Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 22 (2)

Capitolul 22
Capitolul 22 (Luis Novaes / Epoch Times)

2. Hu Jintao şi Wen Jiaobao utilizează cazul lui Zhou Zhengyi pentru a-l contracara pe Jiang

În iunie 2004, Zhou Zhengyi, cunoscut sub numele de "cel mai bogat magnat din Shanghai" a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru manipularea preţurilor de tranzacţionare a valorilor mobiliare şi falsificarea rapoartelor de înregistrare a capitalului. Hu Jintao şi Wen Jiabao au fost primii care au dat lovitura "bandei din Shanghai," un grup de oficiali loiali lui Jiang Zemin.

Zhou Zhengyi, cu o avere estimată la 320 milioane dolari, era considerat cel mai bogat om din Shanghai şi, potrivit revistei Forbes, al unsprezecelea dintre cei mai bogaţi oameni din ţară. Zhou şi-a făcut averea datorită soţiei sale, Mao Yuping, care a fost preşedinte al Corporaţiei Shanghai Merchants Holding. Mao era fina lui Chen Liangyu, un lacheu al lui Jiang Zemin şi secretar al Comitetului Municipal al PCC din Shanghai. Ea era, de asemenea, în relaţii apropiate cu fiul lui Jiang Zemin, Jiang Mianheng.

În partea de est a cartierului Jing din Shanghai existau opt loturi de teren care acopereau 45,2 hectare, disponibile pentru dezvoltare. Comitetul din cartierul Jing a urcat preţul terenului în mod exagerat, astfel că nimeni nu îşi putea permite să-l mai cumpere. Drept rezultat, Grupul Financiar Sun Hung Kai (HKSHK) din Hong Kong, care planificase investiţii în zonă, şi-a abandonat planurile. Dar scurt timp după aceea, Comitetul Municipal al cartierului Jing a acordat gratuit acest teren profitabil lui Zhou Zhengyi, deoarece acesta era susţinut de fratele mai mic al lui Chen Liangyu, Chen Liangjun.

Mai târziu, Zhou Zhengyi a fost suspectat de evaziune fiscală, manipularea stocurilor şi de obţinerea multor credite ilegale. Trei organizaţii - Comisia Centrală a PCC pentru Inspecţia Disciplinară, Ministerul Securităţii de Stat şi Comitetul de supraveghere bancară din China au stabilit un grup de lucru special pentru a efectua o anchetă în cazul lui Zhou. Cazul a fost numit "cel mai mare caz de fraudă financiară de la fondarea Republicii Populare Chineze".

La sfârşitul lunii mai 2003, Comisia Centrală pentru Inspecţia Disciplinară din Beijing a expediat la Shanghai o echipă comună de anchetă compusă din 129 membri pentru a examina cazul lui Zhou. În seara zilei de 26 mai, echipa l-a arestat pe Zhou. Pe 1 iunie, acesta a fost escortat în secret la Beijing pentru a fi interogat.

După arestarea lui Zhou, Chen Liangyu a făcut toate eforturile pentru a încerca să descopere mersul anchetei. El a folosit, de asemenea, diferite mijloace şi legături cu anchetatorii pentru a afla cine l-a înfundat pe Zhou.

Două zile mai târziu, Chen Liangyu a primit un telefon de la un reprezentant al Comisiei Centrale pentru Inspecţia Disciplinară. Acesta l-a avertizat pe Chen să nu se amestece sau să se intereseze de anchetarea cazului lui Zhou. Potrivit unor surse interne, când a auzit ameninţările, Chen Liangyu era palid şi mâinile lui tremurau în timp ce vorbea la telefon.

A doua zi, Chen Liangyu a convocat o întâlnire a Comitetului Permanent al Partidului din Comitetul Municipal Shanghai. El a făcut clară poziţia Comitetului Central al PCC în frunte cu Hu Jintao, asigurând Comitetului Central că Shanghaiul va urma instrucţiunile acestuia şi va coopera cu departamentele relevante cu privire la ancheta Grupului Nongkai în cazul Zhou Zhengyi.

Shanghai era pe teritoriul lui Jiang Zemin. Zhou Zhenying şi soţia sa erau foarte aproape de "banda din Shanghai", care îl includea pe Jiang, fiul acestuia, Jiang Mianheng, şi Huang Ju. Aşa că anchetarea lui Zhou putea fi considerată nu doar o încercare de a prinde un magnat corupt, ci, încercarea lui Hu Jintao de a submina puterea lui Jiang Zemin. Iar faptul că Chen Liangyu a încetat să se amestece şi că Zhou a fost găsit vinovat şi condamnat la închisoare, în ciuda legăturilor sale puternice cu "banda din Shanghai", arată că echilibrul de putere în lupta politică dintre Jiang şi Hu începuse să se încline spre cel mai tânăr dintre cei doi bărbaţi.

3. Obligat să abdice în Xishan. O demisie falsă se transformă într-un lucru real

La mijlocul lunii august 2004, în timpul unei reuniuni de rutină a Comitetului Central al PCC, mai mulţi generali de rang înalt, inclusiv Hong Xuezhi, Huaqing Liu şi Yang Baibing au propus brusc că Jiang Zemin să demisioneze din funcţia de preşedinte al Comisiei Militare a Partidului Comunist (CMPC) în cadrul celei de a Patra Reuniuni Plenare. Propunerea a fost susţinută de Chi Haotian, un fost membru al Biroului Politic şi vice-preşedinte al CMPC, precum şi Ke Wang şi Ruilin Wang, ambii membri ai CMPC. Propunerea generalilor a fost transmisă prin intermediul Oficiului General al Comitetului Central către membrii plini şi supleanţi ai Comitetului Central. Peste patruzeci de membri şi supleanţi ai Comitetului Central au răspuns în scris Biroului Politic sprijinind sugestia. Ei credeau de asemenea că era timpul că Jiang să demisioneze din toate funcţiile deţinute.

Problema a fost ridicată din nou la o altă şedinţă a Comitetului Central al PCC, care a avut loc în Xishan, Beijing, la sfârşitul lunii august 2004, după o confruntare între Jiang şi succesorii săi, Hu Jintao şi Wen Jiabao. Jiang a criticat politicile economice ale celor din urmă, argumentând că prin controlul la nivel macro au afectat grav a creşterea economică a ţarii. El a adăugat că Hu şi Wen ar trebui să poarte responsabilitatea istorică pentru orice tulburare socială care poate rezulta din astfel de politici. Hu n-a primit calm comentariile lui Jiang dar în schimb a început să-şi apere punctul de vedere, invocând liderii de partid, cum ar fi Qiao Shi şi Wan Li, pentru a demonta aroganţa lui Jiang.

Cererea generalilor seniori ca Jiang să renunţe la poziţia sa în cadrul armatei şi dezacordul lui Hu Jintao faţă de opinia lui Jiang asupra economiei, făcuse că presiunea asupra fostului preşedinte, să ajungă la apogeu în timpul reuniunii. Încercând să iasă din situaţie, Jiang a susţinut cu făţărnicie că este gata să demisioneze în orice moment şi fără nici o ezitare. El a cerut, apoi, Comitetului Permanent al Biroului Politic să ia o decizie pe această temă. În cadrul Comitetului Permanent al Biroului Politic, Jiang avea mai mulţi oficiali care îi erau loiali, aşa că avea senzaţia că nu există niciun risc că ei să accepte ideea.

Iniţial, evenimentele păreau să se deruleze în această direcţie. La sfârşitul lunii august, Comitetul Permanent al Biroului Politic a organizat o şedinţă pentru a discuta problema şi a decis să amâne discutarea demisiei lui Jiang. Acest lucru a fost exact ceea ce Jiang îşi dorea şi aştepta. A fost foarte încântat când a auzit decizia. Fiind satisfăcut, a decis să îşi demonstreze în continuare bunăvoinţa în privinţa demisiei.

Pe 1 septembrie, Jiang a trimis o scrisoare Biroului Politic, subliniind că, după "o analiză atentă", dorea să demisioneze din funcţia de preşedinte al Comisiei Militare a Comitetului Central al PCC. Scopul real al lui Jiang era de a contracara acuzaţiile că se agăţa de putere. Nu dorea cu adevărat să renunţe la ceea ce mai rămăsese din puterea lui. Credea că membrii Biroului Politic pe care el îi promovase îl vor ruga să rămână. Caz în care putea să-şi continue mandatul de şef al armatei, în mod legal, cu o justificare perfectă de a participa în afacerile de stat din spatele scenei. Dar o fracţiune în cadrul Biroului Politic a divulgat rapid scrisoarea mass mediei internaţionale. Pe 6 septembrie, The New York Times a publicat informaţii despre scrisoarea de demisie a lui Jiang, plasându-l astfel într-o poziţie dezavantajoasă.

Potrivit unei surse din interior, atunci când Jiang Mianheng a auzit că tatăl său a depus scrisoarea de demisie, s-a întunecat şi a rămas mut. I-a criticat pe asistenţii lui Jiang Zemin pentru că nu l-au oprit pe fostul preşedinte de la depunerea scrisorii. Furios, şi-a întrebat tatăl de ce nu s-a consultat cu el într-o astfel de problemă importantă. Jiang Mianheng a spus că dacă Jiang ar fi refuzat demisia, nimeni nu putea forţa problema, dar dacă cerea singur să demisioneze, de acest lucru se putea profita. Înţelegând că a pierdut jocul de şah, pe Jiang Zemin l-a apucat tremuratul. În următoarele două săptămâni, Jiang a fost bolnav şi nu putea dormi noaptea, gândindu-se la consecinţe. Ordonase mai multor consilieri ai săi să se facă totul pentru a se preveni acceptarea demisiei sale şi să fie ţinut la curent cu desfăşurarea evenimentelor.

La începutul lunii septembrie, Comitetul permanent al Biroului Politic, în care banda lui Jiang forma majoritatea, a discutat în mod oficial scrisoarea de demisie a lui Jiang. Membrii au fost împărţiţi din cauza opiniilor faţă de acceptarea demisiei. Decizia finală a fost de a accepta, în principiu, demisia lui Jiang, în acelaşi timp solicitând că acesta să rămână preşedintele al CMPC până la sfârşitul anului 2005 ca urmare a nevoilor situaţiei de moment.

Conform tradiţiilor Partidului, decizia Comitetului Permanent al Biroului Politic a fost apoi discutată de Biroul Politic complet, de veteranii de partid şi de membrii Comitetului Permanent din termenul precedent. Veteranii din partid, precum Wan Li, Shi Qiao, Ping Song şi Mu Gu, toţi au declarat că "respectă" decizia lui Jiang. Printre membrii Congresului al cincisprezecelea, Zhu Rongji şi Li Lanqing au declarat că "nu au nicio opinie", în timp ce Li Ruihuan, Wei Jianxing şi Li Peng au spus toţi că "respectă" cererea lui Jiang şi îi sprijină demisia.

Cu cinci zile înainte de a patra Plenară, Biroul Politic, în plen, a continuat să discute dacă Jiang ar trebui să rămână în funcţie sau nu. În cadrul discuţiilor, mai multe persoane strâns legate de Jiang, au solicitat că el să rămână în funcţie până în anul 2005. Şi-au justificat cererea, susţinând că situaţia existentă între China şi Taiwan era periculoasă şi că Jiang ar putea să-l ajute pe Hu prin împărtăşirea unor responsabilităţi militare şi de conducere a ţării.

Odată ce Comitetul permanent a transmis avizele veteranilor Partidului şi foştilor membri ai Comitetului către Comitetul Central şi CMPC, pentru Jiang nu mai exista nicio cale de de anulare a demisiei sale.

Pe 13 septembrie, Biroul Politic al Comitetului Central a ţinut o şedinţă extinsă cu prezenţa membrilor CMPC. În timpul întâlnirii, mai mulţi membri ai CMPC, care au fost promovaţi personal de către Jiang, - incluzându-i pe Jiang Xu Caihou, Liang Guanglie, Xilong Liao şi Li Jinai şi-au declarat poziţia, sprijinind demisia lui Jiang.

Pe 14 septembrie, ultima zi înainte de a patra Plenară, Biroul Politic a discutat despre demisia lui Jiang începând de după-amiază până aproape de orele 23.00. În cele din urmă s-a decis că Jiang va demisiona. În acel moment, văzând că propunerea va trece, chiar şi Zeng Qinghong, unul dintre susţinătorii cei mai fideli şi activi ai lui Jiang, a votat pentru demisia lui Jiang.

În zilele următoare, Jiang şi-a instruit banda, cum să ţină puterea cât mai mult posibil, dacă va trebui să demisioneze. Astfel, în cadrul şedinţei Biroului Politic din 14 septembrie, oficialii loiali lui Jiang au propus ca Zeng Qinghong să fie numit vice-preşedinte al CMC, şi ca Zhang Dejiang, secretar al Comitetului de Partid din provincia Guangdong, şi Chen Liangyu, secretar al Comitetului Municipal de Partid din Shanghai, să fie adaugaţi ca membrii al Secretariatului Comitetului Central. Dar nici una dintre aceste propuneri nu a fost aprobată.

Pe 19 septembrie, în ultima zi a celei de a patra Reuniuni Plenare, a fost anunţată demisia lui Jiang. Două zile mai târziu, Zhao Yan, un corespondent chinez pentru The New York Times, aflat în vacanţa în Shanghai, a fost arestat şi escortat înapoi în Beijing. Ministerul Securităţii de Stat condus de Zeng Qinghong încerca să găsească sursa prin care se scursese scrisoarea de demisie a lui Jiang către mass-media internaţională - lucru care aruncase în aer toată stratagema lui Jiang.

Astfel, Jiang a demisionat din funcţia de preşedinte al Comisiei Militare. Acesta a fost începutul sfârşitului pentru Jiang, care cobora de pe scena istoriei. Deşi nu mai deţinea puterea şi nu mai apărea frecvent la TV, el a lăsat în urmă multe probleme iar crimele pe care le-a comis au continuat să afecteze ţara.

4. Mituirea unui american pentru a publica o biografie falsă

"Proiectul 001"

De mult timp, Jiang dorea să publice o biografie despre viaţa sa. Când Deng Xiaoping era încă în viaţă, n-a îndrăznit să facă acest lucru. După ce Deng Xiaoping a murit, Jiang a organizat o echipă de scriitori să-i scrie biografia. Echipa de scriitori a adunat informaţii şi a vizitat mai multe locuri care fuseseră importante în viaţă lui Jiang. Dar mărturiile persoanelor intervievate nu coincideau deloc cu cele ale lui Jiang Zemin - mai mult, dezvăluiau unele probleme din trecutul acestuia. Aşa că Jiang a devenit extrem de deranjat când echipa de scriitori a prezentat materialele pe care le-a adunat. Ca răspuns, nu numai că a desfiinţat echipa, dar, de asemenea, s-a asigurat că membrii săi nu deţin poziţii importante. În pofida acestor eforturi, scandalurile legate de Jiang au ieşit treptat la iveală.

Prima biografie a lui Jiang scrisă de un occidental se numeşte foarte romantic “Tigrul pe marginea prăpastiei” şi a fost scrisă de Bruce Gilley, expert canadian în probleme chineze şi publicată de Mirror Books. Gilley este fluent în limba chineză. El a explicat, în prefaţa cărţii că a fost motivat să scrie biografia lui Jiang pentru că l-a întâlnit o dată pe Jiang într-o toaletă, deşi nu a vorbit niciodată cu liderul chinez.

În cartea sa, Gilley a utilizat informaţii culese din sursele oficiale ale PCC, precum şi materiale de primă mână. De asemenea, el a citat frecvent informaţii preluate de la The Mirror şi Wide Angle, două reviste din Hong Kong sprijinite de Partidul Comunist. Cele două publicaţii erau singurele de pe insulă, care aveau permisiune de publicare în China continentală. Cu toate acestea, lui Jiang nu i-a plăcut cartea, deoarece nu exprima ceea ce i-ar fi plăcut.

În cele din urmă, o idee a fost propusă de Zeng Qinghong, care dorea să avanseze dintr-un membru supleant al Comitetului permanent al Biroului Politic într-un membru permanent. El a sugerat găsirea unui străin care nu înţelegea chineză şi folosirea acestuia. În acest fel, toate interviurile şi materialele de referinţă ar fi trebuit traduse şi astfel Jiang putea controla complet accesul autorului la informaţii şi îi putea permite să scrie numai ceea ce dorea el. Jiang a fost foarte mulţumit de această idee, şi imediat l-a instruit pe Jia Ting'an, directorul biroului său, să înceapă să lucreze în această direcţie. Proiectul a fost lansat în anul 2001, aşa că a fost numit "Proiectul 001".

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii