Orice pentru putere: povestea adevărată a dictatorului chinez Jiang Zemin: Capitolul 15 (3)

Capitolul 15
Capitolul 15 (Luis Novaes / Epoch Times)

2. Moartea lui Cheng Kejie

În anul 2000, atunci când ancheta asupra cazului de contrabandă Yuanhua în Xiamen a demarat în mare viteză, Cheng Kejie, preşedintele regiunii autonome Guangxi a fost executat.

Cheng aparţinea unui grup etnic minoritar, Zhuang. El a lucrat la un moment dat ca tehnician, inginer, inginer şef, director adjunct şi apoi director, toate la Biroul Căilor Ferate Liuzhou din provincia Guangxi. Şi-a început cariera de jos şi şi-a croit drum la vârf. În 1986 a devenit vicepreşedinte al Guvernului Regiunii Autonome Guangxi Zhuang şi apoi, în 1990, preşedintele acestuia. În 1992 a fost numit membru al Comitetului Central, la al paisprezecelea Congres Naţional al PCC. Odată cu alegerea sa ca vicepreşedinte al Comitetului Permanent al Congresului Naţional Popular în 1998, Cheng a devenit lider de partid şi de stat cu rang de vice-premier.

În perioada în care a fost preşedinte al Regiunii Autonome Guangxi Zhuang, Cheng a avut o amantă cu care a împărţit mita de 41 de milioane de yuani (5,9 milioane dolari USD). Pe 31 iulie 2000, Cheng a fost acuzat că "a luat o sumă enormă ca mită" şi condamnat la moarte de către Curtea Populară Intermediară nr.1 din Beijing. A fost deposedat de drepturile sale politice pe viaţă şi toate bunurile sale personale au fost expropriate. Cheng a făcut imediat recurs, dar a fost refuzat de către Înalta Curte a Poporului din Beijing. Pe 7 septembrie Curtea Supremă a Poporului a fost de acord că sentinţa pedepsei capitale de la Beijing dată de Înalta Curte a fost în conformitate cu legislaţia penală. Pe 14 septembrie, pedeapsa cu moartea a fost executată de către echipa de execuţie a Curţii Populare Intermediare nr.1 de la Beijing.

Astfel s-a întâmplat că, într-un interval scurt de doar o lună şi jumătate, un lider de partid şi de stat egal în rang cu un vice-premier a ajuns să fie executat. Cheng a devenit cel mai înalt oficial din conducerea PCC, care urma sa fie executat în cel mai scurt timp, pentru această infracţiune.

Pe 21 septembrie un editorial într-un ziar de stat a declarat că execuţia lui Cheng era un avertisment pentru oficialii la nivel înalt şi că nimeni, indiferent de rang, nu este mai presus de lege. Editorialul, de asemenea, nota că, "verdictul în cazul lui Cheng Kejie şi angajamentul guvernului de investigare aprofundată în cazul de contrabandă din Xiamen, arată că guvernul se ţine de cuvânt în ceea ce spune despre lupta împotriva corupţiei." Cu toate acestea, suma totală pe care Cheng a deturnat-o a fost nimic în comparaţie cu cea a fiului corupt al lui Jiang Zemin, Jiang Mianheng, "oficialul corupt nr. 1 din China", aşa cum este el cunoscut.

De fapt, Cheng nu a fost arestat din cauza crimelor de neiertat scoase la lumină. Colectarea de probe a început mai degrabă după arestarea sa şi s-a recurs la măsuri teribil de ascunse. Să descriem puţin circumstanţele. Cheng, care era un om căsătorit, s-a îndrăgostit de o femeie măritată pe nume Li Ping. La sfârşitul anului 1993 Cheng şi Li au decis să divorţeze de partenerii lor de viaţă şi să se căsătorească. Cheng a delapidat 4 milioane şi s-a pregătit să se mute în străinătate cu Li. Trebuie remarcat faptul că anchetatorii nu au ştiut acest lucru. Numai autorităţile au aflat de aceste planuri, constrângându-o pe Li să mărturisească; poliţia i-a arătat fotografii cu Cheng în anturajul altor femei. Li a fost copleşita de gelozie la vederea fotografiilor. Li a crezut că a fost înşelata de Cheng tot timpul, şi, astfel, a dezvăluit la poliţie întregul lor plan. După aceea, execuţia lui Cheng a devenit iminentă. A fost prea târziu când Li a aflat că ea a fost înşelată: fotografiile care i se arătaseră erau false. Faţa lui Cheng fusese inserată în fotografii cu software de editare de imagini. După ce a realizat ceea ce s-a întâmplat, Li a plâns şi a strigat că ea era cea care l-a ucis pe Cheng.

Doar rareori Jiang a folosit mijloace legitime pentru a elimina funcţionarii corupţi. În spatele anchetelor necinstite se află un scop murdar. Potrivit unei surse, motivul real pentru executarea lui Cheng a fost că l-a ofensat pe Jiang. Cheng la un moment dat a arătat o "grijă" excesivă faţă de Zuying Song, reprezentantă a Congresului Naţional al Poporului şi cântăreaţă. Acesta a stârnit gelozia lui Jiang şi mai târziu a dus la moartea lui Cheng. Chiar până foarte aprope de momentul execuţiei lui, Cheng nu a avut nici o idee pe cine a jignit sau cine a fost atât de determinat să-i ia viaţa.

De ce Cheng a fost executat rapid, înainte de procesele cazului Yuanhua, a rămas un mister pentru cei care nu erau implicaţi îndeaproape în situaţie. Chiar şi cei din cercurile interioare ale PCC, inclusiv mulţi oameni de la Comisia Centrală pentru Inspecţie şi Disciplină şi din Congresul Naţional Popular, sunt nedumeriţi şi se întreabă ce a fost în spatele morţii lui Cheng Kejie.

3. Alegerile prezidenţiale din Taiwan

Încă de la început anului 2000, toată mass-media chineză din întreaga lume şi-a concentrat atenţia asupra alegerilor prezidenţiale din Taiwan care urmau în martie. A fost o campanie acerbă între partidele politice implicate. Cei trei candidaţi majori au fost preşedintele Partidului Democrat Progresist (DPP), Chen Shui-bian, preşedintele Primului Partid Popular James Soong, şi preşedintele Partidului Naţionalist (KMT), Lien Chan. Sondajele de opinie au indicat faptul că Chen şi Soong au fost la egalitate, cu Lien rămas puţin în urmă.

Jiang a fost stupefiat. El nu ştia cum să trateze alegerile în Taiwan, care atrăgeau atenţia internaţională. El a ordonat Departamentului Central de Propagandă să descrie PPD ca pe o clică radicală care promova "independenţa Taiwanului" şi în mod constant să îi atace în mass-media, în speranţa de a influenţa opinia publică în Taiwan. Cu toate acestea populaţia din Taiwan nu s-a lăsat influenţată. Sprijinul acordat lui Chen a rămas ridicat. Jiang nu ştia cum ar răspunde dacă Chen ar fi fost cu adevărat ales. Jiang nu dorea să lanseze un război, tremura ori de câte ori se gândea la asta. Pe deasupra, era chiar mai îngrijorat de faptul că liderii militari de rang înalt ar putea câştiga putere prin război şi submina autoritatea sa militară. Pe de altă parte, dacă nu ar fi ales războiul, ce ar fi făcut cu fervoarea naţionalistă pe care o trezise? Având în vedere sentimentul naţionalist în rândul publicului larg şi presiunea în ce îi privea pe militari, Jiang a simţit că cel puţin trebuie să pară dur. Puterea lui Jiang putea fi periclitată dacă acesta eşua în a trata situaţia în mod corespunzător. Era copleşit de agitaţie de fiecare dată când se gândea la dilema cu care trebuia să se confrunte.

Pe data de 1 februarie, Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat "Actul de Îmbunătăţire a Securităţii în Taiwan", exprimându-şi profunda îngrijorare în privinţa unui posibil război în zona strâmtorii Taiwan. Având în vedere acest fapt, Zemin nu prea îndrăznea să adopte o linie dură. Acel fiasco suferit în timpul exerciţiului militar din 1996 în strâmtoarea Taiwan, în care un exerciţiu menit să demonstreze puterea militară chineză a fost anulat în mod umilitor şi din scurt prin intervenţia Statelor Unite, era încă proaspăt în mintea lui. Confruntarea cu străinii a fost, fără îndoială, călcâiul lui Ahile pentru Jiang. Coloana sa vertebrală se înmuia la gândul de a se confrunta cu o putere străină.

Ca şef al statului, Jiang a trebuit să adopte o poziţie politică cu privire la alegerile din Taiwan. Jiang a ales, ca şi în perioada anterioară, să facă un show politic din acestea.

Pe 4 martie, Jiang s-a adresat reprezentanţilor în cadrul sesiunii a 3-a la al IX-lea Congres Naţional al Poporului din Beijing. El a intenţionat să ţină un discurs aspru, spunând că "ar fi obligat să ia măsuri decisive în cazul în care autorităţile din Taiwan refuză pe termen nelimitat să negocieze o soluţie paşnică cu privire la problema reunificării." A apelat la reprezentanţi "să ia o poziţie fermă cu privire la problema Taiwan-ului şi implicaţiile acesteia asupra relaţiilor chino-americane".

Cu toate acestea, orice persoană intuitivă putea vedea că de fapt se juca cu cuvintele. Discursul i-a permis un spaţiu de manevră larg. Declaraţia conţinea ideea: "Dacă autorităţile din Taiwan pe termen nelimitat refuză să negocieze o soluţionare paşnică cu privire la problema reunificării ...". Însă la acel moment nu exista niciun indiciu bine definit cu privire la cine ar fi autoritatea din Taiwan. Indiferent cine ar fi fost ales, adevărul era că el ar fi admis că acela reprezintă autoritatea din Taiwan. Deci, discursul lui Jiang a fost echivalentul neluării vreunei poziţii, departe de modul în care mass-media chineză a interpretat discursul său ca fiind "absolut împotriva independenţei Taiwanului." Noţiunea de "termen nelimitat" lasă loc la multe interpretări. Pe ce perioadă se întinde acest "pe termen nelimitat"? Ani? Zeci de ani? Pe scurt, chiar dacă Taiwan-ul a refuzat să negocieze cu privire la reunificare în anii în care au rămas din administraţia Jiang, aceasta nu ar fi neapărat un refuz "pe termen nelimitat" de a se angaja în negocierile de pace. Jiang însuşi, cu siguranţă şi-a regizat o mulţime de ieşiri pe uşa din spate.

Dar a încercat să facă un spectacol de putere. CCTV a difuzat o serie intitulată "trupele chineze", în această perioadă, care a fost o ameninţare voalată. Trupele au fost mobilizate spre regiunile învecinate strâmtoarii Taiwan, ceea ce însemna că războiul era inevitabil în cazul în care Chen Shui-bian ar fi fost ales. Publicul părea marginalizat. Cu toate acestea, nu au fost acordate permise atunci când studenţii de la mai multe universităţi din Beijing au "planificat" să participe la demonstraţii pentru a-şi "exprima nemulţumirea". Mai multe demonstraţii mici, care au avut loc, au fost dispersate rapid. Lui Jiang i-a fost frică de faptul că, o dată ce oamenilor li s-ar da posibilitatea să se exprime liber, îndelungată nemulţumire reprimată ar putea erupe. Asta ar fi putut pune în pericol puterea guvernului comunist, precum şi poziţia lui Jiang ca Secretar General.

Ori de câte ori Jiang se confrunta cu probleme dificile, el se gândea la Zhu Rongji, omul faţă de care avea o gelozie profundă, dar în faţa căruia se simţea neputincios. Jiang privea de sus lipsa de viclenie a lui Zhu. Şi a ştiut când să-l utilizeze pe Zhu pe post de câine de atac. Singurul lucru care diminua gelozia lui Jiang şi ura faţă de Zhu era gândul ca îl poate exploata. În acele momente el avea o fericire disimulată.

Întrucât Zhu era fost responsabil de economie, el ştia mai bine decât oricine altcineva care ar fi fost consecinţele pentru China şi el de fapt n-ar fi vrut să vadă vreun război în strâmtoarea Taiwan-ului. Poziţia lui Zhu cu privire la Taiwan era moderată, deşi a părut să adopte o linie dură.

Jiang l-a împins pe Zhu să organizeze o conferinţă de presă miercuri, 15 martie, cu mai puţin de trei zile înainte de alegerile din Taiwan. La conferinţa de presă, Zhu a simulat furie şi a lovit cu pumnul în masă. El i-a avertizat pe un ton foarte sever pe cei care au sprijinit independenţa Taiwan-ului. A afirmat că guvernul chinez nu va tolera nici o formă de independenţă pentru Taiwan, şi că acest lucru era non-negociabil. Zhu, de asemenea, a spus că populaţia din Taiwan se confrunta cu o alegere critică într-un moment istoric, şi că aceasta nu ar trebui să ia o decizie pripită pentru a se afla apoi în imposibilitatea de a-şi anula acţiunile. Un jurnalist occidental l-a întrebat în cadrul conferinţei pe Zhu cum şi când va acţiona China faţă de Taiwan. Zhu a evitat întrebarea şi a răspuns pur si simplu: "Veţi vedea în câteva zile."

Candidaţii la preşedinţie din Taiwan au răspuns la discursul lui Zhu în moduri diferite. Cei doi candidaţi de frunte au exprimat amândoi obiecţii cu privire la discurs.

Candidatul PPD Chen Shui-bian a declarat, la un miting de campanie în Pingdong în aceeaşi seară, că doar oamenii din Taiwan au dreptul de a alege liderul Taiwan-ului, şi că Partidul Comunist Chinez nu are nici un astfel de drept. Chen a întrebat, " Ne vom alege noi taiwanezii propriul nostru preşedinte, sau conducătorii comunişti vor numi unul pentru noi ? Vom alege viitorul lider al Taiwan-ului sau vom avea un director executiv al unei regiunii administrative speciale din China [cum ar fi Hong Kong]!? "

În aceeaşi zi, în faţa la Chiang Kai-shek Memorial Hall în Taipei, candidatul independent James Soong a spus susţinătorilor săi că taiwanezii nu vor fi intimidaţi de ameninţarea cu forţa militară.

Un alt candidat independent, Hsu Hsinliang, a indicat faptul că Taiwanul trebuie să ia în serios anumite părţi din discursul lui Zhu, dar că alte părţi ale discursului vor trezi cu siguranţă resentimente în rândul taiwanezilor. Hsu i-a sfătuit pe taiwanezi să nu răspundă cu patimă la discursul lui Zhu şi a declarat că vroia să-i spună lui Zhu, că unul dintre obstacolele în calea punerii în aplicare a "Chinei unice" era chiar politica de ameninţări frecvente din venite din China.

Jiang nu se aştepta ca discursul lui Zhu să obţină o reacţie negativă atât de puternică din partea populaţiei din Taiwan. Mulţi tineri din Taiwan au fost furioşi din cauza notei ameninţătoare a discursului. În final acesta a împins alegerile într-o direcţie de care Jiang încercase să se evite. Chestiunea fuziunii dintre Taiwan şi China sau păstrarea independenţei de către acesta, este o chestiune de natură ideologică, şi nu ceva care poate fi introdus cu forţa pe gâtul oamenilor. În discursul său inaugural, Chen Shui-bian a spus ceva destul de profund: "Istoria a dovedit că războiul nu poate aduce decât ură şi animozitate. Acesta nu va ajuta la dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Poporul chinez din antichitate era conştient de diferenţa dintre un rege şi un stăpân. El credea că un guvern binevoitor ar face "pe cei care sunt aproape de el fericiţi, iar pe cei care sunt departe să dorească să vină," iar "în cazul în care oamenii de departe nu sunt dispuşi să te accepte, atunci cultiva virtutea ta pentru a-i atrage". Aceste maxime chinezeşti din vechime sunt perle de înţelepciune, care se vor dovedi valabile peste tot în lume, chiar şi în secolul următor." Aceste idei sunt în contrast puternic cu credinţa lui Jiang în politica de putere. Jiang a folosit masacrul din Piaţa Tiananmen pentru a se ridica în ierarhia guvernului comunist chinez. El îşi pune încrederea în coerciţie şi intimidare. El arată prea puţin respect pentru înţelepciunea antică chineză.

Pe 18 martie alegătorii din Taiwan l-au ales în calitate de nou preşedinte pe liderul opoziţiei, preşedintele Partidului Progresist Democrat Chen Shui-bian. Votul a pus capăt guvernării de jumătate de secol a KMT. Chen a câştigat 39 la sută din totalul voturilor, urmat de James Soong 37 la sută. Candidatul KMT Lien Chan a primit doar 23 la sută. Peste 82.7 la sută din alegătorii eligibili au votat. Nu există nici o îndoială că ameninţarea alegătorilor din Taiwan de comuniştii chinezi şi atacul verbal al PPD au facilitat alegerea lui Chen.

Imediat după alegerile din Taiwan, luminile au stat aprinse întreaga noapte la Zhongnanhai. Jiang nu şi-a imaginat niciodată că mai conciliantul KMT ar pierde atât de rău sau că PPD ar putea acapara puterea politică atât de uşor. Jiang a fost atât de agitat încât a strigat la subalternii săi, denunţându-i ca incompetenţi. Mai târziu, mulţi au încercat să-i atribuie vina la Zhu Rongji. Imaginea lui Zhu a suferit o lovitură puternică în ochii populaţiei Taiwan-ului, devenind totodată un simbol al zăngănitului de săbii. Zhu a ajuns figura cea mai afectată de tertipurile lui Jiang.

Nu numai Jiang a fost zguduit de rezultatul alegerilor: întregul eşalon superior al PCC a fost prins cu garda jos şi stupefiat.

În seara zilei de 19 martie 2000, prezentatorul de ştiri al televiziunii oficiale comuniste din China citea cu o intonaţie sumbră o declaraţie a Biroului Central Comunist pentru Afacerile din Taiwan, care suna astfel: "Sperăm că autorităţile PPD nou-alese nu vor merge prea departe." Stupizenia discursului indica faptul că PCC pierduse mai mult decât îşi permitea.

Ei s-au aventurat orbeşte în evaluarea voinţei poporului taiwanez.

Purtătorul de cuvânt pentru Ministerul chinez al Afacerilor Externe, Sun Yuxi, a indicat într-o conferinţă de presă în acea marţi că Beijing-ul va "aştepta şi va vedea."

Jiang a reacţionat mult mai moderat în comparaţie cu tonul propagandei pre-electorale. El a acţionat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum n-ar fi lansat un discurs dur înainte de alegeri. Jiang părea să fi uitat că el a fost cel care l-a manipulat pe Zhu punându-l să joace rolul ticălosului, mai devreme. Acum părea că Zhu fusese cel care a făcuse mult zgomot pentru nimic. Zhu a regretat profund faptul că a fost folosit ca pion în jocul lui Jiang.

Câţiva ani mai târziu Lu Jiaping a transmis o scrisoare conducerii centrale comuniste, reprezentanţilor Congresului Naţional Popular şi membrilor Comitetului Naţional Politic Consultativ. El a dezvăluit în scrisoare că Jiang a avut două feţe în tacticile lui de manipulare a situaţiei din Taiwan. Jiang a promis pe de o parte ca va ataca Taiwan-ul, în speranţa de a câştiga încrederea generalilor şi trupelor şi pentru a-şi menţine autoritatea în armată. Dar pe cealaltă parte, Jiang a promis între timp preşedintelui Statelor Unite că Armata Chineză nu va ataca Taiwan-ul, atâta timp cât Statele Unite îl sprijină în continuare să deţină funcţia de preşedinte al CMC.

Jiang a lătrat din belşug cu privire la luarea de măsuri militare împotriva Taiwanului şi a făcut chiar şi gesturi de atac în mai multe rânduri. Dar toate acestea au fost de formă, în cele din urmă. Realitatea a fost că Jiang a folosit Taiwanul ca un atu. El îl aducea în discuţie de câte ori puterea îi era ameninţată, pretinzând că războiul era iminent şi oferind trupelor un sentiment de importanţă. Când lucrurile treceau, el punea cartea de joc la păstrare până la următoarea criză.

(Copyright © 2005 The Epoch Times)

Înapoi la Cuprins

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Opinii