Moartea lui Gyuri Pascu se lasă cu dosar la Parchet (surse)

Decesul lui Gyuri Pascu, produs la doar două ore după ce un medic l-a diagnosticat cu atac de panică şi l-a lăsat în casă fără să-i facă măcar un EKG, a ajuns acum subiect de dosar.
(photos.com)

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar de moarte suspectă, după decesul actorului Gyuri Pascu, relatează Mediafax, citând surse judiciare.

Conform sursei citate, dosarul de moarte suspectă ar fi fost deschis imediat după decesul artistului, potrivit procedurii. Procurorii au cerut fişa de intervenţie şi alte acte medicale de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov şi de la Institutul de Medicină Legală, iar după analizarea documentelor solicitate vor fi audiate mai multe persoane.

Reamintim că suspiciuni în legătură cu circumstanţele morţii lui Gyuri Pascu au început să apară după ce pe tolo.ro a apărut informaţia că în noaptea morţii, Gyuri Pascu a sunat la ambulanţă cu două ore înainte să facă infarct, iar medicul sosit în urma solicitării sale s-a rezumat să-i pună diagnosticul de atac de panică, fără să-i facă un EKG.

Ulterior, s-a constatat că medicul care a intervenit iniţial în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu nu a avut cu el întregul echipament şi nu a putut face dovada consimţământului pacientului pentru refuzul de transport la spital, conducerea Ambulanţei solicitând sancţionarea disciplinară a acestuia.

"Medicul nu are în fişa de intervenţie consimţământul pacientului în ceea ce priveşte refuzul de a fi transportat la spital, deşi declară că a propus acest lucru, dar a fost refuzat. (...) Pentru aceste abateri, comisia a solicitat comitetului director al Serviciului de Ambulanţă sancţionarea disciplinară a medicului, în conformitate cu prevederile codului muncii", a declarat managerul Serviciului de Ambulanţă, Alis Grasu.