"Moartea este motorul care duce istoria înainte". Teorii fasciste ale Partidului Comunist Chinez

Later edit: pentru a clarifica ambiguitatea de mai jos, Chi Haotian a fost ministrul Apărării al regimului comunist chinez până în 2003.

***

Următorul text, parvenit publicaţiei Epoch Times de pe surse, este o transcriere a unui discurs despre care se crede că a fost susţinut pe 15 februarie 2005 de Chi Haotian, ministrul Apărării şi vicepreşedinte al Comisiei Militare Centrale (organismul prin care Partidul Comunist Chinez controlează armata) din China.

Verificarea independentă a autorului discursului, precum şi a veridicităţii lui, nu mai este posibilă în acest moment, deoarece China a cenzurat masiv discursul şi orice referire la el.

Cu toate acestea, credem că textul merită citit, deoarece aparent prezintă strategia Partidului Comunist Chinez pentru evoluţia Chinei în contextul evoluţiei scenei internaţionale. Discursul - presărat cu termeni precum "spaţiu vital" şi "curăţarea Americii", îndemnuri la ucidere în masă şi un rasism uluitor - încearcă să susţină ideologic necesitatea Chinei de a folosi războiul bacteriologic pentru depopularea criminală a Statelor Unite şi pregătirea pentru o viitoare colonizare masivă a continentului american de către chinezi - sub conducerea Partidului Comunist Chinez.

Planul are ca scop ultim capturarea întregii puteri globale de către Partidul Comunist Chinez.

Deşi întregul text este incredibil de toxic, reprobabil şi pare scos dintr-un film de groază, credem că el merită cunoscut, pentru ca lumea să înţeleagă esenţa criminală a comunismului şi intenţiile Partidului Comunist Chinez.

Unele dintre etapele acestui program schiţat în 2005 au avut deja loc, după cum au sesizat mulţi observatori ai politicii şi evoluţiei Chinei.

Textul integral este prezentat mai jos.

***

Sunt foarte încântat astăzi, deoarece sondajul de opinie online efectuat pe scară largă de sina.com, propus de noi, a arătat că următoarea noastră generaţie este destul de promiţătoare şi cauza Partidului nostru va fi dusă mai departe. Răspunzând la întrebarea „Veţi împuşca femei, copii şi prizonieri de război”, peste 80 la sută dintre respondenţi au răspuns afirmativ, depăşind cu mult aşteptările noastre [1].

Astăzi aş dori să mă concentrez pe motivul pentru care am cerut site-ului sina.com să efectueze acest sondaj online în rândul oamenilor noştri. Discursul meu de astăzi este o continuare a discursului meu de data trecută [2], în care începusem cu o discuţie despre problema celor trei insule [3], menţionând că 20 de ani de temă idilică axată pe ideea de „pace şi dezvoltare” au ajuns la un final. Am concluzionat că modernizarea cu ajutorul sabiei este singura opţiune pentru următoarea fază a dezvoltării Chinei. Am menţionat, de asemenea, că avem o miză vitală cu privire la celelalte continente. Astăzi, voi vorbi mai precis despre aceste două probleme.

Întrebarea centrală a acestui sondaj pare să fie împuşcarea femeilor, copiilor şi prizonierilor de război, dar semnificaţia sa depăşeşte cu mult acest scenariu. În mod evident, intenţia noastră este în principal de a descoperi care este atitudinea poporului chinez faţă de război: dacă aceşti viitori soldaţi nu ezită să ucidă chiar şi non-combatanţi, ei vor fi în mod natural, cu atât mai mult, pregătiţi să ucidă nemilos combatanţi. Prin urmare, răspunsurile la întrebările sondajului pot reflecta atitudinea generală a oamenilor faţă de război.

Dar de fapt, aceasta nu este intenţia noastră reală. Scopul pe care l-a avut Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez cu acest sondaj este de a examina mentalul colectiv. Am vrut să ştim, în eventualitatea în care dezvoltarea globală a Chinei va necesita un număr masiv de morţi în ţările inamice, dacă oamenii noştri vor susţine un asemenea scenariu. Vor fi pentru sau contra?

După cum ştie toată lumea, esenţa gândirii tovarăşului Deng Xiaoping [4] era „dezvoltarea este un adevăr greu.” Şi tovarăşul Hu Jintao [5] a subliniat în mod repetat şi emfatic că „dezvoltarea este prioritatea noastră principală”, ceea ce nu ar trebui să fie neglijat nici măcar o clipă. Dar mulţi tovarăşi tind să înţeleagă „dezvoltarea” în sensul său restrâns, presupunând că este limitată la dezvoltarea internă. De fapt, „dezvoltarea noastră” se referă la marea revitalizare a naţiunii chineze, care, desigur, nu se limitează doar la pământul pe care îl avem acum, ci include întreaga lume.

De ce spunem asta?

Atât tovarăşul Liu Huaqing [6], unul dintre liderii vechii generaţii din Partidul nostru, cât şi tovarăşul He Xin [7], un tânăr strateg al Partidului nostru, au adus în discuţie în mod repetat teoria privitoare la schimbarea centrului civilizaţiei mondiale. Sloganul nostru de „revitalizare a Chinei” are la bază acest mod de gândire. Puteţi să consultaţi ziarele şi revistele publicate în ultimii ani, sau să căutaţi online, să faceţi cercetări pentru a afla cine a pomenit mai întâi conceptul revitalizării naţionale. Era tovarăşul He Xin. Ştiţi cine este He Xin? Poate arăta agresiv şi dispreţuitor atunci când vorbeşte în public, cu mânecile şi pantalonii înroşiţi, dar viziunea sa istorică este o comoară pe care Partidul ar trebui să o preţuiască.

Dacă ne apucăm să discutăm această problemă, să începem de la început.

După cum ştie toată lumea, potrivit părerilor propagate de savanţii occidentali, umanitatea, în ansamblu, provine dintr-o singură mamă, din Africa. Prin urmare, nicio rasă nu poate pretinde superioritate rasială. Cu toate acestea, potrivit cercetărilor efectuate de majoritatea savanţilor noştri, chinezii sunt diferiţi de alte rase de pe Pământ. Originea noastră nu este în Africa. Originea noastră, separată, este în ţara Chinei. Omul Zhoukoudian pe care îl cunoaştem cu toţii reprezintă o fază a evoluţiei strămoşilor noştri. „Proiectul de căutare a originilor civilizaţiei chineze” derulat în prezent în ţara noastră are drept scop o cercetare mai largă şi sistematică asupra originii, procesului şi dezvoltării civilizaţiei chineze antice. Spuneam că „civilizaţia chineză are o istorie de cinci mii de ani”. Dar acum, mulţi experţi angajaţi în cercetări în domenii variate, inclusiv arheologie, culturi etnice şi culturi regionale au ajuns la un consens - că noile descoperiri, cum ar fi Cultura Hongshan în nord-est, Cultura Liangzhu din provincia Zhejiang, ruinele Jinsha din provincia Sichuan şi situl cultural al împăratului Yongzhou Shun din provincia Human sunt toate dovezi ale existenţei civilizaţiilor timpurii ale Chinei şi dovedesc că întreaga istorie agricolă - bazată pe cultivarea orezului - poate fi urmărită 8.000 până la 10.000 de ani în urmă. Datele anulează conceptul de „cinci mii de ani de civilizaţie chineză”. Prin urmare, putem afirma că suntem produsul rădăcinilor culturale de peste un milion de ani, cu o civilizaţie şi un progres întins de-a lungul unei perioade de peste zece mii de ani, o naţiune străveche de cinci mii ani şi o singură entitate chineză de două mii de ani. Aceasta este naţiunea chineză, numită „descendenţii lui Yan şi Huang”, naţiunea chineză de care suntem atât de mândri. Germania lui Hitler s-a lăudat cândva că rasa germană era rasa superioară de pe Pământ, dar, de fapt, rasa noastră este cu mult deasupra Germaniei.

De-a lungul istoriei noastre, oamenii noştri s-au răspândit în America şi în regiuni de-a lungul Pacificului şi au devenit indienii din America şi grupurile etnice din Asia de Est şi din Pacificul de Sud.

Ştim cu toţii că, datorită superiorităţii noastre naţionale, în timpul înfloritoarei şi prosperei dinastii Tang, civilizaţia noastră a fost cea mai avansată. Eram centrul civilizaţiei mondiale şi nicio altă civilizaţie din lume nu era comparabilă cu a noastră. Mai târziu, din cauza plăcerilor noastre, a gândurilor înguste şi a închiderii în sine a ţării noastre, am fost depăşiţi de civilizaţia occidentală, iar centrul lumii s-a mutat în Occident.

Analizând istoria, ne putem întreba: se va reîntoarce centrul civilizaţiei mondiale în China?

Tovarăşul He Xin a prezentat lucrurile în raportul său către Comitetul Central din 1988: dacă este adevărat că centrul de comandă al lumii a fost în Europa începând cu secolul al XVIII-lea, iar ulterior s-a mutat în Statele Unite la mijlocul secolului XX, în secolul XXI centrul de conducere al lumii se va muta spre estul planetei noastre. Iar „estul” este mai ales China.

De fapt, tovarăşul Liu Huaqing a exprimat puncte similare la începutul anilor '80. Pe baza unei analize istorice, el a subliniat că centrul civilizaţiei mondiale se schimbă. S-a schimbat din Est în Europa de Vest şi, mai târziu, în Statele Unite; acum se mută înapoi spre Est. Prin urmare, dacă ne referim la secolul al XIX-lea drept secolul britanic, iar secolul XX ca secolul american, atunci secolul XXI va fi secolul chinez.

A înţelege bine această lege istorică şi a fi pregătiţi să salutăm apariţia secolului chinez este misiunea istorică a Partidului nostru. După cum ştim cu toţii, la sfârşitul secolului trecut am construit Altarul Secolului Chinez la Beijing. Chiar în momentul sosirii noului mileniu, conducerea colectivă a Comitetului Central al Partidului s-a adunat acolo pentru o ceremonie, susţinând torţele lui Zhoukoudian, pentru a se angaja să se pregătească să vestească sosirea secolului chinez. Făceam acest lucru pentru a urma legea istorică, şi a stabili înfăptuirea secolului chinez este obiectivul eforturilor Partidului nostru.

Ulterior, în raportul politic al celui de-al şaisprezecelea Congres Naţional al Partidului nostru, am stabilit că revitalizarea naţională este marele nostru obiectiv şi am specificat explicit în noua noastră Constituţie a Partidului că Partidul nostru este pionierul poporului chinez. Toate aceste etape au marcat o dezvoltare majoră în marxism, reflectând curajul şi înţelepciunea Partidului nostru. După cum ştim cu toţii, Marx şi adepţii săi nu s-au referit niciodată la vreun partid comunist ca pionier al unui anumit popor; nici nu au spus că revitalizarea naţională poate fi folosită ca slogan al unui partid comunist. Chiar tovarăşul Mao Zedong, un erou naţional curajos, a ridicat doar steagul „revoluţiei proletare globale”, dar nu a avut curajul să vorbească de revitalizarea naţională.

Trebuie să salutăm sosirea secolului chinez ridicând stindardul revitalizării naţionale. Cum ar trebui să luptăm pentru realizarea secolului chinez? Trebuie să împrumutăm experienţele preţioase din istoria umană, profitând de fructele deosebite ale civilizaţiei umane şi învăţând lecţii din lucrurile care s-au întâmplat cu alte grupuri etnice.

Lecţiile includ prăbuşirea comunismului în fosta Uniune Sovietică şi Europa de Est, precum şi înfrângerile Germaniei şi Japoniei în trecut. Recent, s-a discutat mult despre lecţiile prăbuşirii comunismului în fosta Uniune Sovietică şi în ţările Europei de Est, aşa că nu mă voi referi la ele aici. Astăzi aş dori să vorbesc despre lecţiile Germaniei şi Japoniei.

După cum ştim cu toţii, Germania nazistă a pus mult accent pe educaţia oamenilor, în special a generaţiei tinere. Partidul şi guvernul nazist au organizat şi au înfiinţat diverse instituţii de propagandă şi educaţie, cum ar fi „Biroul de îndrumare a Propagandei Naţionale”, „Departamentul de Educaţie Naţională şi Propagandă”, „Biroul de Studii Externe şi Educaţie” şi „Biroul de Informaţii”, care vizează toate insuflarea în mintea oamenilor - începând din şcoala elementară până la colegiu - ideea că poporul german este superior şi convingerea că misiunea istorică a poporului arian este de a deveni „stăpânul pământului” şi al lumii. Pe atunci poporul german era mult mai unit decât suntem noi astăzi.

Cu toate acestea, Germania a fost învinsă ruşinos, împreună cu aliatul său, Japonia. De ce? Am ajuns la câteva concluzii la şedinţele Biroului Politic, în care căutam legile care guvernau vicisitudinile marilor puteri şi încercam să analizăm creşterea rapidă a Germaniei şi Japoniei. Când decidem să revitalizăm China pe baza modelului german, nu trebuie să repetăm ​​greşelile pe care le-au făcut ei.

Mai exact, următoarele sunt cauzele fundamentale ale înfrângerii lor: în primul rând, au avut prea mulţi duşmani odată, întrucât nu au respectat principiul eliminării duşmanilor pe rând; în al doilea rând, erau prea impetuoşi, fiind lipsiţi de răbdarea şi perseverenţa necesară marilor realizări; în al treilea rând, când a venit momentul să fie nemiloşi, s-au dovedit prea moi, generând probleme care au reapărut mai târziu.

Să presupunem că pe vremea când Germania şi Japonia reuşeau să menţină Statele Unite pe poziţie neutră, înaintau pas cu pas de-a lungul frontului sovietic. Dacă adoptau această abordare, câştigau ceva timp pentru a-şi avansa cercetarea, reuşeau în cele din urmă să obţină tehnologie nucleară şi de fabricaţie a rachetelor şi lansau atacuri surpriză împotriva Statelor Unite şi a Uniunii Sovietice, folosind tehnologia. Atunci Statele Unite şi Uniunea Sovietică ar fi fost incapabile să se apere şi ar fi trebuit să se predea. Mica Japonie, în special, a făcut greşeala să lanseze atacul de la Pearl Harbor. Acest atac nu a lovit părţile vitale ale Statelor Unite. În schimb a târât Statele Unite în război, în rândurile celor care mai apoi au îngropat, în cele din urmă, fasciştii germani şi japonezi.

Desigur, dacă nu ar fi făcut aceste trei greşeli şi ar fi câştigat războiul, istoria ar fi fost scrisă altfel. Dacă acesta ar fi fost cazul, China nu ar fi în mâinile noastre. Japonia şi-ar fi putut muta capitalul în China şi ar fi condus China. Ulterior, China şi întreaga Asie aflate sub comanda Japoniei ar fi folosit pe deplin înţelepciunea orientală, ar fi cucerit Occidentul guvernat de Germania şi ar fi unificat întreaga lume. Acest lucru este irelevant, desigur. Sunt digresiuni.

Aşadar, motivul fundamental pentru înfrângerea Germaniei şi Japoniei este că istoria nu le-a permis să fie „stăpânii pământului”, pentru că, până la urmă, nu sunt cele mai superioare naţiuni.

China este astăzi similară cu Germania. Ambele se consideră cele mai superioare naţiuni; ambele au fost exploatate de puteri străine şi, prin urmare, sunt răzbunătoare; ambele au tradiţia de respectare a autorităţii; ambele simt că au un spaţiu vital mult sub necesităţi; amândouă ridică cele două stindarde ale naţionalismului şi socialismului şi se etichetează drept „socialism naţional”; amândouă se închină „unui stat, unui partid, unui lider şi unei doctrine”.

Totuşi, dacă vom face cu adevărat o comparaţie între Germania şi China, atunci vom vedea că, aşa cum a spus tovarăşul Jiang Zemin, ca populaţie, Germania este mult prea banală. Cât de mare este populaţia Germaniei? Cât de mare este teritoriul său? Şi cât este de lungă istoria ei? Am eliminat opt milioane de militari naţionalişti în numai trei ani. Câţi duşmani a omorât Germania? Au fost la putere pentru o perioadă scurtă de aproape zece ani înainte de a pieri, în timp ce noi suntem încă energici după mai bine de optzeci de ani. Teoria noastră despre centrul de schimbare a civilizaţiei este, desigur, mai profundă decât teoria lui Hitler despre „stăpânii pământului”. Civilizaţia noastră este profundă şi largă, ceea ce arată că suntem mai înţelepţi decât ei.

Chinezii noştri sunt mai înţelepţi decât germanii, deoarece, în fond, rasa noastră este superioară lor. Drept urmare, avem o istorie mai lungă, mai mulţi oameni şi o suprafaţă mai mare. Pe această bază, strămoşii noştri ne-au lăsat cele mai esenţiale două moşteniri, care sunt ateismul şi marea unitate. Confucius, fondatorul culturii noastre chineze, ne-a oferit aceste moşteniri.

Aceste două moşteniri au făcut să avem o capacitate mai mare de supravieţuire decât Occidentul. De aceea, rasa chineză a reuşit să prospere atât de mult timp. Suntem sortiţi „să nu fim îngropaţi nici de Cer, nici de Pământ”, oricât de severe sunt catastrofele naturale, provocate de om şi naţiuni. Acesta este avantajul nostru.

Luăm ca exemplu răspunsul la război. Motivul pentru care Statele Unite rămân astăzi în picioare este că nu au avut niciodată război pe continentul lor. Odată ce inamicii lor vizează continentul, ei ar ajunge la Washington înainte ca Congresul să termine dezbaterile şi să autorizeze preşedintele să declare război. Dar noi nu pierdem timpul cu asemenea fleacuri. Tovarăşul Deng Xiaoping a spus odată: „Conducerea Partidului este promptă în luarea deciziilor. Odată ce o decizie este luată, este imediat pusă în aplicare. Nu se pierde timpul cu banalităţi, cum fac ţările capitaliste. Acesta este avantajul nostru". Centralismul democratic al Partidului nostru se bazează pe tradiţia unei mari unităţi. Deşi Germania fascistă a subliniat şi centralismul la nivel înalt, ei s-au concentrat doar pe puterea executivului, dar au ignorat conducerea colectivă a grupului central. Acesta este motivul pentru care Hitler a fost trădat de mulţi apropiaţi mai târziu, lucru care a epuizat fundamental capacitatea lor de război.

Ceea ce ne face diferiţi de Germania este că suntem complet atei, în timp ce Germania era în primul rând o ţară catolică şi protestantă. Hitler era doar pe jumătate ateu. Deşi Hitler credea şi el că cetăţenii obişnuiţi aveau inteligenţă scăzută şi că, prin urmare, liderii ar trebui să ia decizii şi, deşi oamenii germani s-au închinat lui Hitler în acel moment, Germania nu avea împământenită o tradiţie de a se închina înţelepţilor. Societatea noastră chineză a venerat întotdeauna înţelepţi şi asta pentru că nu adorăm niciun Dumnezeu. După ce te închini unui zeu, nu poţi să te închini unei persoane în acelaşi timp, cu excepţia cazului în care recunoşti persoana ca reprezentant al zeului, aşa cum o fac în ţările din Orientul Mijlociu. Pe de altă parte, odată ce recunoşti o persoană ca înţelept, desigur vei dori ca ea să fie liderul tău, nu să îl monitorizezi şi să-l alegi. Acesta este fundamentul centralismului nostru democratic.

Concluzia este aceea că doar China, nu Germania, este o forţă de încredere care să reziste în faţa sistemului democratic parlamentar occidental. Dictatura lui Hitler în Germania a fost, poate, doar o greşeală de moment în istorie.

Poate aţi ajuns acum să înţelegeţi de ce am decis recent să promulgăm în continuare ateismul. Dacă lăsăm teologia din Occident în China şi ne golim din interior, dacă lăsăm toţi chinezii să-L asculte pe Dumnezeu şi să-L urmeze pe Dumnezeu, cine ne va asculta şi ne va urma pe noi? Dacă oamenii de rând nu cred că tovarăşul Hu Jintao este un lider calificat, dacă pun la îndoială autoritatea sa şi doresc să-l monitorizeze, dacă adepţii credincioşi din societatea noastră se întreabă de ce îl ducem pe Dumnezeu în biserici, poate continua Partidul nostru să guverneze China?

Visul Germaniei de a fi „stăpânul pământului” a eşuat, pentru că, în cele din urmă, istoria nu le-a acordat această mare misiune. Dar cele trei lecţii pe care Germania le-a primit sunt ceea ce ar trebui să ne amintim pe măsură ce ne finalizăm misiunea istorică şi ne revitalizăm programul. Cele trei lecţii sunt: ​​înţelegeţi cu fermitate spaţiul vital al ţării, înţelegeţi cu fermitate controlul Partidului asupra naţiunii şi înţelegeţi ferm direcţia generală de a deveni „stăpânii Pământului”.

În continuare, aş dori să abordez aceste trei probleme.

Prima problemă este spaţiul vital. Este cel mai mare obiectiv al revitalizării rasei chineze. În ultimul meu discurs, am spus că lupta pentru resursele de bază ale vieţii (inclusiv pământul şi oceanul) sunt sursa marii majorităţi a războaielor din istorie. Acest lucru se poate schimba în epoca informaţiei, dar nu în mod fundamental. Resursele noastre pe cap de locuitor sunt mult mai mici decât cele din Germania de atunci. În plus, dezvoltarea economică din ultimii douăzeci şi ceva de ani a avut un impact negativ, iar clima se schimbă rapid în rău. Resursele noastre sunt foarte limitate. Mediul este puternic poluat, în special solul, apa şi aerul. Nu numai capacitatea noastră de a ne susţine şi dezvolta rasa, dar chiar şi supravieţuirea este grav ameninţată, într-o măsură mult mai mare decât în Germania acelor ani.

Oricine a fost în ţările occidentale ştie că spaţiul lor vital este mult mai bun decât al nostru. Au păduri de-a lungul autostrăzilor, în timp ce noi abia avem copaci pe străzi. Cerul lor este adesea albastru cu nori albi, în timp ce cerul nostru este acoperit cu un strat de ceaţă întunecată. Apa lor de la robinet este suficient de curată pentru a fi băută, în timp ce la noi chiar şi apa subterană este atât de poluată încât nu poate fi băută fără filtrare. Au puţini oameni pe străzi, iar două - trei persoane pot ocupa o casă mică; în schimb, străzile noastre sunt foarte populate şi numeroase persoane sunt obligate să împartă uneori o cameră.

Cu mulţi ani în urmă, exista o carte intitulată Catastrofe Galbene. Autorul sublinia că, datorită stilului nostru de consum, american, resursele noastre limitate nu vor putea susţine populaţia şi societatea se va prăbuşi, odată ce populaţia noastră va ajunge la 1,3 miliarde. Acum populaţia noastră a depăşit deja această limită, iar acum ne bazăm pe importuri pentru a ne susţine naţiunea. Nu spun că nu am fost atenţi la această problemă. Ministerul Resurselor Funciare este atent la această problemă.

Dar termenul de „spaţiu vital” (lebensraum) este foarte strâns legat de Germania nazistă. Motivul pentru care nu vrem să discutăm prea deschis este să evităm asocierea dintre noi şi Germania nazistă, ceea ce ar putea, drept consecinţă, să consolideze ideea că suntem o ameninţare pentru Occident. Prin urmare, accentul pe noua teorie a lui He Xin, „Drepturile omului sunt doar dreptul la viaţă”, vorbim doar despre „viaţă”, dar nu „spaţiu”, pentru a evita utilizarea termenului „spaţiu vital”. Din perspectivă istorică, motivul pentru care China se confruntă cu problema spaţiului vital se datorează faptului că ţările occidentale s-au dezvoltat înaintea ţărilor din est. Ţările occidentale au fondat colonii în întreaga lume, oferindu-şi astfel un avantaj în ceea ce priveşte problema spaţiului vital. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să conducem poporul chinez în afara Chinei, astfel încât să se poată dezvolta în afara Chinei.

Ministrul chinez al Apărării: Mai degrabă facem întreaga lume, sau chiar întregul glob, să împartă viaţa şi moartea cu noi decât să coborâm de pe scena istoriei!!!

A doua problemă este concentrarea asupra capacităţii de conducere a Partidului de guvernământ. Am făcut mai bine acest lucru decât partidele lor. Deşi naziştii şi-au răspândit puterea în toate departamentele guvernului naţional german, nu au subliniat poziţia lor absolută la conducere ca noi. Nu au luat problema gestionării puterii Partidului ca primă prioritate, pe care noi o avem. Când tovarăşul Mao Zedong a rezumat „cele trei comori” ale victoriei Partidului nostru în cucerirea ţării, el a considerat că cel mai important „tezaur” ar trebui să fie dezvoltarea Partidului Comunist Chinez şi consolidarea conducerii.

Trebuie să ne concentrăm pe două puncte pentru a ne fortifica poziţia de lider şi pentru a ne îmbunătăţi capacitatea de conducere.

Prima este promovarea teoriei celor „Trei Reprezentări” [8], subliniind că Partidul nostru este pionierul rasei chineze, pe lângă faptul că este pionierul proletariatului. Mulţi cetăţeni spun în privat: „Nu am votat niciodată ca tu, Partid Comunist, să ne reprezinţi. Cum poţi pretinde că eşti reprezentantul nostru?”

Nu este nevoie să vă faceţi griji cu privire la această problemă. Tovarăşul Mao Zedong a spus că dacă ne putem conduce aliaţii către victorie şi dacă îi vom face să obţină beneficii, ne vor susţine. Prin urmare, atât timp cât vom putea conduce poporul chinez în afara Chinei, rezolvând lipsa spaţiului vital din China, poporul chinez ne va susţine. În acel moment, nu trebuie să ne facem griji pentru etichetele de „totalitarism” sau „dictatură”. Vom putea reprezenta pentru totdeauna poporul chinez dacă reuşim să-l conducem afară din China.

Al doilea punct - succesul programului de conducere a poporului chinez în afara Chinei - este cel mai important pilon al poziţiei de conducere a Partidului.

De ce spun asta?

Toată lumea ştie că fără conducerea Partidului nostru, China nu ar exista astăzi. Prin urmare, cel mai înalt principiu al nostru este protejarea pentru totdeauna a poziţiei de conducere a Partidului nostru. Înainte de 4 iunie [masacrul studenţilor din Tiananmen, n.r.], ne-am dat seama că, atâta timp cât economia Chinei este dezvoltată, oamenii vor susţine şi vor tolera Partidul Comunist. Prin urmare, a trebuit să folosim câteva decenii de timp de pace pentru a dezvolta economia Chinei. Indiferent de "-isme", indiferent dacă este o pisică albă sau o pisică neagră, este bună dacă poate dezvolta economia Chinei. În acel moment însă, nu aveam idei mature despre modul în care va face faţă China disputelor internaţionale, după dezvoltarea economiei sale.

Tovarăşul Xiaoping a spus atunci că principalele teme ale lumii sunt pacea şi dezvoltarea. Dar revolta din 4 iunie a oferit Partidului nostru un avertisment şi ne-a oferit o lecţie care este încă proaspătă în memorie. Presiunea evoluţiei paşnice a Chinei ne face să reconsiderăm principalele teme ale vremii noastre. Vedem că niciuna dintre aceste două probleme, pacea şi dezvoltarea, nu au fost rezolvate. Forţele de opoziţie occidentale schimbă întotdeauna lumea în funcţie de propriile lor viziuni; vor să schimbe China şi să folosească evoluţia paşnică pentru a răsturna conducerea Partidului nostru Comunist. Prin urmare, dacă dezvoltăm doar economia, ne confruntăm în continuare cu posibilitatea pierderii controlului.

Revolta din 4 iunie aproape că a reuşit să aducă o tranziţie paşnică; dacă nu ar fi fost faptul că un număr mare de tovarăşi veterani erau încă în viaţă şi, într-un moment crucial, l-au îndepărtat pe Zhao Ziyang şi pe discipolii săi, am fi fost toţi băgaţi la închisoare, acum. După moarte ne-ar fi fost prea ruşine să-i raportăm lui Marx. Deşi am trecut testul din 4 iunie, după ce grupul nostru de tovarăşi în vârstă a decedat, fără controlul nostru, evoluţia paşnică poate să vină în China, aşa cum s-a întâmplat în fosta Uniune Sovietică. În 1956, au suprimat incidentul maghiar şi au învins atacurile revizioniştilor lui Tito din Iugoslavia, dar nu au putut rezista lui Gorbaciov treizeci de ani mai târziu. Odată ce aceşti tovarăşi de pionierat au murit, puterea Partidului Comunist a fost înlăturată de o evoluţie paşnică.

După suprimarea revoltei din 4 iunie, ne-am gândit cum să împiedicăm China să evolueze paşnic şi cum să menţinem conducerea Partidului Comunist. Ne-am gândit la asta încă o dată, dar nu am venit cu idei bune. Dacă nu avem idei bune, China se va schimba inevitabil în mod paşnic şi toţi vom deveni criminali în istorie. După o oarecare gândire profundă am ajuns în sfârşit la această concluzie: doar transformând puterea noastră naţională dezvoltată în forţa unui pumn care izbeşte spre exterior - doar prin conducerea oamenilor afară - putem câştiga pentru totdeauna sprijinul şi dragostea poporului chinez pentru Partidul Comunist. Partidul nostru va sta apoi pe o bază invincibilă, iar poporul chinez va trebui să depindă de Partidul Comunist. Ei vor urma pentru totdeauna Partidul Comunist cu inimile şi minţile, aşa cum prevestea un cântec des întâlnit în mediul rural în urmă cu câţiva ani: „Ascultă-l pe preşedintele Mao, urmează Partidul Comunist!” Prin urmare, revolta din 4 iunie ne-a făcut să conştientizăm că trebuie să combinăm dezvoltarea economică cu pregătirea pentru război şi să-i conducem pe oameni afară! De aceea, de atunci, politica noastră naţională de apărare a luat o turnură de 180 de grade şi, de atunci, am subliniat tot mai mult „combinarea păcii şi războiului.” Dezvoltarea noastră economică se rezumă la pregătirea necesităţii războiului! Public subliniem încă dezvoltarea economică ca fiind preocuparea noastră majoră, dar în realitate, dezvoltarea economică are războiul ca obiectiv central! Am făcut un efort extraordinar pentru a construi „Marele Zid” pentru a construi, de-a lungul frontierelor noastre de coastă şi terestre, precum şi în jurul oraşelor mari şi mijlocii, un „Mare Zid” subteran solid care poate rezista unui război nuclear. De asemenea, stocăm toate materialele necesare pentru război. Prin urmare, nu vom ezita să luptăm într-un al treilea război mondial, astfel încât să îi conducem pe oameni afară şi să asigurăm poziţia de conducere a Partidului. În orice caz, noi, Partidul Comunist Chinez, nu vom coborî niciodată de pe scena istoriei! Mai degrabă facem întreaga lume, sau chiar întregul glob, să împartă viaţa şi moartea cu noi decât să coborâm de pe scena istoriei!!! Nu există o teorie a „legăturii nucleare”? Înseamnă că, din moment ce armele nucleare au legat securitatea întregii lumi, toate [naţiunile, n.r] vor muri împreună dacă moartea este inevitabilă. În opinia mea, există un alt fel de legătură strânsă şi anume, soarta Partidului nostru este legată de cea a întregii lumi. Dacă noi, Partidul Comunist Chinez, am fi terminaţi, China va fi terminată, astfel că lumea va fi terminată.

Misiunea istorică a Partidului nostru este de a determina poporul chinez să iasă afară. Dacă vom cântări lucrurile pe termen lung vom vedea că istoria ne-a condus pe acest drum. În primul rând, istoria îndelungată a Chinei a generat cea mai mare populaţie din lume, chinezii din China, dar şi de afară. În al doilea rând, după ce ne vom deschide porţile, capitaliştii occidentali în căutare de profit vor investi capital şi tehnologie în China pentru a ajuta dezvoltarea noastră, pentru că vor acces la cea mai mare piaţă din lume. În al treilea rând, numeroşii noştri chinezi de peste mări ne ajută să creăm mediul cel mai favorabil pentru introducerea de capital străin, tehnologie străină şi experienţă avansată în China. Astfel, se garantează că politica noastră de reformă şi de uşă deschisă va avea un succes extraordinar. În al patrulea rând, marea expansiune economică a Chinei va conduce în mod inevitabil la micşorarea spaţiului vital pe cap de locuitor pentru poporul chinez, iar acest lucru va încuraja China să se îndrepte spre exterior în căutarea unui nou spaţiu vital. În al cincilea rând, marea expansiune economică a Chinei va veni, inevitabil, la pachet cu o dezvoltare semnificativă a forţelor noastre militare, creând condiţii pentru expansiunea noastră peste ocean. Chiar de pe vremea lui Napoleon, Occidentul a fost alert la posibila trezire a leului adormit care este China. Acum, leul adormit se ridică şi avansează în lume şi a devenit de neoprit!

Care este a treia problemă pe care ar trebui să o abordăm ferm pentru a ne îndeplini misiunea istorică de renaştere naţională? Este de a fi foarte atenţi cu problema Americii.

Tovarăşul Mao Zedong ne-a învăţat că trebuie să avem o orientare politică hotărâtă şi corectă. Care este cheia noastră, orientarea corectă? Este rezolvarea problemei Americii.

Acest lucru pare şocant, dar logica este de fapt foarte simplă.

Tovarăşul He Xin a prezentat o logică fundamentală, care este foarte rezonabilă. El a afirmat, în raportul său către Comitetul Central al Partidului, că renaşterea Chinei este în conflict fundamental cu interesul strategic occidental şi, prin urmare, va fi în mod inevitabil împiedicat de ţările occidentale care vor face tot ce vor putea. Deci, numai prin ruperea blocajului format de ţările occidentale conduse de Statele Unite, poate China creşte şi se poate îndrepta în afară!

Ne-ar permite SUA să ieşim afară să obţinem noi spaţii vitale? În primul rând, dacă Statele Unite sunt hotărâte să ne blocheze, ne va fi greu să facem ceva semnificativ în problema Taiwan-ului şi a altor teritorii! În al doilea rând, chiar dacă am putea smulge nişte teren din Taiwan, Vietnam, India sau chiar Japonia, cât spaţiu vital vom putea obţine? Absolut nesemnificativ! Doar ţări precum Statele Unite, Canada şi Australia au spaţii vaste pentru a ne satisface nevoia de colonizare în masă.

Prin urmare, rezolvarea „problemei Americii” este cheia rezolvării tuturor celorlalte probleme. În primul rând, acest lucru face posibil ca mulţi oameni să migreze acolo şi chiar ne permite să instituim o altă Chină sub aceeaşi conducere a Partidului. America a fost descoperită iniţial de strămoşii rasei galbene, dar Columb a dat credit rasei albe. Noi, descendenţii naţiunii chineze, avem dreptul la acel pământ! Se spune că rezidenţii rasei galbene au un statut social foarte scăzut în Statele Unite. Trebuie să-i eliberăm! În al doilea rând, după rezolvarea „problemei Americii”, ţările occidentale din Europa ni se vor supune, ca să nu mai vorbim de Taiwan, Japonia şi alte ţări mici. Prin urmare, rezolvarea „problemei Americii” este misiunea atribuită membrilor Partidului Comunist chinez de istorie.

Mă gândesc uneori cât de crud este ca noi şi Statele Unite să fim duşmani care trebuie să se întâlnească pe un drum îngust! Vă amintiţi filmul despre trupele Armatei de Eliberare conduse de Liu Bocheng şi Deng Xiaoping? Numele filmului este ceva de genul „Bătălie decisivă în Câmpiile Centrale”. Există o remarcă faimoasă în film, care este plină de vigoare şi grandoare: „Duşmanii sunt obligaţi să se întâlnească pe un drum îngust, doar vitejii vor câştiga!” Spiritul care ne-a permis să preluăm puterea în China continentală este scos bine în evidenţă de acest tip de luptă pe viaţă şi moarte. Este destinul istoric ca noi şi Statele Unite să intrăm într-o confruntare inevitabilă pe o cale îngustă şi să ne luptăm! Statele Unite, spre deosebire de Rusia şi Japonia, nu au ocupat şi rănit China, ba chiar au ajutat China în lupta sa împotriva japonezilor. Dar, cu siguranţă, SUA vor fi o obstrucţie, cea mai mare obstrucţie! Pe termen lung, relaţia dintre China şi Statele Unite este una de luptă pe viaţă şi moarte.

La un moment dat, unii americani au venit în vizită şi au încercat să ne convingă că relaţia dintre China şi Statele Unite este una de beneficiu mutual şi interdependenţă. Tovarăşul Xiaoping a răspuns într-un mod politicos: „Duceţi-vă şi spuneţi guvernului vostru - China şi Statele Unite nu au o astfel de relaţie de interdependenţă şi beneficiu reciproc”. De fapt, tovarăşul Xiaoping era prea politicos, el ar fi putut fi mai sincer, „Relaţia dintre China şi Statele Unite este una de luptă pe viaţă şi moarte”. Desigur, acum nu este momentul să îi antagonizăm deschis. Reforma noastră şi deschiderea către exterior încă se bazează pe capitalul şi tehnologia lor, avem încă nevoie de America. Prin urmare, trebuie să facem tot ce putem pentru a ne întări relaţia cu America, a învăţa de la America în toate aspectele şi de a folosi America drept exemplu pentru a ne reconstrui ţara.

Cum ne-am gestionat afacerile externe în aceşti ani? Chiar dacă a trebuit să zâmbim pentru a le face plăcere, chiar dacă a trebuit să le dăm obrazul drept după ce ne-au lovit obrazul stâng, trebuie să îndurăm în continuare pentru a păstra relaţia cu Statele Unite. Vă amintiţi personajul Wuxun din filmul „Povestea lui Wuxun”? Pentru a-şi îndeplini misiunea, a îndurat atâtea lucruri şi a suferit atâtea bătăi şi lovituri! Statele Unite sunt astăzi cea mai de succes ţară din lume. Abia după ce am învăţat din toate experienţele sale utile, îi putem înlocui în viitor. Chiar dacă în prezent imităm tonul american „China şi Statele Unite au o relaţie reciproc avantajoasă”, nu trebuie să uităm că istoria civilizaţiei noastre ne-a învăţat în mod repetat că doi tigri nu pot trăi împreună pe acelaşi munte.

Nu trebuie să uităm niciodată ce a subliniat tovarăşul Xiaoping „abţine-te să-ţi dezvălui ambiţiile pentru a-i scoate pe ceilalţi din cursă”. Mesajul ascuns este: trebuie să răbdăm America; trebuie să ne ascundem obiectivele finale, să ne ascundem capacităţile şi să aşteptăm ocazia. În acest fel, mintea noastră este clară. De ce nu ne-am actualizat imnul naţional cu ceva paşnic? De ce nu am schimbat tema imnului de război? Dar atunci când revizuim Constituţia de această dată, pentru prima dată am specificat clar „Marşul voluntarilor” este imnul nostru naţional. Să înţelegem de ce vorbim constant despre „problema Taiwanului”, dar nu despre „problema americană”. Ştim cu toţii principiul „a face un lucru sub acoperirea altuia”. Dacă oamenii obişnuiţi pot crede că este vorba doar de mica insulă Taiwan, atunci voi, elita ţării noastre, ar trebui să puteţi vedea întreaga imagine a cauzei noastre. În aceşti ani, conform aranjamentului tovarăşului Xiaoping, o mare parte din teritoriul nostru din nord a fost predat Rusiei; chiar credeţi că Comitetul nostru Central al Partidului este prost?

Pentru a rezolva problema Americii, trebuie să putem transcende convenţiile şi restricţiile. În istorie, când o ţară a învins o altă ţară sau a ocupat o altă ţară, nu i-a putut ucide pe toţi oamenii cuceriţi, deoarece nu poţi ucide oamenii în mod eficient cu săbii sau suliţe lungi şi nici măcar cu puşti sau mitraliere. Prin urmare, este imposibil să câştigi pământ fără să ţii în viaţă oamenii de pe acel pământ. Cu toate acestea, dacă am cuceri America în acest mod, nu am putea să facem mulţi chinezi să migreze acolo.

Numai folosind mijloace speciale pentru „curăţarea” Americii, vom putea conduce acolo chinezii. Aceasta este singura alegere rămasă nouă. Nu avem de ales dacă suntem dispuşi să o facem sau nu. Ce fel de mijloace speciale există ca noi să „curăţăm” America? Armele convenţionale, cum ar fi luptătorii, tunurile, rachetele şi navele de luptă nu vor face acest lucru; nici armele extrem de distructive, cum ar fi cele nucleare. Nu suntem atât de idioţi încât să vrem să murim împreună cu America folosind arme nucleare, în ciuda faptului că am spus că vom rezolva problema Taiwanului cu orice preţ. Doar folosind arme nedistructive care pot ucide multe persoane, vom putea rezerva America pentru noi înşine. S-a dezvoltat rapid tehnologia bacteriologică modernă, iar arme bacteriologice noi au fost inventate una după alta. Desigur că nu am stat cu mâinile în sân; în ultimii ani am profitat de posibilitatea de a avea arme de acest fel. Suntem capabili să ne atingem scopul de a „curăţa” America dintr-o dată. Când tovarăşul Xiaoping era încă alături de noi, Comitetul Central al Partidului a avut perspicacitatea de a lua decizia corectă de a nu dezvolta portavioane şi de a se concentra în schimb asupra dezvoltării armelor letale care pot elimina în masă populaţia ţării inamice.

Din perspectivă umanitară, ar trebui să emitem un avertisment poporului american şi să-i convingem să părăsească America şi să lase pământul pe care locuiesc poporului chinez. Sau cel puţin ar trebui să părăsească jumătate din Statele Unite pentru a lăsa cealaltă parte Chinei, pentru că America a fost descoperită pentru prima dată de către chinezi. Dar ar face-o? Dacă această strategie nu funcţionează, atunci nu ne rămâne decât o singură alegere. Folosiţi mijloace decisive pentru „curăţarea” Americii şi pregătiţi-vă să o luaţi într-o clipă! Experienţa noastră istorică a dovedit că, dacă facem asta, nimeni din lume nu poate face nimic. În plus, dacă Statele Unite sunt liderul dispărut, alţi duşmani trebuie să se predea.

Armele biologice sunt fără precedent de nemiloase, dar dacă americanii nu mor, chinezii trebuie să moară. Dacă poporul chinez este ţinut aici, în spaţiul actual, va avea loc o prăbuşire socială totală. Conform calculului autorului Catastrofelor Galbene, peste jumătate din chinezi vor muri, peste 800 de milioane de oameni! Imediat după eliberare, pământul nostru galben a sprijinit aproape 500 de milioane de oameni, în timp ce astăzi cifra oficială a populaţiei este de peste 1,3 miliarde. Acest teren galben a ajuns la limita capacităţii sale. Într-o zi, cine ştie cât de curând, Marele Colaps va avea loc - oricând - şi peste jumătate din populaţie va trebui să plece.

Trebuie să ne pregătim pentru două scenarii. Dacă armele noastre biologice vor reuşi în atacul surpriză [asupra Statelor Unite], poporul chinez îşi va putea menţine pierderile la minimum în lupta împotriva Statelor Unite. Dacă, totuşi, atacul eşuează şi declanşează represalii nucleare din Statele Unite, China ar putea suferi o catastrofă în care peste jumătate din populaţia sa ar pieri. De aceea, trebuie să fim pregătiţi cu sisteme de apărare aeriană pentru oraşele noastre mari şi mijlocii. Oricare ar fi cazul, nu putem decât să ne îndreptăm fără teamă de dragul Partidului şi al statului şi al viitorului naţiunii noastre, indiferent de greutăţile pe care le avem de trecut şi de sacrificiile pe care trebuie să le facem. Chiar dacă peste jumătate din populaţie moare, poate fi reprodusă. Dar dacă Partidul cade, totul va dispărea şi totul va dispărea pentru totdeauna!

În istoria chineză, când a venit vremea înlocuirii dinastiilor, cei cruzi au câştigat întotdeauna, iar cei buni au eşuat mereu. Cel mai tipic exemplu este al lui Xiang Yu, domnul regatului Chu, care, după înfrângerea lui Liu Bang, nu a reuşit să-l urmărească şi să-i elimine forţele, iar această clemenţă a dus la moartea lui Xiang Yu şi victoria lui Liu (în timpul războiului) între Chu şi Han, imediat după ce dinastia Qin [221-206 dC] a fost răsturnată). Prin urmare, trebuie să accentuăm importanţa adoptării unor măsuri ferme. În viitor, cei doi rivali, China şi Statele Unite, se vor întâlni în cele din urmă pe un drum îngust, iar clemenţa noastră faţă de americani va însemna cruzime faţă de poporul chinez. Aici este posibil ca unii oameni să vrea să mă întrebe: ce facem cu cele câteva milioane de compatrioţi ai noştri din Statele Unite? Se pot întreba: nu suntem împotriva uciderii chinezilor de către alţi chinezi?

Aceşti tovarăşi sunt prea pedanţi; nu sunt suficient de pragmatici. Dacă am fi insistat pe principiul conform căruia chinezii nu ar trebui să ucidă alţi chinezi, am fi eliberat China? În ceea ce priveşte câteva milioane de chinezi care trăiesc în Statele Unite, aceasta este, desigur, o problemă importantă. Prin urmare, în ultimii ani, am efectuat cercetări privind armele genetice, adică acele arme care nu omoară galbeni. Dar producerea unui rezultat cu acest tip de cercetare este extrem de dificilă. Dintre cercetările efectuate cu privire la armele genetice din întreaga lume, israelienii sunt cei mai avansaţi. Armele lor bacteriologice sunt concepute pentru a viza arabii şi pentru a-i proteja pe israelieni. Dar nici ei nu au ajuns în stadiul de desfăşurare efectivă. Am cooperat cu Israelul în unele cercetări. Poate putem introduce unele dintre tehnologiile utilizate pentru a proteja israelienii, pe care să le modificăm pentru a proteja populaţia galbenă. Însă tehnologiile lor nu sunt încă mature şi ne este greu să le depăşim în câţiva ani. Dacă trebuie să treacă cinci sau zece ani înainte ca unele progrese să poată fi realizate în ceea ce priveşte armele genetice, nu ne putem permite să aşteptăm mai mult.

Tovarăşi vechi ca noi nu îşi permit să aştepte atât de mult, căci nu avem atât de mult timp de trăit. Soldaţii bătrâni de vârsta mea ar putea să aştepte încă cinci sau zece ani, dar cei din perioada războiului anti-japonez sau cei din vechea Armată Roşie nu mai pot aştepta. Prin urmare, trebuie să renunţăm la aşteptările noastre cu privire la armele genetice. Desigur, dintr-o altă perspectivă, majoritatea chinezilor care trăiesc în Statele Unite au devenit povara noastră, deoarece au fost corupţi de valorile liberale burgheze de mult timp şi le-ar fi dificil să accepte conducerea Partidului nostru. Dacă vor supravieţui războiului, va trebui să lansăm campanii în viitor pentru a le face faţă, pentru a-i reforma. Vă mai amintiţi că atunci când am învins Koumintang (KMT) şi am eliberat China continentală, atât de mulţi oameni din clasa burgheză şi intelectuali ne-au salutat foarte călduros, dar mai târziu a trebuit să lansăm campanii precum „suprimarea reacţionarilor” şi „Mişcarea anti-dreapta” pentru a-i curăţa şi reforma? Unii dintre ei s-au ascuns mult timp şi nu au fost expuşi până la Revoluţia Culturală. Istoria a dovedit că orice tulburări sociale ar putea implica multe decese. Poate o putem formula astfel: moartea este motorul care duce istoria înainte. În perioada celor trei regate [9], câţi oameni au murit? Când Ginghis Han a cucerit Eurasia, câţi oameni au murit? Când Manchu a invadat interiorul Chinei, câţi oameni au murit? În timpul Revoluţiei din 1911 nu au murit mulţi, dar când am răsturnat Cei Trei Mari Munţi [10], şi în timpul campaniilor politice precum „Suprimarea reacţionarilor”, „Campania de trei-anti” şi „Campania de cinci-anti” au murit cel puţin 20 de milioane de oameni. Am fost îngrijoraţi că unii tineri astăzi vor tremura de frică atunci când vor auzi de război sau moarte. În timpul războiului eram obişnuiţi să vedem morţi. Sângele şi carnea zburau peste tot, cadavrele zăceau în grămezi pe câmpuri şi sângele curgea ca râurile. Am văzut totul. Pe câmpurile de luptă, ochii tuturor s-au înroşit odată cu uciderea, deoarece a fost o luptă pe viaţă şi moarte - numai cei curajoşi vor supravieţui.

Este într-adevăr brutal să omori una sau două sute de milioane de americani. Dar aceasta este singura cale care va asigura un secol chinez, un secol în care Partidul Comunist Chinez conduce lumea. Noi, ca revoluţionari umanişti, nu vrem morţi. Dar dacă istoria ne confruntă cu o alegere între decesele chinezilor şi cele ale americanilor, va trebui să alegem varianta din urmă, deoarece, pentru noi este mai important să protejăm viaţa poporului chinez şi viaţa Partidului nostru. Până la urmă, suntem chinezi şi membri ai Partidului Comunist Chinez. Din ziua în care am aderat la Partidul Comunist Chinez, viaţa Partidului a fost întotdeauna mai presus de toate! Istoria va demonstra că am făcut alegerea corectă.

Acum, când sunt pe punctul de a termina discursul, probabil că înţelegeţi de ce am efectuat acest sondaj online. Mai simplu spus, prin efectuarea acestui sondaj online am vrut să ştim dacă oamenii s-ar ridica împotriva noastră dacă într-o zi vom adopta în secret mijloace decisive pentru „curăţarea” Americii. Ne vor susţine oamenii, sau ni se vor opune? Aceasta este judecata noastră de bază: dacă oamenii noştri aprobă împuşcarea prizonierilor de război, femeilor şi copiilor, atunci ei ar aproba „curăţarea” Americii de către noi. De peste douăzeci de ani, China se bucură de pace şi o întreagă generaţie a fost ferită de testul războiului. În special, de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au existat multe schimbări în formatul războiului, conceptul de război şi etica războiului. Mai ales de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice şi a statelor comuniste din Europa de Est, ideologia Occidentului a ajuns să domine lumea în ansamblu, iar teoria occidentală a naturii umane şi a viziunii occidentale a drepturilor omului s-au răspândit din ce în ce mai mult între tineri, în China. Prin urmare, nu eram foarte siguri de atitudinea oamenilor. Dacă poporul nostru se opune fundamental „curăţării” Americii, va trebui, desigur, să adoptăm măsurile corespunzătoare.

De ce nu am efectuat sondajul prin mijloace administrative, ci prin intermediul internetului? Am făcut aşa dintr-un motiv întemeiat.

În primul rând, am făcut-o pentru a reduce interferenţa artificială şi pentru a ne asigura că am primit adevăratele gânduri ale oamenilor. În plus, este mai confidenţial şi nu va dezvălui adevăratul scop al sondajului nostru. Dar, cel mai important, majoritatea oamenilor care sunt capabili să răspundă la întrebările online provin din grupuri sociale relativ bine educate şi inteligente. Acestea sunt grupurile puternice şi conducătoare, care joacă un rol decisiv în rândul poporului nostru. Dacă ne susţin, atunci oamenii în ansamblu ne vor urma; dacă ni se opun, vor incita oamenii şi crea perturbări sociale, ceea ce este periculos.

Foarte reconfortant este faptul că testul nu a dat un rezultat confuz. De fapt, a avut un scor de peste 80. Este rezultatul excelent al eforturilor Partidului nostru în domeniul propagandei şi educaţiei din ultimele decenii.

Desigur, câteva persoane sub influenţă occidentală au obiectat la împuşcarea prizonierilor de război şi a femeilor şi copiilor. Unii dintre ei au spus: „Este şocant şi înfricoşător să vedem că atâţia oameni aprobă împuşcarea femeilor şi copiilor, a înnebunit toată lumea?” Alţii au spus:„ Chinezilor le place să se dea drept un popor iubitor de pace, dar de fapt sunt cei mai nemiloşi. Comentariile despre ucideri şi omoruri îmi dau frisoane”.

Nu există prea mulţi oameni care au acest punct de vedere şi nu vor afecta situaţia generală într-un mod semnificativ, însă trebuie totuşi să consolidăm eforturile propagandei pentru a răspunde la acest gen de argumente.

Asta înseamnă că trebuie să propagăm energic ultimul articol al tovarăşului He Xin, care a fost deja raportat guvernului central. Puteţi să-l consultaţi pe site.

Dacă accesaţi site-ul web folosind cuvinte cheie pentru a căuta, veţi afla că, în urmă cu ceva timp, tovarăşul He Xin a arătat la Hong Kong Business News în timpul unui interviu că: „SUA au o conspiraţie şocantă”. Conform informaţiilor sale, în perioada 27 septembrie - 1 octombrie 1995, Fundaţia Mihail Sergheevici Gorbaciov, finanţată de Statele Unite, a adunat 500 dintre cei mai importanţi oameni de stat, lideri economici şi oameni de ştiinţă din lume, inclusiv George W. Bush (la vremea respectivă nu era preşedintele SUA), Margaret Thatcher, Tony Blair, Zbigniew Brzezinski, precum şi George Soros, Bill Gates, futuristul John Naisbitt etc., toate persoanele influente din lume, la Hotelul Fairmont din San Francisco pentru o conferinţă la o masă rotundă la nivel înalt, care discuta problemele legate de globalizare şi ghidarea umanităţii pentru secolul XXI. Conform celor susţinute de He Xin, oamenii de seamă ai lumii prezenţi acolo au considerat că în secolul XXI, doar 20% din populaţia lumii va fi suficientă pentru a menţine economia şi prosperitatea lumii, celelalte 80% sau 4/5 din populaţia lumii vor fi gunoiul uman care nu poate produce noi valori. Cei prezenţi au considerat că această populaţie în exces de 80% ar fi gunoi şi mijloacele „high-tech” ar trebui utilizate pentru a o elimina treptat.

Deoarece duşmanii intenţionează în secret să ne elimine populaţia, cu siguranţă nu putem fi infinit de miloşi şi compătimitori cu ei. Articolul tovarăşului He Xin a apărut la momentul potrivit, a dovedit corectitudinea titlului nostru pentru abordarea luptei, a dovedit marea perspectivă a tovarăşului Deng Xiaoping de a implementa un răspuns la strategia militară a Statelor Unite.

Cu siguranţă, în răspândirea opiniilor tovarăşului He Xin, nu putem publica articolul în ziarele de Partid, pentru a nu creşte vigilenţa inamicului. Opiniile lui Xin ar putea să-i amintească inamicului că am înţeles ştiinţa şi tehnologia modernă, inclusiv tehnologia nucleară „curată”, tehnologia armelor genetice, precum şi tehnologia armelor biologice şi putem lua măsuri puternice pentru a-i elimina populaţia pe scară largă.

Ultima problemă despre care vreau să vorbesc este aceea a preluării ferme a pregătirilor pentru luptă militară.

În prezent, ne aflăm la răscruce - mergem înainte sau înapoi? Unii tovarăşi au văzut probleme apărând peste tot în ţara noastră - problema corupţiei, problema întreprinderilor de stat, problema gestionării proaste a băncilor, probleme de mediu, probleme de securitate a societăţii, probleme de educaţie, problema SIDA, diverse plângeri, chiar revolte. Aceşti camarazi au ezitat să se pregătească pentru bătălie. Ei au crezut că ar trebui mai întâi să rezolve problema reformei politice, că cea mai importantă ar fi reforma noastră politică. După rezolvarea problemelor interne, putem face faţă problemelor luptei militare, zic ei.

Acest lucru îmi aminteşte de perioada crucială din 1948 în revoluţia chineză. În acea perioadă, „caii armatei de eliberare a poporului” erau pe apă, în râul Yangtze, dar se confruntau cu situaţii extrem de complexe şi cu probleme dificile peste tot în zonele eliberate, iar autoritatea centrală primea zilnic rapoarte de urgenţă. Ce puteai să faci? Ar trebui să ne oprim mai întâi să gestionăm zonele din spate şi problemele interne înainte de a merge mai departe sau să şarjăm înainte viguros pentru a trece râul Yangtze? Preşedintele Mao, cu înţelepciunea şi metoda sa extraordinară, a dat ordinul de marş „Continuaţi revoluţia până la sfârşit” şi a eliberat toată China. Problemele conflictuale „grave” gândite anterior au fost soluţionate în acest mare val revoluţionar pionieresc.

Acum, se pare că ne aflăm în aceeaşi perioadă critică, în momentul în care „caii beau apă” în zilele bătăliei râului Yangtze, în era revoluţionară, atât timp cât ne vom ţine ferm de principiul cel mai de bază al pregătirii pentru luptă militară. Comitetul Central consideră că atâta timp cât vom rezolva problema Statelor Unite dintr-o singură lovitură, problemele noastre interne vor fi rezolvate cu uşurinţă. Prin urmare, pregătirea noastră de luptă militară pare să vizeze Taiwanul, dar, de fapt, ţinteşte către Statele Unite, iar noi nu ne pregătim doar să atacăm portavioanele sau sateliţii.

Marxismul a subliniat că violenţa este moaşa pentru naşterea noii societăţi. Prin urmare, războiul este moaşa pentru naşterea Secolului Chinez. Pe măsură ce războiul se apropie, sunt plin de speranţă pentru următoarea noastră generaţie.