O Sensei Florentin Marinescu: Decidem că vrem să facem ceva pentru naţie, pentru copii, pentru viitor, sau nu?

Un proverb japonez spune că totul trebuie să plece din inimă, să ajungă în cap şi după aceea în braţe, ca să fie făcut. Nu aşa stă cazul cu modificările legii sportului puse în dezbatere de ministrul Tineretului şi Sportului, crede O Sensei Florentin Marinescu.
Sensei Florentin Marinescu
Sensei Florentin Marinescu (Florentin Marinescu)

Puţine proiecte de lege au stârnit polemici atât de aprinse în ultima vreme ca cel vizând modificarea legii sportului propus de noul ministru al Tineretului şi Sportului, Elisabeta Lipă. Prezentat de minister drept o soluţie pentru scoaterea din criză a sportului românesc, proiectul a fost puternic contestat de specialişti, de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR), de reprezentanţi ai cluburilor şi federaţiilor, care au acuzat că actul normativ nu ţine cont de doleanţele şi nevoile lor.

Printre vehemenţii contestatarii ai soluţiei propuse de ministrul Elisabeta Lipă se numără şi O Sensei Marinescu, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, care este de părere că acest act normativ va crea discriminări între sporturi, unele urmând să fie tratate "regeşte", în timp ce altele vor fi tăiate de la finanţare de către stat, în primă fază, pentru ca apoi, rapid, lipsite de bani, să dispară definitiv.

Domnia sa a avut amabilitatea să ne ofere un interviu pe această temă. Vă invităm să urmăriţi partea a II-a a interviului cu O Sensei Marinescu. Partea I poate fi citită aici

Despre asumare, principii şi binele naţiunii

Unul dintre cele mai controversate aspecte legate de modificarea legii sportului iniţiată de Elisabeta Lipă constă în faptul că în proiectul legislativ, la fel ca şi în draftul de strategie, pus pe site-ul ministerului, opiniile COSR precum şi a multor federaţii nu se regăsesc, deşi acestea şi-au trimis poziţiile. Cu alte cuvinte, ministrul a făcut un proiect de lege care nu răspunde nevoilor federaţiilor şi "şi-l asumă". Însă, susţine O Sensei, oamenii nici măcar nu realizează ce înseamnă să îţi asumi:

"Tot timpul aud această expresie – ne asumăm, îmi asum – ceea ce este, de fapt, doar o vorbă, pentru că asumarea, potrivit DEX, reprezintă acţiunea de a asuma şi rezultatul ei. Deci, dacă din lucrul asumat rezultă ceva pozitiv, cel care şi-l asumă are numai de câştigat, fiind recompensat sub diferite forme. Dacă însă asumarea produce pagube, este logic că trebuie să răspunzi pentru asta, disciplinar, administrativ, civil şi penal, după caz, proporţional cu amploarea lucrului asumat. E uşor să îţi asumi pe banii sau pe viaţa altuia fără să ai nimic de pierdut!", spune Marinescu.

Pe lângă asumare, trebuie să ai nişte principii de la care pleci. Orice lege în lumea asta se face după nişte principii iar deviza, când vrei să ajuţi sportul, ar trebui să fie Educaţie pentru şi prin sport, mai explică Marinescu.

De unde pornim? De la dorinţa de a avea o naţie sănătoasă

În 592 î.e.n. filozoful scit Anacharsis face o vizită de documentare la Atena unde Solon îl învaţă pe acesta următoarele: " ... Grija noastră de căpetenie este aceea ca cetăţenii să aibă un suflet bine rânduit, cu un trup plin de putere, încredinţaţi că asfel de cetăţeni vor face să înflorească cetatea în timp de pace, o vor apară la timp de război şi o vor păstra fericită şi liberă...."

Mijlocul propus de Solon era Gymnastica, Educaţia Fizică şi Sportul, în cazul nostru, îmi spune O Sensei Marinescu, după ce-mi citeşte cele câteva rânduri de mai sus, rânduri pe care dl profesor Alexandru Chirilă, expert în judo, arte marţiale şi sport i le-a trimis Elisabetei Lipă în speranţa că o vor inspira în modificarea legii sportului, ceea ce, în opinia lui Sensei, nu s-a întâmplat.

"Când faci o lege ca asta, trebuie să porneşti de la dorinţa de a avea o naţie sănătoasă, o populaţie educată, o populaţie care să nu ţină ochii în pământ, ci să stea cu capul sus, o populaţie care să poată respira bine, munci bine, o populaţie care să înţeleagă şi să facă orice efort pentru ţară şi atunci sigur că principiile sunt cele pe care le ştii, le-ai dobândit din educaţia de acasă, de la şcoală, din societate şi din Sport. Ele sunt general valabile, să fii moral, curajos, altruist, loial, patriot, corect ...", spune O Sensei.

Conceptul

"Un proverb japonez spune că absolut totul, în orice domeniu, pentru a fi făcut,”trebuie să plece din inimă, să ajungă în cap şi după aceea în braţe”. Din nefericire, cea mai mare parte a ceea ce vrea să se facă acum în sport pleacă doar din braţe! Mai mult, discutăm de tot felul de lucruri, fragmentate şi parţiale, dar nu discutăm despre întreg, despre drum…

Grija noastră de căpetenie este aceea ca cetăţenii să aibă un suflet bine rânduit, cu un trup plin de putere, încredinţaţi că asfel de cetăţeni vor face să înflorească cetatea în timp de pace, o vor apară la timp de război şi o vor păstra fericită şi liberă.

Iar ceea ce este mai grav, nu stabilim cel mai important lucru, ce vrem să facem? Decidem că vrem să facem ceva pentru naţia asta, pentru copii, pentru viitor, sau nu? Asta este discuţia! Şi după ce stabilim asta, vedem şi cum poate fi făcut.

Vorbim despre sportul de masă... dar sportul începe cu educaţia pentru sport încă dinainte ca "sportivul" să se nască. Trebuie să te gândeşti la sport de la – 9 luni, de când copilul e în burta mamei (care trebuie educată să facă mişcare, să se alimenteze corespunzător momentului, să nu nu ia droguri, să-şi îndrume - educe - apoi copilul spre mişcare şi sport de la o vârstă fragedă) şi se termină când mori... E normal să faci sport permanent, toată viaţa", crede O Sensei, care îmi aminteşte că oamenii pot fi campioni mondiali la orice vârstă: la judo de exemplu, ultimul dintre cei cinci patriarhi ai judoului din România, regretatul maestru Mihai Botez, a devenit numărul 1 mondial la categoria M10, adică 80 de ani, atunci când avea 82 de ani.

În ceea ce priveşte performanţa, Marinescu atrage atenţia că “aceasta nu se încheie la 35 de ani cum gândeşte aproape toată lumea, inclusiv doamna ministru, neştiind că, de fapt, performanţă în sport înseamnă, printre altele, şi longevitate şi că aceasta trebuie privită ca adevărata performanţă umană. Sport de performanţă poţi face la orice vârstă, chiar şi la 80 de ani, aşa cum am arătat anterior. După părere mea aceasta este o performanţă mai mare decât a unui sportiv care a devenit campion mondial la 25 de ani."

"Educaţia fizică înseamnă mult mai mult decât ceea ce se crede sau se imaginează astăzi în România, înseamnă inocularea plăcerii pentru mişcare şi a credinţei în necesitatea vitală a acesteia, a învăţării şi practicării ei, înseamnă auto-descoperire, auto-cunoaştere, înseamnă performanţă, auto-depăşire, progres. Înseamnă să reînvăţ să merg, să alerg, să sar, să mă caţăr să mă rostogolesc, să…", consideră O Sensei.

În opinia profesorului, o concepţie integratoare a educaţiei fizice şi sportului în România - căci cele două nu pot fi separate - poate porni de la ideea că educaţia fizică sportul de masă trebuie practicat (aşa cum recomandat şi UE) de 40% din populaţie. Statul trebuie să asigure educaţia pentru şi prin sport de când copilul e în burta mamei şi până când ajunge la 80 de ani, trebuie să aibă programe coerente pentru persoane cu dizabilităţi, să aibă în vedere sportul preşcolar şi universitar, adică zona cea mai importantă a sportului, de unde îşi trage seva, în cea mai mare parte sportul de performanţă, generator al celui de înaltă performanţă.

Şi aici, pe lângă instituţia care ar trebui să se numească Ministerul Educaţiei Fizice şi Sportului, să fie implicate Ministerul Educaţiei şi Învăţământului, organismele sportive şcolare şi universitare plus unităţile de învăţământ. Atât sportul de performanţă cât şi cel de înaltă performanţă, făcute sub egida federaţiilor naţionale de specialitate, aflate în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Fizice şi Sportului şi cu Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, ar putea fi practicate de un foarte mare număr de sportivi care să ne reprezinte cu rezultate foarte bune la europene şi mondiale, respectiv la jocurile olimpice, sportul redevenind în acest fel unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai României.

Fiecare categorie de persoane care fac mişcare ar beneficia de îndrumare din partea federaţiei de profil, toate federaţiile fiind conectate la MTS, care ar trebui, în mod normal şi firesc, să se numească Ministerul Educaţiei Fizice şi Sportului, întrucât problemele tineretului se rezolvă în cadrul tuturor ministerelor din România, iar cuvântul Tineret desemnează doar o categorie de vârstă, pe când sportul se face la toate vârstele. Un rol important în tot acest proces ar trebui să îl aibă şi Agenţia Naţională Antidoping, consideră profesorul.

O imagine mai exactă asupra conceptului pe care îl recomandă Marinescu este reflectată de tabelul de mai jos:

Concepţia integratoare a educaţiei fizice şi a sportului în România.
Concepţia integratoare a educaţiei fizice şi a sportului în România. (Florentin Marinescu)

Pagina a doua a tabelului.
Pagina a doua a tabelului. (Florentin Marinescu)