ONU se face că nu vede cele 3 milioane de semnături pentru încetarea recoltării forţate de organe în China. DAFOH ia atitudine

După ce de cinci ani ONU refuză soluţionarea uneia dintre cele mai mari petiţii din istorie - petiţia pentru încetarea imediată a recoltării forţate de organe în China - organizaţia "Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe" decide încheierea petiţiei.
DAFOH a fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Pace 2016 (DAFOH)
Gina Sturdza
04.07.2018

Începând cu data de 25 iunie 2018, Consiliul de administraţie al organizaţiei "Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe" (DAFOH) a decis încheierea petiţiei sale adresate Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, prin care se cere încetarea imediată a recoltării forţate de organe de la prizonierii de conştiinţă Falun Gong în China.

“În ultimii cinci ani reprezentanţii DAFOH au vizitat Organizaţia Naţiunilor Unite la Geneva de două ori ca să predea peste 3 milioane de semnături şi să discute despre aceste crime împotriva umanităţii. Până în prezent, nu am văzut acţiuni verificabile efectuate de Naţiunile Unite ca răspuns la această petiţie, ce reprezintă voinţa oamenilor din întreaga lume.

Inacţiunea Organizaţiei Naţiunilor Unite în ceea ce priveşte încălcarea flagrantă a drepturilor omului în întreaga lume, precum recoltarea forţată de organe practicată de China, a contribuit la decizia Statelor Unite de a se retrage oficial din Consiliul pentru Drepturile Omului al Naţiunilor Unite, pe motiv că problemele drepturilor omului nu sunt rezolvate în mod corespunzător.

Mulţumim tuturor susţinătorilor şi voluntarilor care au făcut din petiţia DAFOH una dintre cele mai mari petiţii organizate vreodată şi sperăm că organismele politice respective vor lua în considerare dorinţele celor 3 milioane de oameni care au cerut Naţiunilor Unite să pună capăt acestor atrocităţi”, mai arată DAFOH.

Reamintim că Statele Unite şi-au anunţat pe 19 iunie retragerea din Consiliul Drepturilor Omului al ONU pe care administraţia preşedintelui Donald Trump l-a acuzat că serveşte drept platformă unor ţări precum China, Venezuela şi Cuba.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor