Nicuşor Dan, viitor primar al unui Bucureşti cu o singură Primărie?
alte articole
USR intenţionează să vină cu o lege a Bucureştiului, astfel încât Capitala să poată fi administrată unitar, a declarat duminică fostul lider al formaţiunii, Nicuşor Dan, la finele prezentării bilanţului USR după un an de mandat în consiliile Primăriei Capitalei şi a celor de sector.
"Este un proiect asumat în programul cu care noi am candidat la alegerile parlamentare, este un proiect tehnic, pentru că e vorba de toate competenţele care ajung de la sectoare către Primăria Generală, însă e ceva ce trebuie făcut. Una e să ai o Primărie Generală cu o marjă de cheltuieli, dacă le scazi pe cele obligatorii, la 400 de milioane de euro şi alta e să ai o Primărie Generală cu o marjă pentru investiţii la 1 miliard de euro. Şi atunci alta e competenţa de dezvoltare", a explicat Nicuşor Dan, pentru Epoch Times.
Problema unei legi a Bucureştiului a fost ridicată în timpul evenimentului de prezentare a bilanţului, eveniment în cadrul căruia Bogdan Suditu, specialist în politici de locuire si gestiunea zonelor rezideţiale, a reamitit că Bucureştiul este singura municipalitate unde nu se construiesc locuinţe sociale. Mai mult, oraşul nu are un aspect unitar, sectoarele arătând diferit în funcţie de bugete şi de gusturile primarului (de exemplu, sectorul 3 se deosebeşte prin bordurile roz).
Întrebat dacă la alegerile viitoare va candida din nou la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan a răspuns: "E o funcţie pentru care m-am pregătit şi pentru care, dacă o să fie contextul potrivit, o să candidez!".
La întrebarea dacă se va întoarce în partidul pe care l-a fondat, fostul lider al USR a răspuns că va reveni doar dacă acesta va merge în direcţia aleasă atunci când a pornit la drum, respectiv dacă va fi un partid cu o acceptare largă, căci doar aşa USR are şanse mari să devină un partid mare, care să guverneze.
"E vorba de direcţia în care vrea să meargă partidul ăsta. Dacă va fi un partid, care aşa cum a plecat, va fi un partid cu o acceptare pe scară largă, pe scara asta progresişti-conservatori, eu o să mă întorc, pentru că numai aşa partidul ăsta are şanse să devină un partid mare ca să guverneze. Dacă partidul rămâne pe o zonă progresistă, o să rămân în politică dar în afara USR-ului", e explicat Nicuşor Dan.