Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 17 (3)
focus
3. Învălmăşeala de scurtă durată în jurul Antrax-ului
Pe parcursul a mai mulţi ani consecutivi, totuşi, Jiang a fost numit „duşman al presei” şi „cel care încalcă drepturile omului”, de către organizaţii precum Amnesty Internaţional şi Reporteri Fără Frontiere. Orice făcea Jiang, era supus criticilor şi de fiecare dată când călătorea în străinătate era întâmpinat cu acţiuni de protest. Când Jiang a văzut că Occidentul a început o luptă activă cu terorismul, el a hotărât că, dacă ar numi grupurile care nu-i plăceau, precum Falun Gong, drept „organizaţii teroriste”, atunci combaterea lor ar fi coincis cu dorinţele Occidentului. Cine i s-ar putea opune, atunci?
La scurt timp după panica creată în jurul antraxului, care a avut loc în SUA, în perioada 9-11 octombrie, atunci când praful care conţinea virusul mortal era trimis prin poştă, Jiang a decis să nu rateze această oportunitate. În acea perioadă practicanţii Falun Gong trimiteau cantităţi mari de materiale informaţionale pe întreg teritoriul Chinei, prin care îl demascau pe Jiang şi suprimările ilegale ale acestuia (inclusiv incidentul auto-incendierii). Acest fapt constituia, probabil, cea mai mare durere de cap a lui Jiang şi el a sperat că dacă ar asocia Falun Gong cu noţiunea de „terorist”, ar fi putut opri această campanie de informare.
Astfel, pe 18 octombrie a aceluiaşi an (2001), purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, Sun Yuxi, a ţinut un briefing de presă referitor la faptul că în urmă două zile în China fuseseră trimise două plicuri, care, conform presupunerilor, ar conţine antrax. Chiar dacă Sun nu a prezentat nici un detaliu, i-au scăpat câteva cuvinte referitoare la faptul că unul din presupusele conţinuturi ale unui plic ar putea fi materialele informative Falun Gong.
Mingpao portavocea lui Jiang
Ziarul din Hong Kong „Mingpao” a fost primul care a scris despre presupusa trimitere prin poştă a antraxului. Pe 17 octombrie, Mingpao a transmis conferinţa de presă a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Sun, care declarase că Beijing-ul întreprinde diverse măsuri pentru a opri pătrunderea antraxului în ţară. Potrivit relatărilor Mingpao, Sun a declarat cu încredere totală: „În ceea ce priveşte antraxul, am efectuat un control şi nu am găsit nici o urmă al acestuia. În cazul unui incident, autorităţile locale de resort vor consolida măsurile preventive deja în vigoare...”
PCC avea propriile interese în ceea ce priveşte mediatizarea acestei întrebări de către Mingpao. Mingpao se publică de aproape cincizeci de ani în Hong Kong şi şi-a stabilit o piaţă de desfacere în Canada şi pe coastele estice şi vestice ale SUA. De asemenea, acest ziar nu era asociat cu controlul efectuat de către PCC, în conştiinţa publicului. În realitate însă Mingpao avea relaţii strânse şi de durată cu PCC. Trebuie numai să revedem evenimentele de acum un an şi totul va deveni foarte clar. Pe 28 aprilie 2004, atunci când a fost lansată ediţia Mingpao pe coasta de vest a Statelor Unite, consulul general al Consulatului chinez din San Francisco, Peng Yuke, a participat la ceremonie şi a ţinut un discurs de felicitare.
Dar să ne reîntoarcem în anul 2001. Imediat ce comunicatul lui Mingpao a fost publicat, multe persoane care locuiesc în afara Chinei au început să se întrebe ce a avut în vedere Sun. Voia Sun să insinueze că antrax-ul putea apare în China din străinătate? Răspunsul este că da, încolo bătea Sun. Chiar a doua zi Sun a declarat că China nu a găsit antrax „de provenienţă străină”. Mingpao a relatat acest lucru cu promptitudine.
A doua zi, pe 18 octombrie, Mingpao a publicat un articol intitulat „China confirmă că au fost găsite scrisori suspecte. Un plic a fost trimis unui chinez angajat într-o companie amplasată în SUA. Sun nu a dezvăluit numele sau locaţia companiei, şi nici nu a explicat de unde provine plicul.
Aceste noutăţi erau ciudate în multe privinţe, dar cea mai importantă dintre ele este că lipseau dovezile. Potrivit surselor, motivul acestui fapt a constat în aceea că Jiang Zemin, Zeng Qinghong şi Luo Gan, care erau în spatele întregii maşinaţiuni, nu stabiliseră multe detalii precum ţara pe care se gândeau să o învinuiască de răspândirea antraxului şi care le-ar fi putut crea cele mai mici probleme, nu erau clari ce companie americană trebuie să fie menţionată şi cine trebuie să fie declarat drept destinatarul pretinsei corespondenţe şi cel mai puţin probabil să demaşte farsa.
A trecut mult timp, dar încă nici o informaţie referitoare la aceste detalii nu a fost clarificată.
Scopuri legate tot de Falun Gong
Raportul Mingpao în realitate însă relata: „Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Sun Yuxi, a declarat că praful suspect expediat la o companie de origine americană a fost găsit într-o broşură Falun Gong; guvernul chinez acordă o atenţie sporită acestui caz şi a aplicat măsuri de curăţare şi carantină. Ministerul Sănătăţii a demarat, de asemenea, o anchetă”.
Motivul real din spatele ştirilor era clar: prin intermediul panicii în jurul antraxului să transforme Falun Gong dintr-un grup suicidar într-unul de criminali. Nutreau speranţa că publicul larg nu doar să urască Falun Gong, dar, de asemenea, să-i refuze şi materialele informative, din motive de siguranţă.
Însă, cu greu se găseau oameni mai limitaţi decât consilierii lui Jiang. Mass-media de peste hotare a publicat imediat articole cu o întrebare retorică: în cazul în care antrax a fost trimis într-o broşură Falun Gong, atunci oare nu este evident că acest lucru a fost făcut de cineva care a vrut să discrediteze Falun Gong? Cine (în afară de PCC) ar face un lucru atât de stupid şi ruşinos?
Minciuna, consecinţele căreia nu pot fi înlăturate
Deoarece comentariile lui Sun Yuxi, făcute la 16 octombrie, nu au avut efectul planificat de Luo Gan, toată povestea a devenit imediat un scandal ilogic. La următorul briefing de presă din 18 octombrie, Sun a încercat să calmeze spiritele, menţionând: „Structurile de resort au identificat pe 16 octombrie două scrisori suspecte că ar conţine antrax, dintre care unul a fost expediat unui angajat la o companie din SUA. Pe 18 octombrie, oficiul poştal de stat al Chinei a trimis un aviz de urgenţă prin care se solicită ca nici un material care conţine praf alb să nu fie expediat în viitorul apropiat, pentru a se împiedica pătrunderea antraxului în circuitul poştal”.
Portavocile PCC din China au reacţionat rapid şi s-au apucat de treabă. Pe 18 octombrie, pe site-ul Xinhua, a fost publicat un articol cu genericul: „Pentru a preveni pătrunderea antraxului în China, sistemul poştal interzice expedierea prin poştă a prafului alb” şi „conform Biroului poştal de stat nici un praf alb nu poate fi expediat prin poştă în viitorul apropiat”. Ulterior articole similare au fost publicate şi în alte ziare importante din întreaga Chină. Sun Yuxi a declarat: „Guvernul chinez acordă o atenţie sporită acestei probleme. Organele responsabile de sănătatea şi profilaxia bolilor au izolat şi dezinfectat toţi oamenii şi regiunile care au venit în contact cu praful suspect”.
Este curios faptul că presupusul antrax a fost descoperit pe data de 16, iar biroul poştal a fost atât de neglijent încât să emită un aviz de urgenţă abia în ziua de 18, adică cu două zile mai târziu după ce purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe a dezvăluit această informaţie pentru mass-media şi colaboratorul apropiat din străinătate, Mingpao. Şi doar pe data de 19, mulţi chinezi au aflat noutăţile referitoare la acest subiect din mass-media. Sincer vorbind, dacă acest lucru ar fi fost adevărat, ar fi avut consecinţe devastatoare, însă PCC a reacţionat foarte lent, ceea ce contrazice stilul său obişnuit de incriminare a cuiva. De exemplu, ştirile despre presupusa auto-incendiere au fost mediatizate în termen de câteva ore. Conform informaţiilor din interiorul PCC, Luo Gan a simţit că este nepractic să continue eforturile de utilizare a antraxului pentru defăimarea Falun Gong.
Dacă declaraţia purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe referitoare la antrax a fost adevărată, atunci apar mai multe întrebări. Spre exemplu:
1. Deoarece acest incident are tangenţe cu terorismul, cazul ar fi trebuit să fie preluat de sistemul de securitate publică. Atunci de ce s-a ocupat de el biroul poştal?
2. Dacă antraxul a fost descoperit atunci când corespondenţa a fost deschisă, oricine ar fi deschis plicul ar fi fost contaminat. În SUA virusul a fost descoperit şi identificat după ce au apărut primele simptome la oameni, iar China nu a (re)cunoscut nici un caz de infectare. Sau liderii chinezi au încercat să spună că a fost o altă tulpină de antrax, una care nu avea efecte?
3. Persoanele contaminate trebuiau să fie spitalizate, iar spitalul ar fi trebuit să raporteze despre această problemă sistemului de securitate publică. Atunci de ce doar biroul poştale a discutat acest caz?
4. Presa a semnalat faptul că nu mai puţin de treizeci şi şase de persoane au fost infectate cu antrax în SUA, şi întreaga lume trăia îngrozită de maladia terifiantă provocată de antrax. Confruntându-se cu un virus atât de înspăimântător ca antraxul, orice ţară, în momentul descoperirii lui, ar pune în aplicare măsuri de urgenţă şi ar raporta acest lucru prin intermediul mass-media. Cum se face că PCC a trecut cu vederea acest pas critic?
5. De ce PCC a menţionat doar că cineva ar fi descoperit „scrisoarea suspectă care ar conţine antrax”, care se afla în „materiale informaţionale ale Falun Gong” şi nu explicat mai multe aspecte importante, cum ar fi ţara din care a fost expediată scrisoarea, ce angajat a deschis plicul şi din ce companie face parte acesta?
Un sfârşit jenant
Pe 23 octombrie, Biroul Securităţii Publice, a fost nevoit să anunţe că cele două plicuri suspecte, ulterior unei anchete, nu conţin de fapt antrax.
Pe 24 octombrie, Sun Yuxi a declarat: „În ceea ce priveşte corespondenţa suspectă, praful alb, găsit iniţial în plicuri, a fost suspectat că ar conţine, eventual, antrax. Acum, în urma unor verificări riguroase, s-a constatat că plicurile nu conţin antrax. Compania implicată a solicitat să nu mai facem referire la ea. Noi le respectăm dorinţele. Putem afirma cu responsabilitate că în interiorul Chinei nu am găsit nici o persoană, care ar fi fost infectată cu antrax”.
Mass-media străina, tipărită şi online, au acuzat rapid PCC de utilizarea presupusei „corespondenţe ce ar conţine antrax” pentru a defăima Falun Gong.
Potrivit unor surse din interiorul PCC, Sun Yuxi a primit o mustrare aspră din partea Ministerului Afacerilor Externe, pentru că „s-a exprimat incorect şi nu putut remedia lucrurile la timp, cauzând astfel consecinţe negative în ceea ce priveşte relaţiile externe”. Mai târziu, Sun a fost trimis în Afganistan pentru a activa în calitate de ambasador la scurt timp după ce s-a încheiat războiul, când situaţia era încă instabilă. În mod evident, aparatul birocratic era foarte supărat pe el.
4. Practicanţii Falun Gong din străinătate au mers în Piaţa Tiananmen
Deşi Luo Gan nu a făcut totul perfect în farsa cu auto-incendierea şi au existat multe lacune în ea, Jiang era destul de mulţumit. La urma urmei, atunci când publicul este în interiorul Chinei, este uşor să ascunzi sau să nu permiţi descoperirea câtorva probleme sau discrepanţe. Cetăţenii Chinei au privit CCTV zeci de ani la rând şi încă din copilărie s-au obişnuit să aibă încredere în ceea ce spune această televiziune. Totodată, în timpul prezentării auto-incendierii pe CCTV, erau difuzate o serie de programe populare „de expunere”. Puţini oameni ar crede că autorităţile ar fi folosit o metodă atât de publică, dispreţuitoare şi crudă ca fabricarea unei auto-incendieri, pentru a defăima Falun Gong. Până la auto-incendiere, cetăţenii de rând nu ştiau despre ura profundă a lui Jiang faţă de Falun Gong şi probabil nici nu au putut presupune că acest lucru a fost un complot sângeros de răzbunare. Prin urmare, atunci când „auto-incendierea” a fost difuzată pentru prima dată, imaginile tragice au atins latura bună a oamenilor, iar propaganda a amplificat şi mai mult acest lucru. „Indignarea Guvernului” şi „condamnarea” unor lucruri care de fapt au fost organizate de autorităţi, au trezit simpatie în rândurile oamenilor. Întreaga ţară părea să ignore aspectele reale ale acestui incident şi mulţi oameni au acceptat în mod pasiv ca Jiang să eticheteze Falun Gong drept un „cult malefic”. Oamenii care nu au ştiau adevărul despre cele întâmplate, au aderat cu furie la mulţimea tot mai mare de voci care condamna Falun Gong.
Dar această stare de lucruri, care îl satisfăcea pe Jiang, s-a dovedit a fi de scurtă durată.
Pe 20 noiembrie 2001, orele 14:00, venite pe calea aerului, treizeci şi şase de persoane din douăsprezece ţări ale Americii şi Europei, s-au adunat în Piaţa Tiananmen. Ei s-au aşezat liniştit pe pământ în două rânduri, cu picioarele încrucişate, şi au început să facă meditaţie Falun Gong. Apoi cei din rândul din spate, au desfăcut un banner mare pe care erau inscripţionate trei cuvinte în engleză şi chineză: „Adevăr, Compasiune, Toleranţă” (Zhen Shan Ren). Scopul călătoriei lor a fost de „a se adresa liderilor Chinei şi a încerca să pună capăt violenţei şi a terorii faţă de Falun Gong”.
”A fost evenimentul cel mai puternic şi solemn la care am asistat vreodată în viaţa mea”, a declarat participantul Joel Chipkar. „Am văzut peste treizeci de persoane care pur si simplu încercau să exprime se simt”.
Un alt participant, Alejandro Centurion, mai târziu a descris: „Nu a trecut nici un minut până când s-au auzit sunetele maşinilor de poliţie, care ne-au înconjurat. Practicanţii care au protestat au fost bătuţi, arestaţi şi duşi la secţia de poliţie”.
Deşi acţiunea de protest a durat doar un minut înainte de sosirea poliţiştilor, acest eveniment i-a sensibilizat pe toţi locuitorii de pe glob. Mass-media a efectuat rapid o serie de interviuri şi reportaje cu participanţii acestui grup. Mulţi din aceşti treizeci şi şase, consideraţi acum eroi pentru curajul lor, nici nu se cunoşteau între ei. Ei au organizat evenimentul foarte simplu. A existat un mesaj: „Pe 20 noiembrie, orele 14:00, vom medita împreună mai la sud de steagul din Piaţa Tiananmen. Oricine doreşte să se alăture, poate veni”.
”Cunoşteam doar câţiva oameni din grup”, - a declarat un participant din Israel. „Într-adevăr nu ştiam câţi practicanţi vor veni. Când am ajuns acolo, am început să-i căutăm pe alţii...”
”Ne-am dorit ca poporul chinez să ştie că Falun Gong este practicat în toată lumea şi că nu trebuie să existe persecuţii împotriva acestei practici. Am vrut ca chinezii să ştie că au venit practicanţi din toată lumea pentru a ajuta să le explice faptul că guvernul lui Jiang îi minte”.
Acţiunea din Piaţa Tiananmen, organizată de către practicanţii din Occident, a constituit un şoc enorm pentru Jiang. Deşi amploarea acesteia nu poate fi comparată cu evenimentul din 25 aprilie 1999, când s-au adunat 10.000 de oameni, este însă cert că occidentalii din douăsprezece ţări şi-au exprimat protestul lor în centrul simbolic al Chinei – a fost prima dată în istoria guvernării PCC, când un astfel de eveniment a avut loc. Jiang înţelesese că lucrurile i-au scăpat din mână.
În acea perioadă, Jiang spera să-şi extindă persecuţia împotriva Falun Gong în întreaga lume. Se spune, că la reuniunea la nivel înalt al OPEC, el personal a distribuit liderilor altor naţiuni broşuri care denunţau Falun Gong. După auto-incendiere, Jiang spera să poată răspândească pe scară largă denumirea incriminatoare de „cult malefic” pentru Falun Gong.
Însă societatea occidentală, cu libertatea sa de exprimare, se deosebeşte radical de China despotică, unde există doar o singură voce: cea a PCC. Grupul format din treizeci şi şase de occidentali, care s-au adunat în Piaţa Tiananmen, a ajuns rapid în centrul atenţiei mass-media din multe ţări, dar spre deosebire de victimele auto-incendierii, acestea nu activau sub controlul PCC. Dacă ei ar fi rămas mai mult în China, mass-media internaţională s-ar fi concentrat pe China şi pe acest protest. Dacă lucrurile ar fi durat mai mult timp, poporul chinez de asemenea ar fi auzit despre ei – iar acest lucru era exact ce Jiang nu putea să permită să se întâmple, menţinând atenţia mass-media concentrată pe acest eveniment. Dacă chinezii ar putea să analizeze şi să judece persecuţia Falun Gong - aşa cum i-ar fi stimulat protestul să o facă - atunci efectele auto-incendierii atât de atent planificate de către Jiang s-ar spulbera. Şi ar putea chiar să se întoarcă împotriva lui.
Spre exemplu, chinezii ar putea să-şi pună o serie de întrebări.”Guvernul spune că Falun Gong nu este primit în afara Chinei sau este chiar interzis acolo, atunci cum de aceşti străini practică Falun Gong?” „Guvernul spune că Falun Gong „pune în pericol societatea” şi „dăunează oamenilor”, atunci de ce naţiunile occidentale nu sunt preocupate de o astfel de „ameninţare?” „De ce Falun Gong îi atrage pe reprezentanţii altor rase şi culturi?”
Cu cât Jiang reflecta mai mult asupra acestor lucuri, cu atât mai speriat devenea. De aceea a ordonat ca grupul de occidentali să fie cât mai rapid expulzaţi din China, fără a pierde măcar un minut. Cândva, la reuniunea din 25 aprilie 1999, practicanţii Falun Gong au demonstrat un grad înalt de auto-disciplină – acest fapt a fost folosit de Jiang în calitate de dovadă că evenimentul a fost „bine organizat” şi „foarte atent planificat”. Similar evenimentului din aprilie, de data aceasta adunarea din Piaţa Tiananmen a surprins Biroul de Securitate Naţională. Însă acum, Jiang nu a avut nici dorinţă să examineze cazul. După mai mult de douăzeci de ore de interogatoriu, grupul din întreaga lume a fost expulzat, cu interdicţia de a mai intra în China timp de cinci ani. Presa de stat a publicat doar un articol despre protest, foarte pe scurt, menţionând că un număr mic de occidentali au cauzat „probleme” în Piaţa Tiananmen, dar au fost „opriţi în timp util" şi expulzaţi din ţară.
De această dată, temerile lui Jiang nu au fost nefondate. Faptul că aceşti oameni s-au adunat în Piaţa Tiananmen, a stârnit o rundă de interviuri şi reportaje care au examinat minuţios suprimarea Falun Gong de către PCC. Visul lui Jiang de a demoniza Falun Gong în lumea întreaga s-a spulberat.
Demonstraţia din Tiananmen a stârnit din nou preocupări în Occident în ceea ce priveşte respectarea drepturilor omului în China. De teama escaladării evenimentelor într-o astfel de direcţie, Jiang a decis să schimbe strategia: de acum înainte să persecute Falun Gong în mod secret şi nu deschis. Relatările de stat despre condamnările împotriva Falun Gong s-au diminuat, dar în spatele persecuţiilor, suprimările crude s-au intensificat. Cu timpul, persecuţiile au fost pe deplin ascunse.
Protestul din Piaţa Tiananmen a fost imortalizat pe foto. Imaginile a fost capturate de către un practicant canadian Falun Gong, Joel Chipkar, folosind o cameră ascunsă. Chipkar a reuşit să părăsească piaţa după ce a făcut fotografiile. Pe fotografii se vede grupul de treizeci şi şase de persoane, cum au desfăcut banner-ul, chiar înainte de sosirea poliţiei.
Mai târziu, John Nania, un alt participant la acţiune a menţionat:”Această fotografie este foarte interesantă. Am fost surprins când traducătorul mi-a spus că, în centrul fotografiei, în spatele celor 36 de practicanţi, care s-au născut şi care trăiesc în diferite ţări, în spatele banner-ului nostru „Adevăr, Compasiune, Toleranţă”, se afla un slogan, care a fost scris în partea de est a Tiananmen şi care spunea Marea Unire a Oamenilor din Întreaga Lume. Şi acest lucru nu era întâmplător”.
Într-adevăr, pare prea mult pentru a fi doar o simplă coincidenţă. Mulţi au simţit că nu mai este mult de aşteptat până când oamenii din întreaga lume se vor uni împreună pentru a se opune persecuţiei. De fapt, este posibil ca acest lucru să fi constituit începutul procesului.
[1] Reuniunile erau organizate de către oficiali ai partidului de la diferite niveluri - şi prezenţa lor, în unele cazuri, era chiar impusă de către cei de mai sus – cu scopul de a „studia” doctrina şi aşa-numita „Teorie a lui Jiang Zemin”.
[2] Prin vânzarea de sânge pentru băncile de sânge pentru operaţii, la care nu erau respectate normele igienice de colectare, mulţi agricultori s-au infectat. În multe cazuri, guvernul nu a tras la răspundere persoanele vinovate şi nu dat nici un fel de compensaţii.
[3] În limba chineză cuvântul „reprezentare” (în cazul „Trei Reprezentări”) are aceeaşi semnificaţie ca şi cuvântul „reprezentant”.
[4] Li Hua, „Zhuanfang Hao Fengjun: 610 Ban Heimu Da Jiedi” (Interviu exclusiv cu Hao Fengjun: Demascarea Biroului 610). Da Ji Yuan (Epoch Times), 14 iunie 2005 http://www.dajiyuan.com/gb/5/6/14/n955224.htm.
[5] Jing, spre exemplu, în timpul meditaţiei ai privit structura moleculară a unor materii şi apoi, schiţând, ai patentat ce ai văzut.
(Copyright © 2005 The Epoch Times)
