Nicolescu: România se va axa pe construcţia unui gazoduct cu legătură la Marea Neagră
alte articole
Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a anunţat că România se va concentra pe construirea unui gazoduct prin intermediul căruia gazele din Marea Neagră să poată fi transportate până la punctul de legătură cu restul infrastructurii energetice a ţării, relatează Mediafax.
Gazoductul, care va costa în jur de 230 de milioane de euro, va face legătura între Dobrogea şi Podişor şi ar putea fi sprijinit financiar de Comisia Europeană.
”Pentru România, cel mai important proiect de infrastructură în domeniul gazelor naturale este conducta Dobrogea-Podişor, care va aduce gazele din Marea Neagră în sistemul românesc de transport. Este un proiect de 230 milioane de euro pe care sperăm să îl finalizăm cu sprijinul financiar al Comisiei Europene", a declarat Nicolescu.
Companiile OMV Petrom şi Exxonmobil au descoperit în 2012, în Marea Neagră, un depozit de gaze care ar conţine aproximativ 42-84 de miliarde cubi de gaze.
Săptămâna trecută, preşedintele Traian Băsescu a solicitat Guvernului să dezvolte un proiect de infrastructură energetică care să ţină cont de strategia energetică şi de securitatea energetică naţională şi regională. De asemenea, şeful statului a cerut să se legiferareze o strategie care să determine ca tranzitul de gaze să se facă prin compania Transgaz iar gazul din Marea Neagră să asigure, în principal, necesarul de consum al României şi al Republicii Moldova, iar surplusul să fie utilizat pentru export.