Hong Kong-ul, cândva numit „Perla Estului”, a pierdut o mare parte din fosta sa măreţie şi libertate. În iunie 2002, peste 90 de practicanţi Falun Gong din ţări precum Japonia, Suedia, SUA şi Australia nu au primit acceptul de a intra în Hong Kong. Din grup făcea parte şi faimosul ortoped din Taiwan Ao Man-Kuan. În februarie 2003, aproape 80 de practicanţi Falun Gong ce aveau vize valide au fost repatriaţi forţat când au încercat să intre în Hong Kong. În august 2003, când pictoriţa australiană de origine chineză Zhang Cuiying se pregătea să desfăşoare o expoziţie cu lucrările ei în Hong Kong, a fost oprită să intre în ţară de către autorităţi doar pentru că este practicantă Falun Gong. Artistă distinsă, Zhang Cuiying, a fost în multe ţările europene şi în America ca şi oaspete de onoare pentru a susţine expoziţii cu lucrările ei, unele dintre ele fiind colecţionate chiar de către fostul preşedinte al Ucrainei (n.r. Leonid Kucima)

Conducerea lui Jiang Zemin a fost punctul de cotitură în scena politică chineză, dar înspre mai rău. După conducerea totalitară a lui Mao, China începuse să facă paşi mari către reformă. Perioada în care Deng Xiaoping a deţinut puterea a fost văzută ca un stadiu tranziţional. Dar calea care a fost aşternută de Deng Xiaoping şi Zhao Ziyang a fost distrusă atunci când Jiang Zemin a venit la putere. Încă odată guvernul a fost îndreptat împotriva poporului. Controlul şi persecutarea populaţiei pentru a menţine autoritatea guvernului a devenit singurul scop, făcând astfel ca Partidul să piardă orice speranţă pentru o reformă paşnică. Această schimbare în natura guvernului şi corupţia sa frenetică au creat o situaţie în care PCC este de nesalvat. Drumul pavat înaintea sa nu duce decât la propria prăbuşire şi membrii săi nu vor rămâne nepedepsiţi pentru ceea ce au făcut. Jiang, totuşi, este cel mai responsabil pentru distrugerea sistemului de guvernare şi ruinarea speranţelor Chinei pentru reformă.

Regresia completă a sistemului legal chinez

În ultimii 10 ani şi ceva, cu efortul multor experţi legali regulile şi reglementările au fost treptat adoptate în China. Dar sub Jiang, legea a fost folosită doar ca unealtă a sa. El niciodată nu s-a oprit pentru a impune o limită, protejându-şi proprii subordonaţi loiali de rigorile legii. Jia Qinglin, care a fost implicat în şocantul caz Yuanhua, de exemplu, nu a fost în cele din urmă pedepsit pentru fărădelegile sale. În schimb, Jiang i-a acordat poziţia de membru al Biroului Politic. Pentru cei de la putere, începând cu însuşi Jiang, legea există doar cu numele. În cazul oamenilor de rând, tribunalele în primul rând înşeală inculpatul, apoi reclamantul; exista doar puţină justiţie sau corectitudine.

Pentru a facilita persecuţia împotriva Falun Gong, Jiang Zemin a creat Biroul 610, o organizaţie de tipul Gestapo-ului nazist. Primind puterea de a depăşi restricţiile de la nivelul guvernamental local, Biroul 610 este controlat direct de către Jiang Zemin şi Luo Gan. Acesta este un spectacol evident de sfidare pus în scena pentru sistemul legal chinez. În procesul persecutării Falun Gong legea a devenit o unealtă pentru Jiang. Practicanţii Falun Gong au fost privaţi de toate drepturile lor de a se apăra; un avocat care a luat atitudine şi şi-a oferit serviciile a fost ameninţat şi chiar şi-a pierdut licenţa de a mai practica dreptul. Sub politica lui Jiang de a eradica Falun Gong prin „distrugerea reputaţiei lor, ruinarea lor economică, şi eliminarea lor unul câte unul”, legea a fost călcată în picioare şi sfidată într-o măsură fără precedent.

Un dezastru al drepturilor omului pentru China şi restul lumii

Toţi oamenii care se nasc pe acest Pământ au dreptul de a trai precum o fiinţa umana cu demnitate, libertate de gândire şi drepturi umane fundamentale. În timp ce restul lumii se îndreaptă către democraţie şi libertate, reforma politica din China a fost împiedicată sub domnia lui Jiang Zemin. Publicul a fost privat de drepturile sale fundamentale. Aproape toţi indivizii sau grupurile care au subscris la o credinţă, au avut personalităţi independente, opinii diferite sau cerinţe - incluzând muncitorii concediaţi, grupurile religioase, grupurile de qigong, grupurile pentru democraţie şi drepturile omului, media şi dizidenţii politici - au fost persecutaţi în diferite masuri.

Mulţi oameni de rând din China au suferit tratamente nedrepte în mâinile celor care au puterea, şi totuşi nu au avut dispus de nici o cale pentru a-şi redresa nedreptăţile. În fiecare an, numărul oamenilor care depun petiţii la guvern se poate ridica la câteva sute de mii. Datele oficiale prezentate publicului au estimat că peste 80% dintre cei care fac apel au motive sau probleme şi dificultăţi rezonabile şi ar trebui să primească ajutor. Totuşi, în final doar aproximativ 0,2% dintre probleme sunt rezolvate. Acei oameni care nu au nicio alternativa decât să facă apel vitejeşte sunt trimişi din departament în departament de către diverşi oficiali precum o minge de fotbal. Unii sunt chiar subiectul persecutării brutale şi represaliilor fizice. În aceste circumstanţe disperate şi fără speranţă, mulţi oameni nu au ezitat să îşi folosească vieţile ca o arma pentru rezistenta. Pe 17 octombrie 2003, politia din Beijing a ţinut o conferinţă de presa pentru a recunoaşte ca intre 1 şi 16 octombrie multe încercări de sinucidere şi autoincendiere au fost loc în apropierea Pieţei Tiananmen, indicând nemulţumirea publicului.

Bisericile nerecunoscute în China care au sperat la libertate de credinţă au fost puternic suprimate. În ultimii 3 ani, numărul celor arestaţi sau întemniţaţi pentru credinţele religioase s-a ridicat la cel puţin câteva mii. Persecuţia fără precedent a Falun Gong a inclus totul de la calomniere extrema, până la folosirea diverselor instrumente de tortura; de la spălarea pe creier şi detenţia practicanţilor Falun Gong până la închiderea forţată a acestor în închisori şi chiar spitale psihiatrice. Mii au fost torturaţi până la moarte, şi cel puţin 100.000 condamnaţi la munca forţată. În general, zeci de milioane de oameni au fost afectaţi de persecuţia împotriva Falun Gong. Jiang Zemin, creierul din spatele persecuţiei, este în prezent dat în judecata în peste 12 tari pentru crime împotriva umanităţii, genocid şi tortura.

Cu privire la manipularea mass mediei, Jiang a privat în mod serios oamenii de dreptul lor de a auzi adevărul. Reporterii nu îndrăznesc să raporteze faptele reale, consimţind în schimb să urmeze voinţa Partidului şi raportând toate minciunile acestuia. Dacă un reporter ar îndrăzni să raporteze corect şi obiectiv, el ar fi aproape cu siguranţă atacat imediat de autorităţi. În rândul diverselor tari care întemniţează reporteri, China ocupa locul unul în privinţa numărului lor, aceştia fiind închişi în numele pedepsirii lor pentru „crime” precum „dezvăluirea de secrete de stat.” În plus, fiul lui Jiang, Jiang Mianheng, a cheltuit câteva sute de milioane de dolari din fondurile publice pentru „Proiectul Scutului de Aur.” Scopul acestui proiect este de a cenzura Internetul, de a împiedica oamenii să afle adevărul şi de a menţine China în spatele lumii în ceea ce priveşte schimbul de informaţii. Consecinţele acestui tip de acţiune poate fi destul de serios.

De asemenea, Jiang a arestat mulţi susţinători ai democraţiei şi oameni care şi-au exprimat opiniile în mod liber pe Internet. Înainte şi după cel de-al 16-lea Congres al PCC în anul 2000, în timp ce pe de o parte a eliberat lideri ai mişcării democratice, Xu Wenli şi Fang Jue, în acelaşi timp Jiang a ordonat arestarea a altor 20 şi ceva de lideri ai mişcării democratice, incluzându-i pe He Depu şi Yang Zili. Studenta de 20 de ani Liu Di s-a numărat printre cei arestaţi, ea fiind săltată doar pentru că a scris câteva articole pe Internet în care a criticat guvernul. Nesurprinzător, unii oameni au comentat, „Pentru fiecare persoana pe care o eliberează Partidul Comunist Chinez, alţii zece sunt arestaţi. Ei îşi ating scopurile în timp ce lasă impresia că au făcut un progres.” Această metoda este folosita pentru a înşelă tarile străine îngrijorate de situaţia drepturilor omului din China şi din păcate o mulţime de lideri politici străini cad în capcana. Administraţia lui Jiang a folosit chiar terorismul de stat pentru a răpi susţinători ai democraţiei care se aflau în afara graniţelor Chinei.

Fără nici un drept de a vorbi împotriva nedreptăţilor pe care le-au suferit şi înfruntând persecuţia pentru credinţele lor, aceia din sânul populaţiei care fac apel către guvern, precum practicanţii Falun Gong, dintr-un anumit punct de vedere, nu au nici măcar cele mai fundamentale drepturi pentru supravieţuire. E nevoie de mult curaj pentru a a-ti apara demnitatea în China sau pentru a vorbi împotriva persecuţiei nedrepte; consecinţele pot fi crunte. Problema este predominanta, chiar în cadrul cercului de oficiali de rang înalt ai Partidului Comunist Chinez. Fostul secretar general al PCC, Zhao Ziyang, a fost sub arest la domiciliu până la moartea sa, dar chiar şi atunci oamenii nu au fost liberi sa îl plângă. Sub controlul lui Jiang al PCC, China a devenit o cusca în care oamenii nu au nici o demnitate umana sau libertate de gândire. Aceasta este situaţia reala cu drepturile omului în China secolului 21. Amnesty Internaţional l-a numit pe Jiang Zemin un „mârşav al drepturilor omului” datorita abuzurilor drepturilor omului în China sub administraţia sa.

Datorita minciunilor lui Jiang şi atragerii de investiţii în China, comunitatea internaţională a fost şovăielnică în abordarea abuzurilor drepturilor omului şi persecuţiei, şi unii chiar au tolerat persecuţia PCC-ului împotriva chinezilor din afara graniţelor Chinei. Dezastrul chinez din aria drepturilor omului a început să se răspândească în jurul lumii, ameninţând libertatea şi valorile democratica din întreaga lume. Recent, s-a raportat ca unele companii precum Microsoft, Yahoo! şi Google au ajutat PCC să filtreze şi să blocheze cuvinte şi fraze sensibile politic ce includ “drepturile omului”, “democraţie”, “libertate”, şi aşa mai departe. În faţa unor astfel de încălcări teribile ale drepturilor omului, a rămâne tăcut este un fapt ruşinos, dar tolerarea şi chiar ajutarea unui tiran să facă rău este o crimă. Dacă această situaţie progresează, tot mai multe companii şi guverne vor fi afectate şi trase în jos de către PCC, şi consecinţele acestui lucru vor fi extrem de grave.

4. Criza sociala: “Stabilitate” construită pe o muchie îngustă

Numărul tot mai mare de grupuri social vulnerabile

Distribuirea bogăţiei Chinei se realizează din ce în ce mai inegal. În timpul administraţiei lui Jiang, oficialii guvernamentali şi oamenii de afaceri au colaborat între ei şi bogăţia ţării a început să ajungă în mâinile oamenilor de la putere. Cei cu putere autoritară sau conexiuni personale pot câştiga cu uşurinţă proiecte din partea guvernului, pot primi cu uşurinţă împrumuturi bancare şi pot vinde terenuri şi fabrici de stat pentru reuşita planurilor lor şi îmbogăţire. În 2001, Jiang a reuşit să amendeze Constituţia prin adăugarea unei clauze, care permite capitaliştilor să se alăture Partidului, lucru care legalizează de fapt acel tip de comportament prin care bogăţia este acumulata prin putere. Anexarea terenurilor ar fi un exemplu.

În timpul erei lui Jiang, terenurile din oraşe şi comune au devenit ţinte primare ale antreprenorilor. Singura modalitate de a obţine pământ în China este prin efectuarea de manevre între putere şi bani. Cumpărarea şi vânzarea de proprietăţi în mod normal necesită fonduri, dar băncile chineze au reguli stricte asupra împrumuturilor şi creditelor private, astfel că mulţi civili sunt privaţi de canalele legitime pentru accesarea împrumuturilor bancare. Datorita acestui lucru, a luat naştere un fel de “joc legal” între bănci şi comercianţi, făcând ca împrumuturile ilegale să fie legalizate. Vânzările de terenuri şi împrumuturile bancare ilegale au dat naştere la numeroşi “magnaţi roşii” [2].

În contrast puternic cu magnaţii roşii, numărul grupurilor social vulnerabile a crescut constant. În trecut, muncitorii erau declaraţi maeştrii naţiunii dar mulţi dintre ei sunt concediaţi acum. Ei nu mai fac parte din fabrici şi nici nu se mai bucură de beneficii şi ajutoare sociale ca înainte. Fermierii suferă intens datorită taxelor şi cotizaţiilor exorbitante. În plus, pământurile lor sunt anexate şi confiscate, fiindu-le greu să îşi câştige traiul. Aşa cum a declarat fostul premier chinez Zhu Rongji, “Fermierii sunt cu adevărat în mizerie, zonele rurale sunt foarte sărace şi agricultura este cu adevărat în pericol.” Un mare număr de fermieri nu au nicio şansă decât să meargă spre oraşe pentru a deveni muncitori a căror viată este supusă riscului datorita condiţiilor de lucru periculoase. Începând cu anii 1990, numărul accidentelor raportate care au avut loc în minele de cărbune din China continentală a fost de peste 300. Numărul deceselor a depăşit 20.000, ceea ce reprezintă 85% din numărul total global de victime cauzate de explozii miniere. Datorită controlului strâns al lui Jiang asupra mass mediei chineze, nu se ştie de fapt cât de multe alte explozii miniere au avut loc de fapt şi nu au fost raportate. Mai mult, 90% din populaţia rurală nu are acces la servicii de sănătate şi 60% din populaţia urbană nu are acces la niciun fel de asigurare medicală. Majoritatea acestor oameni nu îşi pot permite să plătească de unii singuri pentru îngrijirea medicală.

În timpul lui Jiang, în Shanghai au fost construite clădiri ameţitoare şi moderne, în Beijing şi Shenzhen, au fost ridicate clădiri luxoase, au apărut stiluri de viaţă bazate pe cheltuieli excesive, a crescut numărul de copiii trimişi în străinătate cu costuri mari, oamenii au depozitat zeci de milioane de dolari în băncile din străinătate şi unii au deţin mai multe maşini de lux şi vile. Totuşi, toate acestea sunt valabile doar pentru o foarte mică minoritate – sub 1%.

Distanta dintre bogaţi şi săraci a depăşit-o pe cea a „vechii societăţi”, aşa cum numeşte PCC societatea care a existat înainte de 1949 când PCC a acaparat puterea. În China de astăzi, peste 85% din bogăţia ţării se află în mâinile a 0,2% din populaţie. În era lui Jiang, indexul care măsoară inegalitatea distribuirii venitului – Coeficientul Gini – a sărit de la 0,282 în 1991 la 0,46 în 2003, depăşind cu mult punctul de referinţă internaţional pentru alerta roşie. În plus, cercetările făcute de Academia Chineza pentru Ştiinţe Sociale au indicat că diferenţa dintre venitul urban şi cel rural în China este cea mai mare din lume. În 1991, venitul mediu pe cap de locuitor pentru rezidenţii urbani a fost de 1.570 de yuani şi pentru rezidenţii rurali de 710 yuani. Raportul acestor doi indici a fost de aproximativ 2,2:1. În 2003, cifrele venitului net pe cap de locuitor au fost de 8.472 yuani şi respectiv 2.622 yuani. Raportul dintre cele două a crescut la 3.2:1. Un oficial senior al PCC a recunoscut deschis, „Oraşele se dezvolta precum Europa, dar zona rurală precum Africa.”

Conform statisticilor oferite de Fundaţia Chineză pentru Reducerea Sărăciei, în 2003, 30 de milioane de oameni din zonele rurale nu beneficiau de suficiente alimente sau adăposturi. Existau 60 de milioane de oameni care au fost categorisiţi ca având un venit mic. Suma acestor 2 grupuri este de 90 de milioane.

Unul după celălalt, muncitorii care nu au reuşit să îşi primească salariile au sărit de pe clădiri înalte aflate în construcţii, în timp ce un muncitor concediat s-a sinucis acasă prin autoincendiere deoarece nu a avut bani pentru a primi tratament medical. Unii oficiali seniori cheltuie 20.000 de yuani pe o masă, în timp ce unii copii săraci nici măcar nu şi-ar putea permite să îşi plătească o taxă de înregistrare de 2.000 de yuani după ce au fost admişi la colegiu. Mama unui astfel de student s-a sinucis prin spânzurare...

Societatea pe care a modelat-o Jiang este exact tipul de „societate veche groaznică” pe care PCC-ul o denunţa cu aproximativ 50 de ani în urmă.

Timp de peste un deceniu, politica lui Jiang a cauzat o escaladare a numărului de grupuri social vulnerabile, lăsând în urmă o ameninţare latentă imensă pentru dezvoltarea viitoare a societăţii din China continentală. Fie că erau de la oraş sau de la sat, muncitorii şi fermierii au încercat pur si simplu să îşi suprime furia, deoarece ei nu dispun de altceva, iar plângeri sunt pretutindeni. Aceste nemulţumiri ar putea duce la probleme mai mari.

Stabilitate construita pe o muchie îngustă

De la sfârşitul lunii octombrie până la mijlocul lunii noiembrie 2000, peste 8.150 de cazuri de marşuri, demonstraţii şi apeluri au avut loc în 155 de locaţii din China. În acelaşi timp, în departamentele de Partid sau guvernamentale din 21 de provincii sau municipalităţi aflate sub controlul direct al guvernului central au avut loc peste 530 de cazuri de greve, petiţionări şi apeluri către Biroul de Apeluri al Consiliului de Stat. În 2004, conform rapoartelor publicate de New York Times, în China au avut loc 60.000 de demonstraţii.

Oriental Outlook, un săptămânal condus de agenţia media de stat Xinhua, a dezvăluit următoarele. În 2003, China a avut 58.000 de cazuri de tulburări sociale la scară mare. În medie, s-a ajuns la 160 de cazuri pe zi. Printre aceste cazuri, multe au fost atacuri asupra organizaţiilor de partid şi guvern. Aceste statistici dezvăluie faptul că aceste cazuri de tulburări sociale au crescut între 2002 şi 2003 cu 15%. Comparativ cu 10 ani în urmă, au fost de 7 ori mai multe. Şi nu numai că a crescut drastic frecventa incidentelor, dar scara protestelor şi nivelurile de violenţă au crescut de asemenea.

Metodele folosite de Jiang Zemin pentru a “menţine stabilitatea sociala” au fost: “trageţi la răspundere autorităţile locale pentru tot ceea ce se întâmplă în zonele lor” şi “nimiciţi factorii instabili când sunt încă boboci”. Consecinţa directă a fost aceea că oficialii locali de la toate nivelele, primind o astfel de autoritate asupra legii, au oprimat populaţia fără milă pentru a se asigura că zonele lor nu prezintă semne de protest, deoarece acele semne ar însemna “instabilitate.” În 2003, studentul Sun Zhigang nu avea la el permisul temporar de rezidenţă şi a fost arestat de politia oraşului Guangzhou, şi trimis la centrul de detenţie al poliţiei. În cele din urmă a fost ucis în bătaie. Aceasta spune multe despre metodele folosite de regimul lui Jiang pentru a menţine “stabilitatea.”

Chiar de când Jiang a emis ordinele pentru suprimarea Falun Gong, departamentele de poliţie din fiecare regiune au folosit poliţişti speciali de “interceptare a petiţionarilor.” Datoria poliţiei de “interceptare a petiţionarului” era aceea de a intercepta scrisorile apelanţilor înainte ca acestea să fie predate – indiferent dacă apelanţii erau fermieri care şi-au pierdut pământul, rezidenţi ale căror locuinţe au fost demolate, sau practicanţi Falun Gong – şi de a folosi metode precum bătăi, ameninţări, reţinerea şi trimiterea apelanţilor înapoi în oraşele lor natale pentru a fi întemniţaţi, sau “reeducaţi”, etc.

Iată un exemplu. Datorita încălcării drepturilor şi confiscării proprietăţii de către oficialii locali, rezidenţii strămutaţi ai Rezervorului Taolinkou din provincia Hebei au făcut apel de câteva ori. Într-o scrisoare semnată de 10.000 de rezidenţi din zonă, şi intitulată “Cerere de destituire a şefului de Partid din oraşul Tangshan, Zhang He, ca şi delegat al Congresului National al Poporului şi al Congresului Poporului din Provincia Hebei”, se spunea:

Pe 1 aprilie 2000, în drumul nostru către oraşul Shijiazhuang pentru a face apel, peste 100 dintre noi, rezidenţi strămutaţi din Districtul Yutian, am fost reţinuţi de către o bandă de poliţişti care ne-au tratat ca şi cum eram practicanţi Falun Gong. Toată lumea a fost rănită, unii au avut coaste rupte, şi unii au avut braţe şi picioare fracturate în urma bătăilor. Peste 40 de oameni au fost arestaţi. Cărţile lor de identitate sunt încă reţinute de Biroul Securităţii Publice. De asemenea, ei nu au primit chitanţe pentru amenzile primite, care s-au ridicat la peste 10.000 de yuani. Printre aceşti oameni, patru dintre ei - Zhang Feng, Liu Şu’e, Liu Zengfu, and Chai Runqiu – au fost condamnaţi de la 3 la 5 ani de închisoare pentru că au năvălit în clădiri guvernamentale. Zhang Feng, care a fost condamnat la 5 ani, era foarte bolnav. El încă îşi ispăşea sentinţa la închisoarea Jidong din oraşul Tangshan. Zhang Shuqin, o ţărancă de 63 de ani din comuna Hongqiao, a fost atât de înspăimântată încât a leşinat pe loc. Un poliţist de la secţia de poliţie a comunei Hongqiao a pipăit organele sexuale ale unei femei de 30 de ani. Directorul şi vice-directorul Biroului de Relocare din oraşul Tangshan, Li Zengrong şi Zhang Zhaorong, au deturnat 11.8 milioane de yuani din fonduri pentru rezidenţii strămutaţi. Ei au fost sancţionaţi de către Zhang He, şi au primit o sentinţă uşoară de 5 ani pentru fărădelegile lor serioase. De asemenea, ei puteau fi eliberaţi din închisoare pe cauţiune pentru tratament medical şi puteau rămâne nepedepsiţi.

Scrisoarea menţionează că presupuşi executori ai legii prindeau şi băteau oamenii de ca şi cum ar fi fost practicanţi Falun Gong. Acesta, de fapt, se întâmpla oriunde. Motivul pentru care se întâmpla asta este faptul că Jiang dăduse un ordin secret politiei de la toate nivelele, spunând că „nici o măsură nu este prea dură pentru eradicarea Falun Gong”, aşa că atunci când gardienii torturau practicanţii Falun Gong în închisori şi lagăre de muncă, spuneau: „Avem o cotă de moarte!”, însemnând că era în regulă dacă unii mureau. Aşa că, atunci când unii erau priviţi ca practicanţi Falun Gong, poliţia acţiona fără cruţare faţă de ei.

În cazul în care cei care făceau apeluri credeau că îşi puteau atinge obiectivele ocolind atacurile şi interceptările politiei locale, atunci, probabil că se înşelau. An de an, mulţimi de poliţişti de interceptare a petiţionarilor (uneori erau poliţişti în civil) formau ziduri umane la intrarea Birourilor de Petiţii ale Consiliului de Stat şi la Congresul Naţional al Poporului pentru a bloca petiţionarii.

Pentru că doamna Ma Yalian, cu domiciliul în Shanghai, a refuzat să accepte o relocare forţată, a fost trimisă într-un lagăr de concentrare şi a fost bătută până i-au rupt picioarele. După care a fost din nou închisă într-un lagăr de muncă forţată pentru un an şi jumătate de către politia din Shanghai, pe 16 martie, 2000, pentru postarea unui articol pe internet în care expunea toate întâmplările sinistre din spatele procesului prin care a încercat să facă un apel. Putem astfel să ne facem o idee despre aşa-numita stabilitate a lui Jiang şi despre numărul de poliţişti de interceptare cu care petiţionarii trebuiau să se confrunte:

... petiţionara Sun Weiqin din oraşul Benxi, provincia Liaoning a fost doborâtă la pământ de către un grup de interceptori de petiţii, pe când încerca să depună o petiţie. Unii oameni strigau după ajutor, dar gărzile de securitate nu interveneau şi-i tachinau: “Cine zace pe jos? De ce nu văd nimic?” Sun nu a putut suporta umilinţele la care a supus-o poliţia. După incident, era atât de marcată încât a luat pastile pentru a se sinucide, dar din fericire, a fost salvată. Din cauză că petiţionara Li Xiao Ting din oraşul Xianyang, provincia Shaanxi, a refuzat să asculte ordinele interceptorilor de apeluri când i-au cerut să se identifice, o bandă din rândul acestora s-a năpustit şi a bătut-o până când a căzut şi nu s-a mai mişcat. Un alt petiţionar, Deng Dianquan, care a văzut bătaia, a strigat exasperat: “O bat până la moarte!” El i-a rugat cu părere de rău, dar, a fost imediat lovit de patru interceptori. A fost bătut până era şi el plin de răni. Drept urmare, nu a mai putut merge şi a trebuit să stea imobilizat, pentru câteva săptămâni, pentru a-şi reveni. Mai mulţi petiţionari din Shanghai, precum Tang Xiazhen, Xu Zhaolan şi Fu Yuxia au fost interceptaţi, loviţi, bătuţi şi zgâriaţi, pe o străduţă, ceea ce le-a lăsat cicatrici adânci pe corp. Fu, care e slabă şi micuţă, spunea că interceptorii au înhăţat-o atât de rău şi au smuls-o atât de puternic încât aproape că au aruncat-o în aer.

Este confirmat faptul că cel care a bătut-o pe Li Xiao Ting a fost ofiţer de poliţie din provincia Heilongjiang, iar cei patru bărbaţi musculoşi care l-au înconjurat şi lovit pe Deng Dianquan făceau parte din personalul civil al provinciei Henan. De fapt, interceptorii de apeluri adunaţi la intrarea Biroului de Stat pentru Apeluri, erau, an după an, chipurile, în „afaceri oficiale”. Ei sunt trimişi de autorităţi în diferite provincii, capitale şi oraşe. Scopul lor este, bineînţeles, să oprească şi să ameninţe petiţionarii care vin acolo din diferite zone şi să împiedice expunerea multiplelor scandaluri precum corupţia, încălcarea drepturilor omului, relocarea forţată, etc. Interceptorii de apeluri se află la ordinile autorităţilor locale, iar organizaţiile criminale sunt şi ele implicate; este o colaborare între oficialii guvernului şi bandiţi.

Din cauza blocadei mass mediei impusă de PCC, durerea, suferinţa şi rezistenta oamenilor au fost acoperite de o faţadă paşnică şi prosperă; de exemplu, Festivalul de gala al CCTV în 2005, era despre „triumf” şi „epoca înfloritoare” a Chinei. Politicile lui Jiang Zemin nu intenţionau să trateze oamenii cu dreptate, ci să-i facă obiectul unei suprimări forţate. Într-o zi, toată această instabilitate creată de aceste politici va ieşi la iveală, iar poporul chinez va trebui să poarte povara.


[1] "Jocul Piramida puterii din spatele numerelor". Financial Times, 28 februarie, 2002.

[2] Oligarhi ai sistemului comunist

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii