OMV Petrom anunţă o nouă investiţie în redezvoltarea zăcământului de ţiţei de la Tazlău
alte articole
Compania OMV Petrom anunţă o investiţie de 30 de milioane în perioada 2014 - 2015 în redezvoltarea zăcământului de ţiţei Tazlău, situat în judeţul Bacău. Redezvoltarea are ca scop creşterea gradului de recuperare a ţiţeiului din zăcământul Tazlău prin injecţie de apă industrială.
"OMV Petrom investeşte constant în tehnologii noi şi metode de recuperare secundară pentru redezvoltarea zăcămintelor mature pentru a îmbunătăţi ratele de recuperare a ţiţeiului şi gazelor. Acest proiect va contribui la atingerea obiectivului nostru strategic de a stabiliza producţia de hidrocarburi din România în timp ce rezervele suplimentare deblocate prin această investiţie vor întări contribuţia OMV Petrom la asigurarea securităţii energetice a României pe termen lung", a declarat Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activităţile de explorare şi producţie, citat de Mediafax.
La Tazlău este un zăcământ matur de ţiţei, exploatat de peste 60 de ani, în prezent producţia sa zilnică reprezentând sub 1% din producţia totală de ţiţei a OMV Petrom în România. Proiectul va consta în 20 de operaţiuni de reparaţii capitale, construirea unei instalaţii de tratare a apei şi a unei reţele noi de distribuţie a apei. În urma efectuării acestor investiţii se vor debloca rezerve suplimentare de ţiţei de 3,2 milioane barili (echivalent cu circa 10% din producţia anuală de ţiţei a OMV Petrom în România), înlocuind declinul natural, estimează OMV Petrom.
OMV Petrom mai informează că la finele anului 2013 avea în dezvoltare 11 astfel de proiecte, investiţiile pentru implementarea acestora fiind estimate la peste 500 milioane euro în timp ce "rezervele dovedite şi probabile se ridică la circa 100 milioane bep (barili echivalent petrol)."