"Politică fără bariere", semnal de alarmă - Mărţişor toxic privind finanţarea partidelor
alte articole
Parlamentarii vor să modifice legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale astfel încât conturile de campanie să nu mai fie executate, iar sediile partidelor - obţinute de la administraţia locală sau centrală - să poată fi folosite şi în alte scopuri decât organizarea de conferinţe sau activităţi de partid. Practic, partidele ar putea face bani organizând nunţi, botezuri sau alte petreceri.
"Senatul României a adoptat luni amendamente cu privire la închirierea sediilor şi conturile de campanie. Astfel, partidele îşi fac cadou un mărţişor care ne poate otrăvi pe noi toţi, în anul electoral 2016! Conform proiectului de lege, sediile partidelor vor putea fi închiriate, pentru orice scop, deşi legea actuală prevede că se pot închiria doar pentru conferinţe sau acţiuni social-culturale şi pentru organizarea birourilor parlamentare.
Conform unui alt amendament, apărut în Comisia juridică, nu se vor mai putea supune executării conturile pentru campanii electorale ale partidelor politice sau candidaţilor independenţi. Această modificare are loc în contextul în care toate partidele politice au datorii cronice la finalul anilor electorali, cheltuind chiar şi de două-trei ori mai mulţi bani decât au avut venituri", transmite Politică fără bariere.
Conglomeratul de ONG-uri atrage atenţia că ambele amendamente contravin criticilor transmise de GRECO (Grupul statelor anticorupţie al Consiliului Europei) în octombrie şi decembrie 2015.
"Partidele politice, ca persoane juridice de drept public, nu pot primi privilegii, nici chiar prin lege! Chestiunea executării conturilor de campanie a fost dezbătută şi în august 2015, iar concluzia nu poate fi decât că aceste conturi pot fi oricând executate silit, pentru că legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale nu poate deroga de la prevederile Codului civil şi Codului de procedură civilă", a subliniat Politică fără bariere.
De asemenea, organizaţiile evidenţiază faptul că partidele politice au primit sedii din patrimoniul public pentru a avea unde să-şi desfăşoare activitatea legată de buna guvernare şi reprezentarea intereselor cetăţenilor, nu pentru a avea active imobiliare pe care să le exploateze în scopuri comerciale.
"Practic, prin adoptarea acestor modificări, partidele politice ar putea deveni afaceri profitabile, organizând nunţi, botezuri sau alte petreceri, folosind bunuri publice, fapt care contravine logicii existenţei unui partid politic, dar şi bunelor practici internaţionale.
Mai mult, legea finanţării partidelor şi campaniilor electorale de-abia a fost modificată în mai 2015, prin consensul tuturor forţelor politice parlamentare, iar o astfel de schimbare în an electoral poate afecta negativ credibilitatea proceselor de finanţare a partidelor politice şi campaniilor electorale", se mai arată în manifestul publicat de Politică fără Bariere.
Organizaţiile membre ale Campaniei Politică fără Bariere fac apel la membrii Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, mai ales la deputaţii din Comisia juridică, să nu încalce principiile statului de drept şi angajamentele României faţă de organismele internaţionale şi să respingă modificările din propunerea legislativă L670/2015.