Monica Niculescu eliminată de Suarez Navarro la turneul de la Wuhan

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu. (STR / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
29.09.2015

Monica Niculescu (locul 47 WTA) a fost învinsă de spaniola Carla Suarez Navarro (locul 10 WTA), cu scorul de 7-5, 3-6, 4-6 la turneul de categorie Premier 5 la Wuhan, China, dotat cu premii totale de 2.212.250 dolari.

Monica Niculescu a luptat şi a reuşit să câştige primul set, însă l-a pierdut pe cel de-al doilea cu 6-3, iar în decisiv a mers foarte bine până la 4-4, dar apoi s-a detaşat Navarro şi a câştigat partida.

După un meci foarte frumos, Monica a cedat în faţa mai experimentatei jucătoare spaniole.

Astazi mai intră în competiţie şi Irina Begu, care o va întâlni pe finalista de la US Open, italianca Roberta Vinci, precum şi Simona Halep, care va juca cu rusoaica Anastasia Pavliucenkova.

Simona Halep s-ar putea întâlni cu Johanna Konta, în cazul in care o va elimina pe Anastasia Pavlyuchenkova.

Maria Şarapova ( locul 3 WTA) cap de serie numărul 2, s-a retras, luni, în timpul partidei cu Barbora Strycova la scorul de 7-6 (1), 6-7 (4), 2-1.

Victoria Azarenka, dupa ce a pierdut primul set cu 6-4, a abandonat in setul al doilea al partidei cu Johanna Konta (era condusa cu 1-0), din turul doi al turneului WTA de la Wuhan.

O altă eliminare surpriză a oferit-o slovaca Anna Karolína Schmiedlová, carea a eliminat-o pe Caroline Wozniacki cu scorul de 1-6, 6-4, 7-6.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor