Nuclearelectrica va participa cu cel mult 2 milioane de euro la proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat vineri participarea cu maximum două milioane de euro la viitoarea companie de proiect ce va realiza reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, informează cursdeguvernare.,ro, citând raportul SNN afişat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Centrala Atomo-Electrică Cernavodă (Epoch Times România)
Loredana Diacu
26.08.2014

Acţionarii Nuclearelectrica au aprobat vineri participarea cu maximum două milioane de euro la viitoarea companie de proiect ce va realiza reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, informează cursdeguvernare.,ro, citând raportul SNN afişat luni pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit sursei citate, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Nuclearelectrica (AGEA), a aprobat vineri, 22 august, strategia de continuare a Proiectului Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă prin organizarea procedurii competitive de selectare a unui investitor privat pentru constituirea unei societăţi cu capital mixt de tip IPP (Producător Independent de Energie), în vederea realizării unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă.

Compania de proiect românească ar urma sa participe în societatea tip IPP (în parteneriat public-privat) cu maximum două milioane de euro, sub formă de “bunuri mobile şi imobile a căror valoare urmează să fie evaluată de un evaluator independent, în conformitate cu legislaţia aplicabilă şi/sau aport de capital în numerar”.

Investitorul privat ce va fi selectat va contribui cu aport în numerar, potrivit raportului AGEA trimis Bursei de Valori Bucureşti (BVB) de către Nuclearelectrica.

Acordul semnat între chinezi şi canadieni pentru proiectul Cernavodă

Compania canadiană Candu Energy Inc. a semnat, pe 24 iulie, un acord de cooperare cu firma China Nuclear Power Engineering Company (CNPEC) pentru construcţia unităţilor 3 şi 4 de la centrala nucleară de la Cernavodă.

La momentul respectiv, presa canadiană informa că valoarea proiectului se ridică la aproximativ 6 miliarde de dolari şi nota că acordul între canadieni şi chinezi vine după ce Societatea Naţională Nuclearelectrica a semnat în noiembrie 2013 - când a avut loc summit-ul Europa Centrală şi de Est - China - o scrisoare de intenţie cu CNPEC, pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă. Cele două companii nu au semnat încă un contract, teoretic autorităţile române trebuind să organizeze o procedură transparentă de selecţie pentru investitorul ce va construi cele două reactoare, procedură la care să poată lua parte şi alţi potenţiali investitori.

Ministrul Economiei, Constantin Niţă, explica la rândul său, într-un interviu acordat Bloomberg că va fi folosită o procedură transparentă pentru selectarea investitorilor de la Cernavodă, astfel încât să participe şi alţi doritori, nu numai chinezii, adăugând că nu nu există însă prea multe şanse că aceştia să aibă concurenţi: “I-am aşteptat 10 ani şi nu au venit”, declar ministrul Niţă pentru Bloomberg.

Reamintim că în noiembrie 2008, Nuclearelectrica şi alţi şase investitori, ArcelorMittal, CEZ, GDF-SUEZ, Enel, Iberdrola şi RWE Power, au semnat în noiembrie 2008 Acordul Investitorilor pentru înfiinţarea companiei de proiect (EnergoNuclear SA), care va construi, pune în funcţiune şi exploata Unităţile 3 şi 4 de la CNE Cernavodă, proiect estimat la 6,45 miliarde de euro.

Nemulţumite de evoluţia discuţiilor, CEZ, RWE, Iberdrola şi GDF Suez au renunţat la sfârşitul anului 2010 - începutul lui 2011 la investiţie, astfel că statul a ajuns să deţină 84,85% din compania de proiect

În 2013, după celebrul summit Europa Centrală şi de Est - China şi semnarea scrisorii între Nuclearelectrica şi CNPEC, Companiile Enel (Italia) şi ArcelorMittal au decis şi ele să părăsească proiectul, în care chinezii ar fi urmat să devină acţionar majoritar.

Retragerea din proiect a Enel Investment Holding BV, în acest moment, este motivată de incompatibilitatea strategiei investiţionale iniţiale cu o nouă potenţială structură a acţionariatului, în care o altă companie decât Nuclearelectrica ar putea deţine statutul de acţionar majoritar, iar cea a ArcelorMittal Galaţi SA - de provocările mediului de afaceri care nu mai susţine continuarea implicării companiei în proiect", se precizează în comunicat.

"Anunţul recent al Guvernului de a permite intrarea în proiect a unei companii chineze de construcţie, ca acţionar majoritar, a avut un impact important asupra structurii de proprietate a consorţiului, devenind incompatibilă cu evaluările noastre iniţiale", anunţă grupul italian ENEL.

Menţionăm în context că autorităţile din Franţa, ţară care are şi ea contracte cu aceiaşi CNPEC pentru construirea unor reactoare nucelare de ultimă generaţie, bazate de această dată pe tehnologie Areva, s-au plâns că au probleme serioase pentru a-şi concilia tehnologia cu cea a firmei chineze.

Mai mult, pe lângă incompatibilităţile de tehnologie, francezii s-au declarat îngroziţi de lipsa de securitate.

„Din păcate, colaborarea cu Beijingul nu este la nivelul la care ne-am dori să fie. Una dintre explicaţiile pentru problemele relaţiilor noastre este că autorităţile pentru siguranţă nu au deloc mijloace. Sunt depăşite”, declara recent Philippe Jamet, comisar francez pentru probleme de securitate nucleară, explicând că „eforturile autorităţilor de siguranţă nucleară ale Chinei sunt o cutie neagră”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor