Orban: Trebuie sesizat Parchetul în cazul măgăriilor făcute la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva. Situaţia e cusută cu aţă albă

Premierul Ludovic Orban în timpul şedinţei de Guvern din 27 mai 2020
Premierul Ludovic Orban în timpul şedinţei de Guvern din 27 mai 2020 (Screenshot)

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că ar trebui sesizat Parchetul în legătură cu “măgăriile” făcute de “ăştia” la lotul 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, precizând că ar fi vorba de un aranjament între managementul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi un constructor spaniol iar întreaga situaţie este “cusută cu aţă albă”.

Întrebat în ce stadiu se află lucrările la autostrada Lugoj-Deva, ministrul Transporturilor Lucian Bode a afirmat că aceasta, o parte componentă a coridorului european principal Constanţa-Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Nădlac, se prezintă, astăzi, în felul următor:

“Avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de km în lotul 3 unde se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem 4 km din lotul 2 muzeu în aer liber - sunt finalizaţi în proporţie de 75% dar nerecepţionaţi, şi avem 9 km din lotul 2, - celebra Secţiune a Urşilor - nerealizaţi. Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările la această autostradă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fără restricţii. Aşadar, domnule prim ministru, vă informez că începând de mâine, 28 mai 2020, CNAIR va ridica temporar restricţiile de tonaj pe tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea şi Ilia”.

Lucian Bode a adăugat că, în noiembrie anul trecut, Ministerul Transporturilor a preluat 21 de kilometri de muzeu în aer liber, iar pe 24 decembrie 2019 s-a decis deschiderea traficului pe acest tronson de autostradă, cu restricţii de viteză şi de tonaj, în baza expertizelor realizate la comanda companiei de drumuri şi în urma finalizării intervenţiilor la podul peste Mureş.

“Între timp am finalizat şi expertiza pentru calea de rulare, pentru drum. Ridicăm restricţiile de tonaj pe tronsonul Lugoj - Deva, lotul 3, cei 21 de kilometri, începând de mâine. Plata se va face din suma reţinută din garanţia reţinută constructorului şi, aşa cum am spus, ne dorim să ridicăm şi restricţiile de viteză şi de tonaj şi să circulăm în siguranţă pe acest tronson de autostradă cât mai repede cu putinţă”, a precizat Bode.

Întrebat de Orban cum rămâne cu licitaţia pentru tronsonul 2 al autostrăzii, Bode a afirmat că, în ceea ce priveşte secţiunea E [a acestui tronson – n.r.], cu cei 9 km neexecutaţi, “vă informez că în acest moment suntem într-un calendar din care ne propunem să executăm lucrările la acest tronson”.

“Mai întâi am răspuns la 168 de solicitări în mai puţin de două luni după reluarea procesului de achiziţie din aprilie-mai anul trecut. Termenul pentru depunerea ofertelor este stabilit septembrie 2020. Până la sfârşitul anului finalizăm evaluarea ofertelor şi ne propunem să semnăm contractul pentru proiectare şi execuţie. Proiectare, 12 luni. Execuţie, 30 de luni. Sigur, în condiţiile în care nu vom avea contestaţii, pe de o parte, şi pe de altă parte, vă informez că noi am declanşat procedura de contestaţie în anulare la hotărârea Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Paris, prin care statul român, în urmă cu câteva săptămâni, a fost obligat la plata unor despăgubiri şi repunerea în contract, contractul semnat în 2013 cu antreprenorul”, a mai explicat ministrul.

De asemenea, întrebat de premierul Orban cine va plăti pentru “măgăriile” făcute de “ăştia” la lotul 3 al autostrăzii şi dacă s-a făcut sesizare, Bode a declarat că “suntem în instanţă pe lotul 3, la cei 21 de km cu constructorul spaniol”.

“Acolo a fost cu siguranţă un aranjament între managementul Companiei şi constructor ca să rezilieze contractul fără temei legal, tocmai pentru ca să creeze posibilitatea companiei să câştige, pentru că acolo lucrurile sar în ochi. Lipsa de apărare, astea toate trebuie sancţionate, trebuie trimis către Parchet... după părerea mea ce s-a întâmplat acolo e de Parchet. Acolo, după cum arată lucrurile, vă spun clar că totul e cusut cu aţă albă”, a subliniat premierul.

La rândul său, Bode a punctat că este inadmisibil ca, la lotul 3, cu cei 21 de km, “să ai 5-6 recepţii parţiale perfecte şi când ajungi la 98% stadiu progres fizic realizare, lucrările să nu mai fie în regulă şi să reziliezi contractul”.

Reamintim, în acest context, că statul român a fost condamnat de Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris să plătească 50 de milioane de euro constructorului italian Salini Impregilo ca daune pentru rezilierea contractului pentru execuţia secţiunii “cu urşi” a lotului 2 din autostrada Lugoj-Deva.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne