Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 19 (3)

6. Excursia în Texas

Jiang a luat în considerare întoarcerea în China înainte de termen, după ce a fost dat în judecată în Chicago. În cele din urmă, el a decis să-şi continue călătoria după cum era programat, pentru a evita un episod jenant al unei plecări înainte de termenul stabilit din SUA. De asemenea, nu voia să renunţe la vizitarea fermei preşedintelui Bush în Crawford, Texas, un privilegiu pentru care luptase din greu. Aşa că Jiang a călătorit în Texas, în ciuda informaţiilor că Falun Gong va organiza demonstraţii şi acolo.

În ceea ce priveşte protestele Falun Gong, Jiang ajunsese să le deteste. Nu erau nicidecum un lucru nou pentru el.

În august 2001, în timpul unei vizite în Malta, Jiang s-a întâlnit faţă în faţă cu o doamnă Wang - reporter senior al unei companii mass-media occidentale, care s-a întâmplat să fie, de asemenea, şi practicantă Falun Gong. Jiang n-a realizat apartenenţa ei la început.

Impulsul lui Jiang de a epata a crescut, auzind că o femeie originară din Asia îl va intervieva. Tremurând de exaltare, Jiang s-a pregătit temeinic de interviu. Spre deosebire de linguşeala pe care se aştepta să o primească, primul lucru pe care l-a auzit a fost un răspicat: "Trebuie să opriţi persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong". Jiang Zemin era perplex. Faţa lui devenise palidă. Fără să spună un cuvânt, Jiang s-a întors şi a plecat. După această întâlnire, de fiecare dată când pleca în străinătate Jiang era nervos şi precaut.

În timpul vizitei lui Jiang în Germania, grupul de protestatari Falun Gong a crescut de la câteva sute de persoane, la o mie. Jiang era teribil de înfricoşat când vedea bannerele Falun Gong şi auzea scandările: “Falun Dafa e bună”. În timpul şederii în Germania, o ambulanţă l-a urmărit pe oriunde mergea. Oficialii germani anticipau că Jiang putea leşina în orice moment. Când Jiang a vizitat fabrica Volkswagen, directorul i-a dăruit o ambulanţă cadou.

După 6 luni, în timpul vizitei în Statele Unite, Jiang era chiar mai speriat. De data asta numărul protestatarilor era de câteva mii.

Într-o încercare de a evita confruntarea cu demonstranţii, Jiang a folosit 200.000 dolari, bani de la buget, pentru a rezerva aproape toate cele 485 de camere de la Hotel Intercontinental din Houston pentru perioada 22-25 octombrie.

Ultima zi a călătoriei lui Jiang era cea după care tânjise cel mai mult - vizita la ferma preşedintelui Bush. În ciuda importanţei, întâlnirea de înaltă ţinută dintre Bush şi Jiang a fost amânată timp de peste treizeci de minute. Se pare că Jiang a avut unele complicaţii medicale şi coloana oficială a trebuit să facă o oprire la Consulatul chinez din Houston. Anturajul lui Jiang nu a dat nici o explicaţie pentru întârziere. Bine-cunoscut pentru punctualitatea sa, Bush a părut deranjat de sosirea tardivă a lui Jiang. Houston Chronicle, un ziar local, a arătat a doua zi cum Bush se uita la ceas cu nerăbdare şi cum l-a aşteptat în vântul rece. Referindu-se la un iaz din apropiere, el a spus: "Am putea să ne apucăm de pescuit".

Când Jiang şi soţia lui, Wang Yeping, au sosit, în sfârşit, preşedintele şi soţia sa, Laura, gazdele din acea seară, au ieşit să-i întâmpine.

Preşedintele şi doamna Bush au dat mâna cu Jiang şi au întrebat: "Ce mai faci?" imediat cum acesta din urmă a ieşit din maşină. Wang Yeping a ieşit încet din maşină după Jiang. Bush a îmbrăţişat-o în stil american, după ce i-a strâns mâna. Doamna Bush i-a şoptit: "Bine aţi venit în casa noastră!". După ce au făcut fotografii de grup, Jiang a plecat mai departe şi a intrat singur pe poarta din faţă. A lăsat-o în urmă pe Wang cu preşedintele Bush şi soţia sa, care, văzând că fragila Wang s-a poticnit pe drum, o susţinea, în timp ce cei trei mergeau încet spre casă. Scena a cauzat destul de multe râsete atunci când s-a aflat.

Înainte de a veni în SUA, Jiang a cerut consulatului chinez să angajeze studenţi să-l întâmpine la sosirea sa, dar în timpul călătoriei el nu i-a luat în serios pe aceştia. Grupuri de studenţi chinezi cu steguleţe roşii fuseseră adunaţi de la ora 4 dimineaţa. Fără nici un pic de mâncare, ei repetau mereu sloganurile de întâmpinare pe care li s-a spus să le folosească şi modul de fluturare al steagurilor. Trebuiau să vină şi să aştepte şapte sau opt ore în fiecare punct de-a lungul itinerariului lui Jiang. Dar de fiecare dată, fără excepţie, atunci când venea, Jiang dispărea printr-o intrare laterală şi nu se întâlnea cu studenţii care veniseră să-l întâmpine. Fie că era vorba de aeroport sau hotel, fie că era vorba de Chicago, Houston, sau Waco, Jiang nu era de găsit.

Scopul real al angajării studenţilor era pentru compensarea impactului creat de mii de aderenţi Falun Gong. De-a lungul călătoriei, Jiang literalmente a fugit dintr-un loc în altul, temându-se de o întâlnire cu protestatarii Falun Gong. Cu toate acestea, mulţimile Falun Gong şi bannerele lor îl găseau întotdeauna.

7. Căutând să se ​​retragă

În 2002, represiunea din China împotriva Falun Gong a început să întâmpine rezistenţă. Aderenţii Falun Gong au întreprins demersuri suplimentare pentru a expune incendierea trucată, interceptând semnalele posturilor de televiziune chinezeşti din China continentală şi din străinătate. Transmiteau filme documentare direct populaţiei chineze. Când vocile care se opuneau persecuţiei, atât în rândul publicului, cât şi în cadrul cercurilor oficiale s-au înmulţit, Jiang s-a văzut presat să se retragă. Amploarea protestelor practicanţilor Falun Gong creştea.

După ce a fost dat în judecată în Chicago, Jiang a devenit conştient de eşecul său reducere la tăcere a practicanţilor Falun Gong la nivel internaţional şi a început să ia în considerare un compromis.

Mintea lui Jiang se gândea la trecut. În urma investigaţiilor de după Revoluţia Culturală, Banda celor Patru fusese înlăturată de la putere, chiar dacă din ea făcea parte soţia lui Mao. Oficiali militari au fost implicaţi în persecutarea oficialilor de rang înalt din Partidul Comunist Chinez şi copiii lor au fost eliminaţi în linişte sau duşi în provincia Yunnan pentru a fi executaţi. Familiile victimelor erau ulterior înştiinţate că cei dragi lor "au murit la datorie". Conştient de apropierea scadenţei, Liu Chuanxin, şef al Biroului Securităţii Publice din Beijing la acea dată, s-a sinucis chiar înainte să înceapă procesul.

Jiang a gândit o strategie similară în ceea ce priveşte persecutarea Falun Gong. El a instruit aghiotanţii săi din SUA să facă următoarea propunere practicanţilor Falun Gong: autorităţile vor executa unii ofiţeri necinstiţi de poliţie care au torturat practicanţii Falun Gong, în schimbul retragerii plângerii.

Cum s-a întâmplat şi în cazul Revoluţiei Culturale, intenţia era de a acuza ofiţeri din armată de grad inferior pentru crimele lor, în timp ce adevăratul orchestrator, ce purta toată responsabilitatea, şeful Partidului Comunist Chinez şi Partidul însuşi să fie absolviţi de vină. Propunerea lui Jiang sugera măsuri şi mai drastice decât cele adoptate în urma Revoluţiei Culturale, pentru că promitea ca numărul ofiţerilor de poliţie executaţi să fie egal cu numărul de practicanţi Falun Gong care au fost ucişi. [5]

Dar schimbul în aceşti termeni nu era nici drept, nici rezonabil. De-a lungul anilor, Jiang a mobilizat un sfert din bugetul Chinei - şi uneori chiar o treime - pentru a suprima Falun Gong. El chiar a încercat să-şi atingă scopul său de a eradica practica prin schimbarea legislaţiei, astfel încât el putea eticheta Falun Gong drept un "cult malefic", ceva ce poliţiştii obişnuiţi nu puteau face. Astfel, inculpatul real din spatele persecuţiei era Jiang însuşi, nu poliţia. Jiang dorea să transfere toată responsabilitatea Poliţiei şi, prin urmare, să scape nevinovat - ceva de neconceput din punct de vedere moral şi legal. În plus faţă de asta, Jiang nu avea nici o intenţie de a opri sau uşura suprimarea Falun Gong. El dorea doar să folosească poliţia ca ţap ispăşitor, pentru a scăpa de judecată.

8. O "lovitură militară" la al XVI-lea Congres al Partidului

Jiang a amânat Congresul XVI PCC din septembrie până în noiembrie pentru a-şi face timp să viziteze Statele Unite.

În prima jumătate a anului 2002, Jiang a început să se gândească dacă va trebui să se retragă în timpul Congresul Partidului. El nu s-a gândit la preţul ridicat pe care îl va plăti mai târziu, atunci când l-a forţat Qiao Shi să se pensioneze.

În timp ce se pregătea să se retragă, Jiang era îngrijorat din cauza lui Li Ruihuan, preşedintele Comitetului Politic Consultativ al Chinei şi omul pe care tot mai mulţi oficiali chinezi îl voiau în postul său. Jiang se simţea îngrijorat deoarece Li, o figură publică populară, incontestabil nu călcase pe urmele sale şi nu făcuse niciodată declaraţii publice împotriva Falun Gong. Jiang era deosebit de frustrat pentru că nu putea scăpa de Li aşa cum făcuse cu Qiao Shi; Li nu era încă la vârsta de pensionare. În cazul în care Li rămânea, ca membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic după cel de-al XVI-lea Congres al Partidului, el ar fi reprezentat o ameninţare la adresa puterii lui Jiang după pensionare. Ar fi fost un obstacol pentru trasul de sfori al lui Jiang din spatele scenei prin intermediul funcţionarilor Biroului Politic - puşi acolo de către el şi care i-au rămas loiali. Astfel, Jiang dorea să-l detroneze pe Li cu orice preţ. Lui Li, pe de altă parte, nu-i păsa aşa mult de putere. El chiar s-a oferit să se pensioneze, împreună cu Jiang.

Pe 8 noiembrie 2002, Congresul al-XVI-lea PCC s-a deschis şi Jiang nu era pe lista preliminară de membri ai Comitetului Central al partidului. Acest lucru însemna că Jiang nu va fi în cadrul noului Comitet Central şi nu îşi va însuşi nici o funcţie de conducere în partid sau în altă parte în guvern.

După cinci runde de dezbateri aprinse, Comitetul permanent al Biroului Politic şi plenul Biroului Politic au votat în plen o rezoluţie care cerea ca Jiang să fie pensionat. Li Ruihuan s-a ţinut de promisiune, fiind de acord să se pensioneze împreună cu Jiang.

Membrii seniori ai partidului şi membrii Biroului Politic, uşuraţi să-l vadă pe Jiang în sfârşit retras, erau generoşi cu linguşelile după ce au adoptat rezoluţia. Jiang a profitat de oportunitate şi a propus ca aghiotanţii săi apropiaţi să fie numiţi în Biroul Politic, propunere la care, în mod surprinzător, nu a existat nici o obiecţie. Membrii de partid nu erau, probabil, conştienţi de consecinţele unei astfel de numiri: Jiang va deveni şeful real al Biroului Politic, din moment ce oamenii lui compuneau majoritatea în Comitetul Central după cel de-al şaisprezecelea congres. Un astfel de rezultat era mai rău decât cel al Congresului al XV-lea în care mai multe propuneri de-ale lui Jiang au primit vot de blam, din cauza lui Li Ruihuan, Jianxing Wei şi alţii.

Jiang trebuie să fi fost mulţumit. Membrii Comitetului permanent la cel de-al XVI-lea Congres al Partidului s-au conformat principiul său: cel al ”celor trei majorităţi”. Prima majoritate a funcţionarilor era compusă la recomandările lui Jiang; în semn de recunoştinţă pentru Jiang şi pentru a evita ceea ce s-a întâmplat cu Banda celor Patru, ei nu vor acţiona împotriva dorinţelor sale. A doua majoritate a funcţionarilor era de asemenea una coruptă, deci pentru propria lor siguranţă acei funcţionari n-ar fi fost sinceri în lupta împotriva corupţiei, minimizând astfel riscul lui Jiang de a fi cercetat pentru dare de mită şi utilizarea ilegală a banilor de la buget. Şi a treia majoritate era aceea a oficialilor care sprijiniseră serios suprimarea Falun Gong, astfel încât aceştia n-ar fi putut reabilita mişcarea Falun Gong, pentru că ar fi trebuit să se confrunte cu justiţia.

Cu cât conferinţa avansa, cu atât mai sigur era faptul că Jiang se va retrage pe deplin, spre bucuria multora din partid şi a publicului larg. Totuşi, Jiang era încă îngrijorat, pentru că avea nevoie de imunitatea acordată unui şef de stat, în vederea evitării procesului intentat de practicanţii Falun Gong din Statele Unite, care îl acuzaseră de genocid. Nu era posibil să rămână preşedinte al Chinei, iar ca ” fost şef de stat", nu se mai bucura de imunitate. Singurul lucru pe care îl putea face, era "să ţină strâns de ţeava armei" (expresie folosită o dată Mao Zedong), refuzând să renunţe la postul de preşedinte al Comisiei Militare Centrale (CMC). În acest fel, îl putea controla pe succesorul său, Hu Jintao şi putea interfera cu procedurile judiciare. În acest fel, putea să se sustragă justiţiei.

Încă o dată, Zeng Qinghong a ieşit în faţă pentru a-l ajuta pe Jiang. El a vorbit cu Zhang Wannian, vicepreşedinte al CMC, care era programat, de asemenea, să se pensioneze la al XVI-lea Congres al Partidului. Cei doi au aranjat reînnoirea mandatului lui Jiang ca lider militar suprem al Chinei. Zeng i-a promis lui Zhang funcţia de ministru al apărării, în cazul în care planul lor va reuşi. Astfel, pe 13 noiembrie, la a patra reuniune a Comitetului permanent al Prezidiului celui de-al Şaisprezecelea Congres al Partidului, Zhang Wannian s-a ridicat brusc în picioare şi a luat o poziţie gravă. A prezentat o "moţiune specială", co-semnată de douăzeci de membrii ai biroului (toţi cei de acolo fiind militari). Moţiunea propunea, ca în noua legislatură Jiang să continue să ocupe funcţia preşedinte al CMC.

În moţiunea specială erau enumerate cinci motive pentru menţinerea lui Jiang în această funcţie. În primul rând se spunea, că după schimbare era ceva benefic pentru întărirea activităţilor din partid, guvern şi armată. În al doilea rând, se spunea că uşura tranziţia puterii în conducerea militară. În al treilea rând, se afirma că era ceva propice în cazul apariţiei unor schimbări sau evenimente neaşteptate în relaţiile chino-americane ca urmare a politicii americane interne şi externe. Toate acestea, luând în calcul complexitatea problemelor internaţionale. În al patrulea rând, se spunea că era varianta cea mai ptrivită pentru a răspunde schimbărilor situaţiei politice din Taiwan. Şi în ultimul rând, se presupunea că era benefic pentru ajutorul şi asistenţa acordată noului Birou Politic în lucrările sale.

După discursul lui Zhang, Li Lanqing, al cărui fiu tocmai fusese scăpat de un proces de 1 miliard de yuani de către Jiang şi Liu Huaqing, a cărui fiică era oscatica lui Jiang, au susţinut moţiunea pe loc. Abia atunci au realizat ceilalţi participanţi la reuniune ce complot fusese urzit fără ştirea lor, precum şi faptul că fuseseră înşelaţi. Unii erau atât de speriaţi şi neliniştiţi, încât feţele lor se schimbau în mod vizibil în timpul desfăşurării întrunirii.

Zhang Wannian s-a întors apoi către Hu Jintao şi l-a constrâns să-şi exprime şi el părerea.

Era atâta linişte în acea încăpere, încât se putea auzi chiar şi musca. Toată lumea ştia, că dacă Hu nu era de acord, putea fi luat pe sus de către armată şi pus sub arest la domiciliu. Hu a spus cu o voce joasă: "Sunt pe deplin de acord cu propunerea prezentată de cei douăzeci de tovarăşi, ce-i includ pe Zhang Wannian, Guo Boxiong şi Cao Gangchuan". Hu a încercat să schiţeze un zâmbet, dar martorii spun că expresia de pe chipul său era atât de goală, încât putea trece la fel de bine ca şi plâns. Zhang a aruncat o privire linguşitoare spre Jiang Zemin, care a dat din cap mulţumit. Jiang încerca să mascheze un zâmbet care începea să se ivească în colţul gurii sale.

"Moţiunea specială" a fost adoptată cu trei abţineri: din partea lui Li Ruihuan, Jianxing Wei, Cao Qingze.

Wei şi-a exprimat imediat în mod clar poziţia: pe baza principiilor organizaţionale, a acceptat "moţiunea specială" care tocmai a fost adoptată, dar era împotriva ei în ceea ce priveşte omul în cauză. A susţinut că era neobişnuit şi lipsit de respect să se respingă o rezoluţie (care fusese deja adoptată după cinci runde de discuţii în cadrul Comitetului permanent al Biroului Politic şi al şedinţei plenare) în schimbul unei aşa-numite "Moţiuni speciale" din partea Comitetului permanent al Prezidiului Congresului. A încheiat cu observaţia, că cei care au iniţiat propunerea vor fi judecaţi de istorie.

Turnura surprinzătoare a evenimentelor era planificată, premeditată, fiind de fapt o lovitură de stat fără vărsare de sânge, pusă în scenă de armată, în special de Zhang Wannian şi de alţi câţiva generali, instigaţi de Jiang. Jiang care îşi făcuse o tradiţie în orchestrarea de manevre dubioase, era obişnuit cu rezoluţii care sfidau Biroul Politic şi foloseau mijloace josnice pentru a forţa fracţiunile relevante să se supună dorinţelor sale. După ce s-a văzut cu sacii în căruţă, Jiang a uitat rapid de promisiunea făcută lui Zhang – aceea de a-l face ministru al apărării. În scurt timp, Zhang a fost rugat să se retragă din armată. Persoane de genul lui Zhang, care au fost folosite de către Jiang, chiar şi azi tremură de furie doar la simpla menţionare a numelui lui Jiang.

Wan Li, care nu a participat la Congres din motive de sănătate, a explodat de furie când a auzit ce s-a întâmplat acolo. L-a acuzat pe Jiang de duplicitate şi, ca formă de protest, a renunţat la poziţia sa din cadrul Comitetului Permanent al Prezidiului Congresului Partidului.

[1] Robert Lawrence Kuhn, Omul care a schimbat China: Viaţa şi moştenirea lui Jiang Zemin (New York: Crown, 2004), 490.

[2] Rezoluţia simultană 188, "Exprimând directiva Congresului, conform căreia Guvernul Republicii Populare Chineze ar trebui să înceteze persecuţia împotriva practicanţilor Falun Gong," 25 iulie 2002.

[3] O fotografie a anunţului este disponibilă la adresa: http://www.clearharmony.net/a_images/2005/06/2005-06-12-2005-6-11-sin-rj-05.jpg.

[4] Acţiunea juridică îi învinuia pe Jiang şi Biroul "610", de crime în temeiul legii Alien Tort Act şi Legea de Protecţie a Victimelor Torturii şi în conformitate cu definiţiile enunţate în Convenţia Naţiunilor Unite privind Prevenirea şi Pedepsirea Crimei de Genocid. O copie a plângerii şi a altor documente juridice sunt disponibile la http://www.upholdjustice.org/ .

[5] Până la acel moment, numărul de aderenţi Falun Gong ucişi se ridica la câteva sute. Numărul celor executaţi de poliţie ar fi fost considerabil.

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins