Obiceiuri româneşti: De-a v-aţi ascunselea

Tablouri, pictură naivă
Tablouri, pictură naivă (Epoch Times România)

De-a v-aţi ascunselea se mai joacă şi astăzi de copiii români, atât în oraşe cât şi în sate. În Muntenia de Răsărit se mai numeşte şi De-a pitita, iar în Moldova – De-a mijoarca. La acest joc pot participa oricâţi copii s-ar afla, băieţi şi fete.

Până să înceapă jocul, se face alegerea: un copil stă la mijloc; ceilalţi, înaintea lui, înşiraţi, cam într-o jumătate de cerc. Copilul din mijloc începe a zice una dintre formulele locale, atingând în piept pe câte unul de dinaintea lui, când pronunţă câte o silabă:

Una mija matica,

Sabia corabia,

Ghimbrici,

Cotilici,

Ieşi afară

Bob!

*

Pumnareta, pumna pi,

Chesti-mboli na coşti,

Ţangăr,

Mangâr,

Na c-afto,

Buf!

To afta

Nagoda!

Una dintre cele mai simple şi mai populare formule este aceasta:

Ala,

Bala,

Portocala,

Cioc,

Boc,

Treci la loc!

La cel ce se isprăveşte ultima silabă a uneia dintre aceste formule de alegere, acela iese din rând. Şi, începând din nou formula, o zice de atâtea ori, câţi copii sunt, cu mai puţin de unu, căci unu trebuie să rămână. Cel ce a rămas fără să se termine şi la el formulele de alegere, acela „se face”. Copilul care „se face” stă cu mâinile la ochi, cu faţa către un zid sau către nişte uluci, şi tot întreabă: „ V-aţi ascuns?”

Unul dintre copiii care trebuie să se ascundă, care este şi mai iute de picioare, stă aproape de copilul care „se face”, şi-l păzeşte, ca să nu se întoarcă să se uite spre copiii ce se ascund. Ceilalţi se pitesc pe unde pot, fără să scoată vreo vorbuliţă. Cel ce „se face”, tot întreabă: „V-aţi ascuns?”, iar cel ce îl pândeşte să nu se uite înapoi îi răspunde: „Nu”.

După ce vede că toţi s-au ascuns, acesta pleacă şi el să se ascundă, şi mergând, zice: „Cine s-o uita să-i sară ochii şi să fie iacă cum, şi iacă cum!” Prin unele zone, iată cum se zice:

Cine s-o uita

Să-i sară ochii

În putina cu baghii,

Din par în par,

Pân-la uşa lui Tătar!

După ce s-a ascuns şi acesta, strigă „Cucu!” Copiii ascunşi stau tupilaţi în ascunzişurile lor şi aşteapă prilejul să iasă. Ei pândesc, şi când bagă de seamă că acela ce îi caută se uită în altă parte, nu înspre ei, ies din locurile unde erau ascunşi, fug repede spre locul unde a stat copilul cu mâinile la ochi şi pun mâna acolo.

Dacă izbutesc să pună mâna acolo, au scăpat. Copilul ce „s-a făcut”” încearcă să-i prindă, şi, dacă pune mâna pe vreunul dintre ei, atunci cel prins „se face” el; iar dacă nu, apoi tot primul copil „se face”.

Dacă se întâmplă să dea peste un copil în ascunzătoarea acestua, îi face loc să fugă, dându-se cu trei paşi mai înapoi. Cel ascuns iese repede şi fuge să pună mâna la locul unde a stat cu mâinile la ochi copilul care „s-a făcut”. Acesta se ia după el şi-l fugăreşte.

Dacă îl prinde, apoi cel prins „se face”; dacă nu, „se face” tot el.

alte articole din secțiunea Cultură