Năsui: De ce să cotizeze românii o viaţă întreagă pentru pensiile de zeci de mii de lei ale unora din comunism

Claudiu Nasui (Mihut Savu (Epoch Times Romania)
Andrei Popescu
22.01.2020

Deputatul USR Claudiu Năsui a lansat, miercuri, un atac la adresa cărora li se pare justificat să câştige pensii speciale de zeci de mii de lei în timp ce pensia medie nici nu ajunge la pragul de 1.300 lei. Năsui a criticat şi modul de calculare a pensiilor, care duce la situaţia în care pensiile sunt mai mari decât salariile.

“Într-o ţară cu peste 5 milioane de pensionari în care pensia medie este de nici 1.300 de lei, unii pretind că o pensie de 74.000 de lei este absolut normală. Una din suferinţele României este lunga listă de privilegii pe care unii oameni mai apropiaţi de centrii puterii şi le arogă. Acesta este şi cazul pensiilor speciale. Prevederile după care acestea se oferă sunt contradicţii vii: se indexează cu inflaţia, dar nu scad odată cu ea. Ele sunt calculate din veniturile brute de cele mai multe ori, ajungându-se astfel la situaţii aberante de genul pensiilor mai mari decât salariile”, a declarat Năsui pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Năsui şi-a exprimat nemulţumirea pentru faptul că statul român acordă pensii speciale nu doar magistraţilor, ci şi personalului auxiliar care lucrează pe lângă aceştia.

“Nu plătim beneficii speciale doar piloţilor, dar şi inginerilor sau însoţitorilor de bord. Practic, fiecare guvern a decis să mai fidelizeze nişte persoane prin introducerea de noi categorii de privilegiaţi. De exemplu, guvernul Năstase, care era grav certat cu legea, a decis în 2004 să dea pensiile speciale, în forma actuală de calcul, magistraţilor. Aceştia, în 2017 au mai primit o facilitate, anume pensionarea începând cu vârsta de 45 de ani. Din 2015, grefierii şi criminaliştii au intrat şi ei în clubul select al pensiilor speciale”, a explicat deputatul USR.

Nu în ultimul rând, Claudiu Năsui se întreabă de ce ar trebui ca cetăţenii români care ies la pensie cu o pensie medie de 1.296 de lei – fără a mai vorbi de cei care au o pensie minimă de 704 lei – să cotizeze o viaţă întreagă la stat “pentru a plăti pensii ca cea a unui fost procuror din comunism care a fost şi comandant de penitenciar şi care acum are un cumul de pensii speciale ce ajunge la 74.000 lunar”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor