MMFPS: Plăţile către beneficiari pe POSDRU se fac în prezent din bugetul de stat

Epoch Times România
22.03.2012

Plăţile pe Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) sunt realizate către beneficiari din bugetul de stat iar în prezent nu sunt probleme cu efectuarea acestora, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, Claudia Boghicevici, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

"Referitor la POSDRU, noi am finalizat toate măsurile solicitate de către Autoritatea de audit. Am implementat toate măsurile solicitate, iar Autoritatea de audit a luat cunoştinţă de ceea ce noi am realizat până acum şi a transmis Comisiei Europene îndeplinirea sarcinilor luate de către AM POSDRU. Din punctul nostru de vedere, noi am îndeplinit toate temele şi nu mai există nicio problemă. Aceste plăţi vor putea fi reluate. Comisia, însă, a dorit ca până la viitoarea acţiune de audit din aprilie, să facă o analiză mai amplă a celor întâmplate în cadrul AM POSDRU. Noi nu avem nicio problemă legată de efectuarea plăţilor. În prezent, plăţile către beneficiari se efectuează din bugetul de stat. Orice proiect este analizat în continuare. Nu avem probleme legate de întreruperea acestor plăţi. Comisia a dorit să fie mai atentă cu România, dar şi cu alte state, să aibă o analiză amplă acestor măsuri pe care noi le-am implementat", a explicat ministrul Muncii.

Comisia Europeană a decis în februarie să întrerupă plăţile pe POSDRU din cauza unor deficienţe majore ale sistemului de management şi control al Programului Operaţional Dezvoltarea Resurselor Umane.

În acest context, ministrul Muncii, Claudia Boghicevici, i-a încredinţat lui Carmen Roşu conducerea interimară a Autorităţii de Management a Programului Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" (AM-POSDRU) după ce fostul director general al Autorităţii, Carmen Ionel, a demisionat din funcţie.

Finanţarea totală alocată prin Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contribuţia UE este de 3,47 miliarde euro.

În 2011, Comisia Europeană a blocat plăţile mai întâi pe programul operaţional regional şi apoi a extins măsura la toate programele. Procesul a fost deblocat în decembrie 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor