Mihai Răzvan Ungureanu: I-am cerut noului ministru al Mediului să se gândească la reorganizarea Romsilva

Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu.
Premierul Mihai-Răzvan Ungureanu. (www.gov.ro)

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut miercuri noului ministru al Mediului, Attila Korodi, să se intereseze de modul în care pot fi absorbite cu rapiditate fonduri europene pentru acest sector, dar şi să se gândească la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, Romsilva, astfel încât aceasta să scape de problemele legate de administrare şi de furturile de masă lemnoasă.

"Attila Korodi are toată îndreptăţirea să se ocupe de acest portofoliu pentru că este un cunoscător al ministerului şi al problematicii sale. L-am rugat să se intereseze cât mai clar şi rapid de gradul de absorbţie a fondurilor europene şi de cum pot fi absorbite acestea cu rapiditate pe proiectele generate şi administrate de Ministerul Mediului, dar şi să se gândească la reorganizarea Regiei Romsilva, astfel încât aceasta să scape problemele istorice, de la cele de administrare la cele de eradicare a furtului din pădurile statului", a declarat primul ministru, cu ocazia predării mandatului de ministru al Mediului lui Attila Korodi.