Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 20 (2)

2. Articolul 23 din Legislaţia Hong Kong-ului

Pe 1 iulie 2003 Partidul Comunist Chinez (PCC) a celebrat cea de-a şasea aniversare a reîntoarcerii Hong Kong-ului la China. Spre surprinderea Partidului, chiar în acea zi, Hong Kong-ul a asistat la cea mai mare demonstraţie publică de la masacrul din 1989 din Piaţa Tienanmen încoace. Peste o jumătate de milion de rezidenţi din Hong Kong au ieşit pe străzi, pentru a demonstra împotriva propusului Articol 23 din Constituţie şi pentru a cere alegeri generale pentru Şeful Executivului din Hong Kong şi pentru Consiliul Legislativ.

Cu câteva ore înainte de demonstraţie, purtătorul de cuvânt al Ministrului Afacerilor Externe al Partidul Comunist Chinez le-a spus reporterilor: „Spuneaţi că peste zece mii de persoane vor lua parte la demonstraţie, dar aceasta nici măcar n-a avut loc. Organizatorii au spus că protestul nu va începe până la orele trei după amiază, aşa că este greu de spus câţi oameni vor participa".

Ei bine, numărul real al participanţilor s-a dovedit a fi de cel puţin cinci sute de mii, cu mult mai mare decât se preconizare. Partidul Comunist Chinez era complet rupt de simţămintele rezidenţilor din Hong Kong.

Diavolul se ascunde în detalii

În timpul mişcărilor democratice din 1989 din Beijing, peste un milion de rezidenţi din Hong Kong participaseră în demonstraţii de stradă, pentru a-i susţine pe studenţi. Regimului de la Beijing îi era teamă şi a numit Hong Kong-ul „bază a subversiunii.” Atunci când guvernul comunist a elaborat un proiect de Constituţie al Hong Kong-ului, a propus o clauză conform căreia guvernul Regiunii Administrative Speciale (RAS), Hong Kong, să poată elabora legi care să interzică subversiunea atunci când este necesar (Articolul 23). Unii experţi legali au avut obiecţiuni, deoarece considerau că Articolul 23 (numit de asemenea „Clauza de Securitate Naţională”) este incompatibil cu spiritul democraţiei şi libertăţii din Hong Kong.

Înainte de întoarcerea Hong Kong-ului la China, atunci când China şi Marea Britanie negociau tranziţia de putere, Beijing-ul intenţiona să instituie Articolul 23 pentru a administra înalta trădare şi subversiunea. Propunerea a fost întâmpinată cu o puternică opoziţie din partea multor cercuri din Hong Kong şi din Marea Britanie. Pentru a asigura o tranziţie lină a puterii, Beijing-ul a anunţat în mod public, că va amâna impunerea Articolului 23.

Proiectul final al Articolul 23 al Constituţiei Hong Kong-ului publicat în aprilie 1990 avea următoarele caracteristici:

1) Stipula că orice grup sau organizaţie interzisă în China continentală din motive de securitate naţională ar putea fi de asemenea interzisă oricând şi în Hong Kong. Guvernul din Hong Kong nu trebuia să efectueze nicio investigaţie independentă.

2) Clauzele amestecau intenţionat conceptele de naţiune şi guvern, confundând relaţia între cele două. Într-o ţară democrată, cetăţenii au dreptul de a monitoriza sau înlocui guvernul. Totuşi Articolul 23 afirma că opoziţia faţă de guvern constituie în acelaşi timp opoziţie faţă de naţiune ca întreg.

3) Poliţia primea puteri excesive. De exemplu, poliţia nu mai avea nevoie de mandat de percheziţie emis de tribunalul pentru locuinţe. Asemănător era cazul arestărilor. Nu mai era nevoie de nicio dovadă. Simpla suspiciune din partea poliţiei devenea suficientă.

4) Orice discurs pe care Hong Kong-ul în considera incendiar, putea fi motiv de condamnare. Discursul putea fi oral, scris sau în orice format electronic. Autorii discursului, cei care ascultau discursul şi cei care ştiau despre discurs, dar nu îl raportau, erau cu toţii vinovaţi.

5) Rezidenţii permanenţi din Hong Kong, indiferent unde se aflau, erau supuşi acestei legi. Cei care încălcau Articolului 23 în străinătate trebuiau extrădaţi înapoi în Hong Kong. Cei aflaţi în interiorul Hong Kong-ului, indiferent de naţionalitate (incluzându-i pe cei aflaţi în tranzit şi pe vizitatori) cădeau de asemenea sub jurisdicţia Articolului 23. Pedepsele variau între şapte ani de închisoare în cazurile uşoare până la închisoarea pe viaţă.

Baroul din Hong Kong consideră că Articolul 23 ar încadra la crimă chiar şi scrierea gândurilor personale într-un jurnal sau pe hârtie. Ca efect, ofensa de „tăinuire” propusă, făcea oamenii obişnuiţi datori să raporteze trădările.”[1] Rezultatul se putea solda cu incriminarea ignorantului, a naivului şi a celui încrezător şi chiar mai rău a celor care au obligaţia etică şi profesională de a nu destăinui confidenţe. O astfel de legislaţie naşte fără îndoială judecăţi greşite. Binecunoscutul avocat din Hong Kong, Hung Yuk Wu, spunea că dacă imediat după SARS, informaţiile publice de importanţă din domeniul sănătăţii ar fi clasificate drept „secrete naţionale”, atunci viaţa fiecăruia ar fi ameninţată.

Una dintre ţinte era Falun Gong

Jiang Zemin a început persecuţia împotriva Falun Gong în iulie 1999. Cu toate că a folosit tot ceea ce a putut pentru a persecuta Falun Gong în China continentală şi cu toate că Tung Chi-hwa, liderul Hong Kong-ului, a impus unele restricţii asupra activităţilor Falun Gong în Hong Kong, guvernul nu putea aplica aceeaşi opresiune de tip totalitar în Hong Kong, datorită necesităţii de a menţine aparenţa de „o ţară, două sisteme”.

Hong Kong este un centru financiar al lumii. Este de asemenea un loc turistic popular printre călătorii veniţi din China continentală. În fiecare zi un mare număr de vizitatori sosesc în Hong Kong şi aceştia primesc deseori pliante conţinând informaţii despre persecuţia Falun Gong, informaţii pe care nu le pot obţine în China continentală. Printre atracţiile turistice din Hong Kong se numără filmul produs de aderenţii Falun Gong pentru a expune farsa „auto-incendierii” din 23 ianuarie 2001. Asta este ceva la care Jiang pur si simplu nu poate face nimic. Jiang a considerat legislaţia cuprinsă în Articolul 23 ca fiind cea mai bună metodă de a scăpa de Falun Gong în Hong Kong.

Deoarece Articolul 23 ar fi afectat drepturile unui număr mare de oameni, iar influenţa sa ar fi fost destul de extinsă, el ar fi atras o mare parte din atenţia internaţională, ar fi avut impact direct asupra dezvoltării economice a Hong Kong-ului şi ar fi afectat negativ imaginea Guvernului RAS din Hong Kong. Dar Jiang era prea ocupat, pentru a avea grijă de acest lucru. Începând cu iulie 1999, aproape toate gândurile şi toată energia sa erau îndreptate asupra perscuţiei Falun Gong. În China continentală, Jiang putea omorî practicanţi Falun Gong. Tot ceea ce putea face în Hong Kong, era să exercite presiuni, astfel încât noua lege să intre în vigoare prin forţă.

Chestiuni personale

Primul şef al executivului din Regiunea Administrativă Specială, Hong Kong, Tung Chi-hwa, era fiul lui C.Y. Tung, un magnat armator din Hong Kong. C.Y. Tung fusese odată proprietarul celei mai mari flote de tancuri petroliere din lume. Dar după ce Tung Chi-hwa a preluat afacerea, aceasta a alunecat în declin economic în numai zece ani. În 1997, „Oriental Overseas Shipping Line” aflată în proprietatea familiei Tung se afla într-o situaţie cumplită. Situaţia s-a schimbat numai după suportul financiar oferit de PCC. Din această cauză, Tung se simţea foarte obligat faţă de Partidul Comunist Chinez.

În calitate de şef al Executivului, Tung nu era ales de populaţia din Hong Kong, ci de Beijing. Majoritatea locuitorilor Hong Kong-ului doreau ca Tung să nu mai ocupe funcţia pentru încă un mandat.

Într-adevăr soarta lui Tung nu stătea în propriile sale mâini, ci depindea de cât de util îi era lui Jiang. În primii ani ai mandatului lui Tung, Jiang n-a obţinut nimic substanţial. Din contră, datorită crizei financiare din Asia, Jiang investise masiv în Tung. Cum putea Tung să plece atât de uşor? Jiang şi-a făcut calculele şi a constatat că are nevoie urgent de Tung, pentru îndeplinirea unei sarcini importante pentru el.

La sfârşitul lui 2001, când Tung dădea raportul la Beijing, reporterii de afară au spus: „Jiang şi-a exprimat sprijinul fără rezerve pentru el (Tung) şi pentru guvernul RAS. Toate acestea au pus o fundaţie solidă pentru continuitatea lui Tung, pentru un al doilea mandat.”

La începutul anului 2002, Secretarul pentru Justiţie, Elsie Leung, şi-a exprimat de câteva ori punctul de vedere, şi anume că nu mai doreşte să continue în această funcţie. Spre sfârşitul lui februarie, Leung a fost chemată la Beijing, unde s-a întâlnit cu Qian Qichen, vice-premier şi membru în Biroul Politic însărcinat cu afaceri în Hong Kong şi Macau. De atunci, Leung nu a mai menţionat niciodată intenţia sa de a părăsi funcţia. Conform sursei, Elsie Leung se născuse într-o familie de comunişti chinezi ilegalişti. Când Jiang a aranjat ca să rămână în funcţie, era de la sine înţeles că ea a trebuit să se supună ordinelor superiorilor.

Pe 1 iulie 2002, cu sprijinul puternic al lui Jiang, Tung Chi-hwa, a cărui prestaţie era mizerabilă, a fost reales în funcţia de lider al Regiunii Administrative Speciale, Hong Kong.

Nu a fost deloc surprinzător faptul că imediat după ce Tung şi-a format noul cabinet, Departamentul de Justiţie a anunţat decizia guvernului Hong Kong de a implementa Articolul 23 al Constituţiei. Perioada de monitorizare pentru Articolul 23 care fusese propusă era de numai trei luni. O propunere mai detaliată urma să fie publicată nu mai târziu de începutul anului următor. Propunerea urma a fi transmisă Parlamentului, în vederea revizuirii şi adoptării. Elsie Leung a spus că deja discutase cu Beijing-ul legat de această chestiune.

Forţarea demisiei lui Anson Chan

De la începerea persecuţiei împotriva Falun Gong, Jiang îşi pusese Articolul 23 pe agendă şi a continuat presiunile asupra guvernului Hong Kong-ului în vederea adoptării legii. Totuşi oficialii de rang înalt conduşi de Anson Chan Fang On-sang au tergiversat această chestiune, spunând că Articolul nu este necesar şi că Hong Kong-ul are nevoie să-şi menţină imaginea.

Chan a fost cunoscută din totdeauna pentru sinceritate şi şi a fost numită conştiinţa Hong Kong-ului. Când Hong Kong s-a întors sub guvernarea chineză în 1997, Chan era cel mai popular oficial din Hong Kong. Mulţi cetăţeni ai Hong Kong-ului credeau că dacă liderul executiv pentru Regiunea Administrativă Specială Hong Kong urma sa fie ales prin sufragiu universal, Chan ar fi ieşit în mod sigur câştigătoare. Ca persoană care trăise şi lucrase într-o democraţie, Chan era perfect conştientă că libertatea de credinţă este unul din drepturile cele mai fundamentale. De la începerea persecuţiei împotriva Falun Gong, în calitatea ei de oficial de rangul doi în Hong Kong, ea a susţinut libertatea de conştiinţă a practicanţilor Falun Gong. Acest lucru îl aducea pe Jiang Zemin pur şi simplu în pragul nebuniei. Jiang n-o putea concedia direct pe Chan, aşa că a forţat-o să-şi dea demisia.

Tung fusese reales în calitate de şef al executivului, Secretarul pentru Justiţie Elsie Leung continua de asemenea un al doilea mandat, iar Secretarul pentru Securitate, Regina Ip Lau Suk-yee, era nerăbdătoare să-i demonstreze lui Jiang abilităţile şi loialitatea sa. Cei trei formaseră un triunghi de fier. Sosise timpul pentru înfăptuirea planurilor lui Jiang în Hong Kong.

Jiang spera să reimplementeze strategia pe care o folosise odinioară în faza iniţială de oprimare a Falun Gong, şi anume obţinerea unei victorii rapide prin lansarea atacurilor omniprezente. În Hong Kong, în vederea evitării criticii comunităţii internaţionale, Jiang a fost de acord cu o perioadă consultativă nominală de trei luni. În Macau, care s-a bucurat de prea puţină atenţie din partea lumii, nu a existat nici o perioadă de consultare. Legislaţia a intrat în vigoare imediat.

Jiang era nerăbdător să-şi implementeze forma de constrângere în Hong Kong. Dar uitase un lucru. Articolul 23 fusese adăugat la Constituţie după ce un milion de rezidenţi din Hong Kong ieşiseră de două ori în stradă, pentru a sprijini democraţia şi pentru a condamna masacrul făcut de Partidul Comunist Chinez în timpul mişcărilor pro-democratice din 1989. Acum intenţia lui Jiang ţintea dincolo de zdrobirea Falun Gong. El încerca să iniţieze o provocare chiar la adresa fundamentelor democraţiei din Hong Kong, zonă cu şapte milioane de oameni. Acesta era felul de fi al lui Jiang. Când dorea să facă ceva teribil, nu-i pasă de potenţialele consecinţe.

Opoziţie de pretutindeni

Chestiunea Articolului 23 a avut parte de o imensă atenţie din partea unor largi categorii de oameni, incluzând membrii ai guvernelor diferitelor ţări, organizaţii non-guvernamentale, cercuri religioase, mass media, persoane din Hong Kong aflate în străinătate, cercuri legale, studenţi, oameni de afaceri şi cetăţeni din Taiwan. Opoziţia diverselor grupuri din Hong Kong şi a chinezilor din întreaga lume a rămas una puternică şi chiar a continuat să se întărească. Avocaţii democraţiei din Hong Kong, alături de alţii, au explicat activ publicului pericolul reprezentat de Articolul 23 şi au cerut ajutor ţărilor occidentale.

În după amiaza zilei de 15 decembrie 2002, peste patruzeci de organizaţii din Hong Kong au susţinut cea mai mare demonstraţie paşnică de la întoarcerea Hong Kong-ului sub guvernarea chineză, pentru a se opune „legii anti-subversive” propuse de guvern, Articolul 23 din Constituţie. Poliţia a estimat numărul participanţilor la eveniment la douăsprezece mii, în timp ce estimările organizaţiilor se ridicau la şaizeci de mii. Dar indiferent care a fost numărul real, aceasta rămâne incontestabil cea mai mare demonstraţie de când China preluase Hong Kong-ul în 1997. Din ce în ce mai mulţi rezidenţi din Hong Kong au ajuns să înţeleagă efectul Articolului 23 asupra libertăţii de exprimare, libertăţii presei şi a drepturilor omului. Ei au luat cu asalt străzile, pentru a-şi exprima îngrijorarea.

Grupuri din Hong Kong au organizat activităţi în comunităţile chineze din afara Chinei, pentru a se opune Articolului 23. Ele aveau slogane precum: „Apăraţi Hong Kong-ul, apăraţi conştiinţa noastră.” „Opuneţi-vă Articolului 23 şi înapoiaţi guvernul oamenilor”. Au început proteste în întreaga lume.

Pe 4 decembrie 2002 a fost înfiinţată Coaliţia Globală împotriva Legislaţiei Articolului 23. Misiunea ei era de a proteja drepturile omului şi ordinea de drept în Hong Kong. Coaliţia a făcut apel la chinezii din străinătate cerându-le să se unească pentru a apăra democraţia şi libertatea în Hong Kong şi pentru a restaura numelui Hong Kong-ului de „perlă a Orientului”. În decurs de numai câteva zile, website-ul Coaliţiei a strâns peste nouă mii de semnături care se opuneau Articolului 23. Coaliţia a susţinut adunări în Washington DC şi Los Angeles în sprijinul democraţiei în Hong Kong. Filialele Alianţei Globale pentru Democraţie şi Pace (GADP) şi grupuri de chinezi din Vancouver au susţinut de asemenea activităţi, încurajând publicul să îşi ridice vocea împotriva Articolului 23.

Cinci sute de mii de oameni din Hong Kong ies în stradă, captând atenţia întregii lumi

Ziua de 1 iulie 2003 a fost o zi extrem de fierbinte, dar asta nu a reuşit să oprească marşul celor cinci sute de mii. Protestul împotriva Articolului 23 propus de guvernul Hong Kong-ului a fost cu mult mai mare decât se aştepta cineva. N-a şocat doar Hong Kong-ul, ci a luat prin surprindere întreaga lume.

Frontul Civil pentru Drepturile Omului, grup constând în peste patruzeci de organizaţii, a fost cel care a iniţiat demonstraţia. Aceasta a început la orele 3 după amiază şi s-a terminat la 9:30 seara, durata fiind de şase ore şi jumătate. O anumită organizaţie mass media estima numărul participanţilor la peste 1,2 milioane. Poliţia din Hong Kong admite că au participat cel puţin trei sute cinci zeci de mii. Cifra cea mai larg acceptată (cu o estimare conservativă) este de cinci sute de mii, ceea ce reprezintă o proporţie semnificativă din totalul de 6,8 milioane de locuitori ai Hong Kong-ului.

Aproape toată mass media occidentală a transmis ştiri şi imagini despre demonstraţie. Într-o mare parte a mass mediei din Hong Kong, acest eveniment istoric a fost cap de afiş. Associated Press îi descria pe demonstranţi ca Hong Kong-ezi furioşi şi îngrijoraţi. Vocea Americii spunea că protestatarii proveneau din toate păturile sociale. The Wall Street Journal a criticat guvernul din Hong Kong pentru ignorarea opiniei publice şi vedea în acesta un precursor al declinului Hong Kong-ului, dacă ar fi continuat în acest fel. The New York Times spunea că sute de mii de rezidenţi din Hong Kong au ieşit în străzi, dând naştere celui mai amplu protest din China, de la masacrul din piaţa Tiananmen, pentru a deplânge iminenta pierdere a libertăţilor civice în Hong Kong.

Cu toate acestea, majoritatea Chinei continentale nici n-a auzit de acest eveniment. PCC a cenzurat aproape toate ştirile legate de el. Pe 1 iulie, ziua demonstraţiei, Phoenix Television, post de televiziune din Hong Kong, care urmează ordinele PCC, a raportat doar faptul că şaizeci de mii de oameni „au celebrat aniversarea reîntoarcerii Hong Kong-ului la China”, în timp ce a ignorat marea demonstraţie a celor cinci sute de mii. Nici o mass media din China continentală n-a îndrăznit să vorbească despre eveniment.

Demonstraţia din Hong Kong a şocat Beijing-ul. Forţele politice din Hong Kong s-au divizat sub presiunea opiniei publice. În seara zilei de 6 iulie, Preşedintele Partidului Liberal, James Tien, şi-a anunţat brusc demisia din funcţia de membru al Consiliului Legislativ. Partidul Liberal a publicat simultan o declaraţie, sprijinind o amânare într-o a doua fază a revizuirii Articolului 23.

Tung Chi-hwa şi-a calculat şansele. Din cei şaizeci de membri ai Consiliului Legislativ, douăzeci şi opt sau douăzeci şi nouă erau pro-Beijing. James Tien, Preşedinte al Partidului Liberal controla opt legislatori din partidul său. În calitate de membru al guvernului, Tien avea responsabilitatea de a urma ordinele lui Tung. În total, Tung gândea că ar avea ca sigur treizeci şi şase sau treizeci şi şapte de voturi, asta însemnând mai mult de jumătate din consiliul legislativ. Acesta a fost motivul pentru care a ignorat în mod total puternica opoziţie a publicului, încercând să forţeze adoptarea legii. Pe de altă parte, demisia bruscă lui Tien l-a costat pe Tung opt voturi din partea Partidului Liberal. Trecerea Articolului 23 nu mai era posibilă. A doua fază de revizuire a Articolului 23 trebuia amânată pe termen nedefinit. În seara zilei de 16 iulie guvernul Hong Kong-ului anunţa că acceptă demisia Secretarului pentru Securitate Regina Ip Lau Suk-yee şi a Secretarului pentru Finanţe Antony Leung Kam-chung. Ip avea sprijin public foarte slab, datorită abordării sale prea din scurt de a împinge Articolul 23 prin Consiliul legislativ.

Jiang pierduse şi nu mai putea întoarce situaţia.

Pe 5 septembrie atunci când adoptarea Articolului 23 era aparent imposibilă, Şeful Executivului Hong Kong-ului, Tung Chi-hwa, anunţa cu o oarecare sinceritate, că guvernul a retras „Petiţia de Securitate Naţională (Stipulare Legislativă)” din cauza îngrijorării publicului cu privire la Articolul 23.

Planurile lui Jiang de a folosi Articolul 23 al Hong Kong-ului pentru a controla Falun Gong şi pentru a oprima populaţia au sfârşit într-un eşec total. Cu toate acestea, Jiang a folosit oportunitatea pentru a întoarce situaţia şi a-şi diminua responsabilitatea. El l-a acuzat pe Hu Jintao, care era însărcinat cu afaceri în Hong Kong de eşecul în a raporta Comitetului Central al Partidul Comunist Chinez adevărata situaţie a rezidenţilor din Hong Kong şi de cauzarea unei greşeli politice. El l-a deposedat pe Hu de puternica poziţie de coordonare a afacerilor din Hong Kong şi i-a oferit poziţia urmaşului său de încredere Zeng Qinghong.

Pe 10 martie 2005, după ce şi-a pierdut principalul sponsor, Jiang Zemin, Tung Chi-hwa a demisionat oficial din funcţia de şef al Executivului din Hong Kong.

[1] Pinglun: 23 Tiao Lifa Shi Yi Ji Manxing Duyao (Articolul 23 este o otravă cu efect lent). Apple Daily, Decembrie 10, 2002.

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins