Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 20 (1)

Capitolul 20
Capitolul 20 (Luis Novaes / Epoch Times)

Fuga pentru a evita SARS; Jiang ţine cu dinţii de Armată (2003)

1. Epidemia SARS

În 2003 teribila epidemie SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) bântuia lumea.

Epidemia SARS s-a răspândit în aproape treizeci de ţări şi a infectat peste opt mii de oameni. Cel puţin opt sute au murit ca rezultat al acesteia. Pierderea economică aferentă a fost estimată la treizeci de miliarde de dolari. În China s-a înregistrat cel mai mare număr de infecţii. Numărul de infectări din Hong Kong şi din China continentală însumează optzeci de procente din totalul infectărilor din întreaga lume. Dar comunitatea internaţională bănuieşte că Partidul Comunist Chinez (PCC) a distorsionat foarte mult cifrele. Numărul real al infectărilor a fost după toate probabilităţile cu mult mai mare.

Ascunderea epidemiei, pentru a rămâne în administraţie

Epidemia SARS a izbucnit pentru prima oară în Sudul Chinei în noiembrie 2002.

Se întâmpla în timpul celui de-al şaisprezecelea Congres al PCC, iar Jiang Zemin era îngrijorat de menţinerea propriei poziţii de preşedinte al Comisiei Militare Centrale (CMC). Mass mediei chineze i s-a cerut să creeze o „atmosferă politică bună” şi să repete sloganul lui Jiang: „stabilitatea înainte de toate”. Comunicatul intern al PCC, distribuit de Ministerul Propagandei stipula în mod explicit faptul că SARS, numit şi „pneumonia atipică” era ceva despre care nu trebuia scos la iveală.

Toate celelalte comunităţi vorbitoare de limbă chineză din lume au numit boala „Sindromul Respirator Acut Sever” sau SARS, însă Partidul Comunist Chinez a denumit-o „pneumonie atipică”, cel mai probabil pentru a reduce nivelul panicii în rândul populaţiei. Dar cu totul altele erau măsurile care ar fi trebuit luate pentru a reduce cu adevărat panica. Schimbarea numelui a servit doar pentru ca populaţia să lase garda mai jos. Atunci când publicul nu are informaţii reale, acesta este predispus să creadă în zvonuri şi să intre în panică. Punctul esenţial este acela, că această strategie înşelătoare – de redenumire a bolii – a fost produsul politicii lui Jiang Zemin „stabilitate înainte de toate”.

Atunci când primul caz de SARS a fost descoperit în China, departamentul de propagandă avandu-l în frunte pe Li Changchun, membru al fracţiunii lui Jiang, şi de asemenea membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic şi apoi Secretar de Partid al Provinciei Guangdong, a încercat tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a muşamaliza lucrurile. Epidemia s-a extins treptat şi spre alte provincii. Când Li Changchun a părăsit Guangdong-ul, printre oficialii din provincie au început să apară unele opinii dizidente. Atunci când unele ziare locale scriau despre SARS, Jiang Zemin l-a numit rapid pe Secretarul de Partid din acea vreme pentru Provincia Zhejiang - Zhang Dejiang - în funcţia de Secretar de Partid pentru Provincia Guangdong. Zhang a devenit imediat şeful Directorului Departamentului de Propagandă al Provinciei Guangdong, pe nume Zhong Yangsheng, şi a interzis în mod repetat mass mediei raportarea cazurilor SARS. Spre sfârşitul lunii februarie – începutul lui martie, Departamentul de Propagandă al Provinciei Guangdong a luat sub control reorganizarea principalelor ziare. După reorganizare, mass media din Guangdong a căzut în mâinile membrilor fracţiunii lui Jiang din Ministerul Propagandei. Dintr-odată toate ştirile legate de SARS au încetat.

Ascunderea evoluţiei SARS seamănă cu obiceiul struţului, care îşi îngroapă capul în nisip. Cu toate că poţi pune capac ştirilor, nu la fel stau lucrurile cu virusul în sine. SARS s-a răspândit cu repeziciune în Guangdong. Din februarie 2003, moment în care SARS a erupt la scară globală, aproape în fiecare zi mass media din întreaga lume scotea la iveală noi cazuri de infectări şi decese. Totuşi în China, ţara sursă a epidemiei SARS, mass media guvernamentală oficială păstra tăcerea.

În martie 2003, la întrunirea din Beijing a Congresului Naţional Popular şi a Conferinţei Politice Consultative, a răbufnit o ştire şocantă. Un medic din Guangdong era atât de bolnav, încât a fost dus în Hong Kong pentru tratament. A murit la scurt timp după sosirea în Hong Kong. Mass media din Hong Kong a realizat dintr-odată că SARS era foarte aproape de ei, dar că era deja prea târziu. De atunci, SARS a început să se răspândească în Hong Kong. Imediat întreaga lume a fost cuprinsă de panică. Hong Kong este important pentru economia globală. Este de asemenea un centru important de transport pentru persoane şi mărfuri. În fiecare zi, nenumărate zboruri vin şi pleacă din Hong Kong, şi nenumăraţi oameni îl tranzitează. Era imposibil ca toate aceste persoane să fie monitorizate şi investigate. Odată ce o persoană era infectată, aceasta putea fi monitorizată, dar era imposibil să-i detectezi pe purtătorii virusului. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a solicitat PCC să raporteze imediat despre infecările cu virusul SARS şi despre răspândirea lor în China.

Pe 26 martie, Zhang Wenkang, care fusese medicul privat al lui Jiang Zemin, membru al fracţiunii lui Jiang şi Ministrul al Sănătăţii în China, recunoştea în mod public pentru prima dată răspândirea bolii, doar la presiunea exercitată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Totuşi el declara că doar 792 de persoane fuseseră infectate în Guangdong şi că muriseră treizeci şi una, în timp ce situaţia epidemiei din alte provincii nici măcar nu era menţionată. Hu Jintao a încercat să ceară oficialilor guvernamentali locali să raporteze despre răspândirea bolii în fiecare zi, fără întârzieri, omisiuni sau fraude. Zhang a avut discuţii deschise aprinse cu Hu, spunând că în China nu există vreo lege, care să ceară, ca situaţia unei astfel de boli să fie raportată zilnic. Mulţi observatori cred că ştirile internaţionale apărute cu întârziere, au fost rezultatul direct al răspândirii scăpate de sub control a bolii. Din Provincia Guangdong, aflată în sudul Chinei, SARS s-a răspândit în peste douăzeci de oraşe şi provincii, incluzând capitala Beijing şi Complexul Guvernamental Central din Zhongnanhai. O dată cu fluxul de persoane care intrau şi ieşeau din China, epidemia SARS se răspândea cu viteză în multe alte ţări şi regiuni.

Postul independent de televiziune New Tang Dynasty în limba chineză cu sediul în New York, transmitea avertismente şi urmărea evenimentele de la începutul lui februarie 2003. Datorită cenzurării ştirilor din China continentală, oamenii nu aveau acceas la aceste ştiri importante despre boala care le puteau ameninţa chiar existenţa.

În schimb, pe data de 2 aprilie mass media chineză controlată de stat publica un articol intitulat „Situaţia pneumoniei atipice se află sub control efectiv.” În ziua următoare, Ministrul Sănătăţii, Zhang Wenkang spunea reporterilor chinezi şi străini la o conferinţă de presă: „Pot să o spun cu conştiinţa curată că este sigur să lucrezi, trăieşti şi să călătoreşti în China.”

Însă în acele momente, China se afla de fapt într-o situaţie de panică generală. Alimentele şi medicamentele despre care se credea că vindecă sau previn SARS, cum ar fi reţetele bazate pe ierburi chinezeşti Banlangen, boabele meng, oţetul alb şi sarea fuseseră cumpărate rapid în marile oraşe. Preţurile multor reţete bazate pe ierburi chinezeşti scăpaseră de sub control. Mulţi începuseră să poarte măşti pe faţe când umblau pe străzi. Cineva a scris o satiră, mimând un poem al lui Mao Zedong: “Prin vânt şi torente, primăvara a sosit. SARS vesteşte primăvara. Cu toate că panorama primăverii este splendidă, trebuie să purtăm măşti groase pe faţă. Dar nici măştile de faţă nu ne aduc vreo garanţie, aşa că noi consumăm cantităţi imense de reţete chinezeşti pe bază de plante. Când stocul de ierburi chinezeşti se termină, negustorii cei isteţi zâmbesc (deoarece pot face profituri).”

De-a lungul crizei, reacţiile publicului au demonstrat încrederea scăzută pe care acesta o avea în propaganda guvernului. Cu toate că fracţiunea lui Jiang a declarat solemn că SARS se afla sub control, un număr mare de muncitori migratori şi studenţi din Beijing plecau rapid spre locurile lor de provenienţă. Angajaţii companiilor străine au părăseau de asemenea Beijing-ul. Ziarul TheWashington Post scria că după estimările unui reporter local din Beijing, aproape un milion de oameni părăsiseră Beijing-ul din cauza epidemiei SARS. Raportul mai spunea că aeroporturile şi staţiile de tren din Beijing erau toate aglomerate şi pline de oameni, care se pregăteau să părăsească Beijing-ul. Campusurile universitare erau din ce în ce mai goale. Două treimi din studenţii de la Universitatea Centrală pentru Naţionalităţi au părăsit Beijing-ul. Dar de fapt, exodul maselor răspândea şi mai mult epidemia SARS din Beijing spre alte părţi ale ţării.

Când guvernul de la Beijing spunea în mod repetat că SARS era sub control în China, Dr. Jiang Yanyong, medic chirurg pensionat din Spitalul nr. 301 al Armatei Populare de Eliberare a trimis mass mediei o declaraţie, acuzând sistemul de sănătate chinez de ascunderea adevărului.

Dr. Jiang spunea că pe 3 aprilie, numai Spitalul nr. 309 din Beijing (ales de către Departamentul General de Logistică al Armatei Populare de Eliberare ca spital special pentru epidemia SARS) primise şaizeci de pacienţi bolnavi de SARS, dintre care cel puţin şase au murit. Dar în conformitate cu statisticile publicate de Ministrul Sănătăţii Zhang Wenkang, începând cu data de 3 aprilie erau doar douăsprezece cazuri de SARS raportate în Beijing, incluzând trei decese. Doctorul Jiang în vârstă de şaptezeci şi unu de ani, care fusese reangajat la Spitalul 301 în calitate de consultant după pensionare, spunea că, mulţi doctori şi surori cu care lucrase erau iritaţi de cifrele mult mai scăzute care erau raportate.

Două săptămâni mai târziu, Zhang a fost concediat. Oamenii erau revoltaţi de cele întâmplate.

Fracţiunea lui Jiang Zemin încerca în continuare să ascundă evoluţia SARS, deşi nemiloasa boală încă mai bântuia. La mijlocul lui aprilie, SARS a apărut în Zhongnanhai, complexul central al PCC, infectând doi membri ai Comitetului Permanent al Biroului Politic: pe Luo Gan şi Wu Guanzheng. După 1 aprilie, Wu Guanzheng nu a mai fost văzut în Zhongnanhai. După 12 aprilie, Luo Gan a dispărut din ochii publicului câteva luni. Când informaţiile despre cei doi au ieşit la iveală – deoarece totul era strict secret – neliniştea lui Jiang Zemin a crescut. O dată la câteva zile mass media oficială guvernamentală relata că Luo şi Wu vizitează locul acesta sau pe celălalt. Dar adevărul era că ambii duceau o luptă dureroasă cu virusul SARS.

Deoarece buletinele de ştiri şi declaraţiile cenzurate de regimul comunist ascundeau adevărata situaţie a epidemiei, măsurile preventive au fost luate mai târziu decât ar fi trebuit, rezultatul fiind răspândirea SARS în întreaga lume. Peste nouăzeci de ţări au oprit emiterea de vize către cetăţenii chinezi.

Consecinţele muşamalizării epidemiei de către PCC şi a blocadei informatice împotriva ştirilor referitoare la SARS au fost dezastruoase. Întreaga lume a suferit pierderi grele, atât sub aspect economic, cât şi în vieţi umane. Lumea era şocată.

„De dragul stabilităţii” era numele sub care era înăbuşită vocea populaţiei

După ce organizaţii internaţionale şi opinia internaţională au condamnat în mod continuu guvernul chinez pentru modul în care a tratat SARS, preşedintele Chinei, Hu Jintao, a avertizat oficialii din Ministerul Sănătăţii să nu mai ascundă cazurile de SARS. Ulterior, Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao apăreau ambii în mod frecvent la televiziune, păşind în prima linie în războiul împotriva SARS.

După ce Luo Gan şi Wu Guanzheng s-au îmbolnăvit, Jiang Zemin şi-a mutat întreaga familie la Shanghai. În acel punct, fracţiunea lui Jiang era în culise, în timp ce Hu şi Wen luptau în prima linie cu epidemia SARS în Beijing. Jiang încerca de fapt să folosească această oportunitate pentru a-i înlătura pe Hu şi Wen. De îndată ce a ajuns la Shanghai, Jiang a ordonat: “trebuie să apărăm Shanghai-ul cu vieţile noastre”. Chen Lianyu, secretar PCC pentru Guvernul Municipal Shanghai a fost pus într-o situaţie imposibilă. Virusul SARS este invizibil şi intangibil şi infecta oamenii fără niciun avertisment. Cum puteau oare combate oamenii virusul SARS cu vieţile lor?

Jiang Zemin a insistat asupra politicii „stabilitatea înainte de toate”. Indiferent câţi oameni ajungeau la spital cu simptome de SARS în Shanghai, statisticile oficiale ale guvernului rămâneau la cifra de patru oameni. Oamenii făceau remarci de genul „Este absolut ridicol. Cinci oameni care locuiesc în clădirea mea au contractat SARS”. Ulterior, cifra oficială a devenit şapte, motivul fiind acela că cei trei nou infectaţi erau străini, iar guvernul a trebuit să raporteze acest lucru. La sfârşitul crizei SARS, numărul infectărilor raportate în Shanghai s-a oprit la şapte, cifră aproape comică, care rezumă stupiditatea insistenţei lui Jiang în a pune „stabilitatea” – care nu este decât un eufemism pentru cramponarea sa continuă de putere – deasupra vieţii umane. Ar fi fost comic, dacă n-ar fi fost vorba de această grozăvie şi de consecinţele sale tragice.

La două săptămâni după ce Hu Jintao a părăsit Guangdong-ul unde inspectase evoluţia SARS, Jiang Zemin, care fugise de la Beijing la Shanghai pentru a scăpa de SARS, şi-a făcut prima apariţie publică la Shanghai pe 26 aprilie, spunând: „China a atins rezultatele perfecte în controlul pneumoniei atipice”. Datorită minciunilor fracţiunii sale şi a fugii din faţa SARS, Jiang nu a atras decât desconsiderare şi ură. Studenţii de la Universitatea din Beijing spuneau în mod clar despre el pe Internet: „Fugă la Shanghai pentru evitarea dezastrului! Atât de frică îi este de moarte!”.

Dar oriunde mergea Jiang Zemin, situaţia SARS se înrăutăţea. Cu toate că nivele după nivele ale Guvernului din Shanghai au ordonat populaţiei „să apere Shanghai-ul cu preţul vieţii”, situaţia se înrăutăţea. Văzând situaţia din Shanghai, Jiang a plecat în provinciile Liaoning şi Shandong. Când situaţia SARS s-a îmbunătăţit puţin la sfârşitul lunii mai, Jiang s-a furişat înapoi la Beijing. Încă îi era frică să stea la Zhongnanhai şi se mutase în Yuquanshan, în vestul Beijing-ului. Unii au râs de Jiang, spunând că în faţa SARS, Jiang, care se teme groaznic de moarte, n-a putut decât să fugă pe unde apuca; nu se simţea în siguranţă pe niciunde.

Pe parcursul întregului coşmar SARS, politica de înşelare dusă de Jiang şi de acoliţii săi a constituit cauza directă a dezastrului. S-au făcut promisiuni deşarte pentru a se menţine „stabilitatea”, în timp ce ei menţineau de fapt doar stabilitatea propriilor poziţii. Nu le păsa deloc câţi oameni mureau.

Chiar şi după ce situaţia SARS a fost adusă la cunoştinţa publicului, Jiang continuă să ascundă adevărul despre SARS. Conform magazinului Time, pe data de 22 aprilie cu câteva ore înainte de sosirea experţilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii la Spitalul nr. 309 al Armatei Populare de Eliberare din Beijing, spitalul a mutat peste patruzeci de pacienţi care fuseseră confirmaţi ca având SARS într-un hotel. Spitalul Prieteniei China – Japonia a mutat de asemenea treizeci şi unu de pacienţi SARS în ambulanţe, pentru a-i ascunde de investigatori. Femeia care a furnizat această informaţie publicaţiei Times, a spus că surorile de la Spitalul Prieteniei China – Japonia erau revoltate, deoarece fuseseră ţinute în aceleaşi ambulanţe cu pacienţii SARS.

PCC a transmis un ordin intern al lui Jiang către toate nivelele guvernamentale, conform căruia, dacă într-o anume zonă se raporta existenţa SARS, oficialii locali erau concediaţi pe loc. Drept urmare, niciun oficial local nu a îndrăznit să raporteze situaţia SARS către nivelele guvernamentale superioare. Fiecare dintre ei îşi făcea strategii pe cont propriu cum să „învingă” SARS. Cazurile de SARS au devenit cele mai confidenţiale informaţii printre oficialii guvernamentali.

Ameninţările guvernului central adresate oficialilor locali au cauzat un efect în lanţ în cadrul guvernului. Oficialii de la fiecare nivel făceau presiuni asupra nivelului imediat inferior, pentru a „învinge” şi a ascunde SARS. O abordare destul de obişnuită era aceea de a modifica certificatele de deces ale victimelor SARS. Surse interne au divulgat, că pentru a înăbuşi răspândirea SARS, spitalele administrau pacienţilor SARS injecţii letale.

Un medic din Provincia Guangdong, care a dorit să-şi păstreze anonimatul a spus: „Nu există statistici detaliate asupra pacienţilor SARS. Beijing-ul dădea cotele pentru fiecare zonă locală. Oficialii locali trebuiau să raporteze numărul celor infectaţi în conformitate cu cota alocată. Se putea vedea uşor, că cifrele publicate arătau foarte curat şi sistematizat”. Un poliţist din oraşul Shenzhen, desemnat în mod special pentru a manipula cazurile pacienţilor SARS decedaţi, spunea: „deoarece exista un potenţial imens ca cei infectaţi cu SARS să-i infecteze la rândul lor pe alţii, poliţiei din zonele locale i se cerea în mod expres să ducă cadavrele la crematorii”. El a mai spus: „Beijing-ul a ordonat ca numărul morţilor din Shenzhen să nu depăşească cifra de treizeci. În realitate, numărul victimelor SARS din Shenzhen a fost cu mult mai mare decât cifrele publicate”.

În provinciile Guangdong, Sichuan, Heilongjiang, Jilin şi Liaoning, armata a baricadat sate întregi unde s-a descoperit virusul SARS. Mai întâi tăiau toate liniile telefonice care făceau legătura cu acele zone, iar apoi interziceau oamenilor să părăsească localităţile, ascunzând în felul acesta lumii din afară ştirile din acele zone. Într-unul dintre cazuri, după ce un sat fusese baricadat, un bărbat a încercat să scape şi a fost împuşcat mortal de soldaţi.

În majoritatea satelor baricadate, armata aştepta ca întregul sat să moară, iar apoi dezinfectau întreaga zonă. Un poliţist din Shenzhen spunea: „Spitalele nu mai rezolvă problema cadavrelor pacienţilor morţi din cauza SARS. Armata şi Poliţia au preluat în întregime sarcina. Cadavrele erau distruse în masă de armată”.

La sfârşitul lunii iunie, numai în partea de nord-est a Chinei au fost aproximativ zece mii de victime. Blocada informatică a PCC a împiedicat mass media din China continentală să dea chiar şi cel mai firav semnal. Ministerul Propagandei a emis ordinul ca ştirile despre SARS să fie publicate numai de Agenţia de Ştiri Xinhua. Nici unei alte mass medii regionale nu i se permitea să publice vreo ştire legată de SARS, fără aprobarea Xinhua. Înainte de asta, Ministerul Propagandei a reorganizat ziarele şi magazinele de-a lungul întregii ţări şi a închis anumite ziare, pentru a preîntâmpina scurgerile de informaţii către public prin intermediul mass mediei „non-conformiste”.

În cadrul celei mai înalte direcţii centrale a PCC din Beijing, erau divergenţe enorme cu privire la modul de tratare a epidemiei SARS. O fracţiune era în favoarea publicării adevărului, în vederea prevenirii unei potenţiale catastrofe, dacă epidemia s-ar fi propagat în mod necontrolat. În acelaşi timp, poziţia lui Jiang Zemin era aceea că: „dacă prin asta menţinem stabilitatea şi prosperitatea, atunci două milioane de morţi merită”. Modul în care televiziunea CCTV - controlată îndeaproape de fracţiunea lui Jiang – transmitea ştiri despre SARS, era dictat în mod direct de către Jiang Zemin însuşi. Dr. Jiang Yanyong, cel care fusese numit „erou al SARS” a fost redus rapid la tăcere şi penalizat conform regulamentelor militare.

Cel mai ridicol a fost faptul că în loc să-şi recunoască propriile greşeli în cazul epidemiei SARS, Jiang Zemin împreună cu PCC au transferat responsabilitatea asupra cetăţenilor obişnuiţi lipsiţi de ajutor şi au ameninţat că vor lua măsuri extreme împotriva persoanelor care răspândesc SARS „în mod intenţionat”. Atunci când guvernul nu şi-a îndeplinit responsabilităţile şi când oamenii intrau în panică pentru a-şi salva propriile vieţi, cum putea oare vreo persoană să răspândească SARS „în mod intenţionat”? Chiar şi în acele momente, Jiang Zemin nu rata nicio oportunitate de a defăima Falun Gong. Pe 9 iunie, Agenţia de Ştiri Xinhua raporta în mod absurd, că practicanţi Falun Gong s-ar fi infectat cu virusul SARS, pe care-l răspândeau în rândul naţiunii. Uimitor era cum comentatorii de ştiri puteau spune lucrurile acestea privindu-te drept în faţă. Se presupune că aceste fragmente de ştiri aveau rolul de a asigura terenul de care era nevoie pentru baricadarea şi eliminarea satelor infectate, precum şi pentru zădărnicirea eforturilor practicanţilor Falun Gong de a informa populaţia asupra persecuţiei cu care se confruntau. Ele nu erau nicidecum menite a ameliora situaţia SARS.

În timpul răspândirii epidemiei SARS, Jiang Zemin şi-a expus laşitatea sa extremă şi nepăsarea faţă de viaţa umană.

va urma...

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii