Naţiunile est-europene colaborează pentru securizarea graniţelor externe ale UE

Încercând să controleze fluxul continuu de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Africa, patru state est-europene au decis să colaboreze pentru a proteja graniţele externe ale UE.
Un grup de imigranţi soseşte în apropiere de Skala Sikaminias, pe insula elenă Lesbos, 5 octombrie 2015.
Un grup de imigranţi soseşte în apropiere de Skala Sikaminias, pe insula elenă Lesbos, 5 octombrie 2015. (Captură Foto)

Naţiuni est-europene cooperează în privinţa controlării fluxului de imigranţi la graniţele externe ale Uniunii Europene – un program despre care un oficial ungar senior a declarat marţi că ar putea stabili un exemplu pentru restul blocului european.

Zsolt Nemeth, şeful Comitetului pentru relaţii externe din Parlamentul ungar, a declarat că ţara sa va lucra împreună cu Republica Cehă, Polonia şi Slovacia pentru a ajuta la protejarea graniţei Croaţiei cu Ungaria. Croaţia este, de asemenea, o graniţă externă pentru zona Schengen.

“Dorim să readucem la normal traficul la graniţa externă”, a declarat Nemeth pentru Associated Press într-un interviu. “Dorim [ca imigranţii] să pătrundă în zona Schengen doar prin punctele de control.”

Republica Cehă a decis luni să trimită 25 de soldaţi în Ungaria pentru a ajuta la protejarea graniţei ungaro-croate şi va lua în considerare trimiterea unui număr suplimentar de soldaţi şi poliţişti în zonă. În acelaşi timp, serviciul polonez de pază a frontierei a trimis în Ungaria un elicopter cu 8 membri ai echipajului şi un ofiţer de legătură.

Joi, miniştrii de interne din Republica Cehă, Slovacia şi Polonia vor discuta despre adoptarea unor măsuri suplimentare în vederea susţinerii Ungariei, unde au ajuns peste 318.000 de imigranţi şi refugiaţi în acest an. Cele patru ţări formează aşa zisul Grup Vişegrad.

Nemeth a declarat că Ungaria doreşte să stimuleze UE pentru protejarea graniţelor externe ale Greciei, aceasta fiind prima destinaţie din Europa pe unde intră majoritatea zecilor de mii de imigranţi care ajung în Ungaria.

“Dacă noi, Grupul Vişegrad, putem stabili un exemplu pentru Europa, atunci există o şansă ca UE să urmeze acest exemplu”, a susţinut Nemeth. “Ar trebui să apărăm graniţa elenă împreună.”

Ungaria a construit un gard de sârmă la graniţa sa cu Serbia, care nu face parte din Uniunea Europeană, şi construieşte de asemenea o barieră similară la graniţa croată.