Oficial chinez implicat în persecutarea Falun Gong şi delapidarea a milioane de dolari primeşte 15 ani de închisoare

Un fost oficial chinez, care s-a bucurat de putere şi privilegii datorită faptului că a persecutat membrii unei practici spirituale din China, ar putea regreta acum că a executat ordinele Partidului.
Mai mulţi poliţişti stau în faţa Tribunalului Intermediar al Poporului din Jinan, 25 august 2013, China.
Mai mulţi poliţişti stau în faţa Tribunalului Intermediar al Poporului din Jinan, 25 august 2013, China. (Feng Li/Getty Images)

Guo Yuoming, care şi-a clădit cariera participând activ la persecutarea practicii spirituale Falun Gong, a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru mită, după ce a fost investigat timp de 2 ani. Tribunalul Popular din oraşul Nanyang a anunţat sentinţa în 9 decembrie.

Guo, în vârstă de 61 de ani, a fost înlăturat din poziţia de viceguvernator al provinciei natale Hubei în 2013, la doar 16 luni după ce a ocupat această funcţie.

O sursă anonimă din Comisia locală anticorupţie a Partidului a declarat postului de televiziune New Tang Dynasty, care îşi are sediul în New York, că prăbuşirea lui Guo are o legătură strânsă cu activităţile pe care le-a desfăşurat în timp ce a ocupat funcţia de primar al oraşului Yichang din provincia Hubei, situat în apropierea Barajului celor Trei Pasuri.

Guo, care a fost primar al oraşului Yichang în perioada 2004-2011, a avut legături cu Three Gorges Quantong Coated and Galvanized Plate Company, unde a monitorizat o investiţie de aproximativ 20 miliarde de yuani (3,11 miliarde de dolari). Compania, a doua ca mărime în provincia Hubei, a intrat în faliment şi Guo a fugit cu 1,4 miliarde de yuani (aproximativ 218 milioane de dolari), conform China Busines Network.

Tribunalul din oraşul Nanyang a declarat că, în cadrul unei audieri ce a avut loc în 30 iunie 2015, Guo “a pledat vinovat şi regretă crimele pe care le-a comis”.

Un persecutor desăvârşit

Guo a comis, însă, mai multe crime decât ar dori să recunoască Partidul Comunist într-un verdict de tribunal.

Persecuţia împotriva Falun Gong [o practică tradiţională chineză de meditaţie care implică exerciţii fizice şi învăţături morale bazate pe principiile adevăr, compasiune şi toleranţă - n.r.] a început în 1999 la ordinul liderului comunist de la acea vreme, Jiang Zemin. Oficialilii chinezi au văzut clar faptul că adoptarea unei atitudini active în cadrul persecuţiei era o cale sigură de a obţine aprecierea conducerii centrale a Partidului. Oficiali josnici precum Zhou Yongkang – fostul şef al securităţii chineze – au susţinut şi au pus în aplicare politicile lui Jiang.

În martie 2004, după o vizită a lui Zhou Yongkang - ce a avut loc în luna precedentă -, rezidenţii din Yichang au putut citi în ziarele locale că primarul lor, care era şi secretar de Partid, Guo Yuoming, a promis că va lua măsuri dure împotriva practicanţilor Falun Gong.

Rapoartele publicate pe website-ului Minghui.org, o sursă sigură de informaţii privind persecuţia împotriva Falun Gong, indică faptul că practicanţii din Yichang au fost crunt persecutaţi de autorităţi în timpul mandatului lui Guo. Statistici incomplete listează cel puţin şapte decese şi un număr necunoscut, dar mult mai mare, de practicanţi torturaţi, răniţi sau schilodiţi.

Într-unul dintre cazuri, Shen Ju, o femeie de 34 de ani care practica Falun Gong din 1997, a fost întemniţată de mai multe ori, sănătatea ei fiind şubrezită datorită abuzurilor îndelungate. În 2006, ea a murit într-un spital după ce a intrat în comă.

Centrul de Detenţie Nr.1 al districtului Yiling din Yichang arestează practicanţi ilegal, fără să urmeze vreo procedură legală, susţine Minghui. Mulţi practicanţi au fost supuşi la muncă forţată şi în condiţii abuzive. În cazul practicanţilor care aveau anumite resurse economice, centrul de detenţie a cooperat cu autorităţile de Partid pentru a şantaja membrii familiilor acestora, cerându-le mii sau zeci de mii de yuani (sute sau mii de dolari).

Un practicant arestat în acel centru şi-a amintit că a fost forţat să primească medicamente pentru a vindeca o boală pe care nu o avea. “Dacă refuzam, mi se administrau medicamentele în mod forţat, la baie.”

Până în prezent, pe cuprinsul Chinei, milioane de practicanţi Falun Gong au fost aruncaţi în lagăre de reeducare, spitale psihiatrice şi închisori chineze, unde sunt torturaţi fizic şi psihic şi chiar ucişi. Anchetele desfăşurate după 2006, când au ieşit la iveală primele informaţii despre recoltarea forţată de organe de la practicanţi Falun Gong, au dus la obţinerea unui număr tot mai mare de dovezi care atestă aceste crime comise la ordinele şi sub supravegherea Partidului Comunist Chinez. Numărul practicanţilor ucişi este estimat la peste două milioane. În prezent sute de mii de practicanţi se află închişi în lagărele şi închisorile chineze, riscând în orice moment să fie ucişi, motiv pentru care colegii lor din întreaga lume susţin încetarea persecuţiei şi a crimelor.

Promovarea şi prăbuşirea

După ce a declarat că va lua parte activă persecutarea practicanţilor Falun Gong, Guo Yuoming a fost tratat aşa cum şi-a dorit. În 2012, a fost promovat viceguvernator al provinciei Hubei cu ajutorul lui Zhou Yongkang, a raportat Mingjing News, un ziar în limba chineză din afara Chinei.

Cariera lui Guo şi a altor oficiali a început să se clatine în 2013, când Xi Jinping a ajuns în fruntea Partidului Comunist Chinez la cel de-al 18-lea Congres Naţional.

Fiind deja implicat într-o luptă politică în spatele scenei cu aliaţii politici ai lui Jiang Zemin, inclusiv cu Zhou Yongkang, Xi şi-a consolidat puterea prin înlăturarea a sute de mii de oficiali, membri ai personalului militar şi membri de Partid în cadrul unei masive aşa-zise campanii împotriva corupţiei.

Zhou a fost plasat sub investigaţie şi înlăturat din Partid în 2014. Un an mai târziu, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru primirea de mită, abuz de putere şi divulgarea secretelor de stat.

Cei care l-au susţinut pe Zhou, aşa cum a făcut Guo, sunt investigaţi în prezent şi condamnaţi rând pe rând.

La această ştire au contribuit Jenny Li şi Juliet Song.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe