Mihai Călin, despre cauzele concedierilor din TNB: Tăierea bugetului şi managementul "dictatorial şi autocrat"

Actorul Mihai Calin
Actorul Mihai Calin (facebook)

Mihai Călin şi Marius Manole au fost, în ultimele zile, portavocea celor 55 de angajaţi concediaţi din rândul personalului tehnic al Teatrului Naţional Bucureşti. La finalul reprezentaţiilor artistice, cei doi cunoscuţi actori au făcut un apel la rezolvarea cât mai grabnică a situaţiei.

„Ne aflăm într-o situaţie foarte grea, care riscă să devină dramatică. De două zile, probabil...nu ştim situaţia în detaliu, probabil din cauza unor tăieri de buget în cultură, situaţia a devenit foarte grea şi colegii noştri, cam 55 de oameni din corpul tehnic al Teatrului Naţional, care sunt angajaţi colaboratori printr-o firmă externă, sunt daţi afară”, s-a adresat Mihai Călin publicului spectator aflat în sală, la finalul piesei de teatru 'Orchestra Titanic', jucată la TNB.

Actorul a avut totodată şi o intervenţie la Digi24, în care a vorbit atât despre situaţia celor 55 de tehnicieni, cât şi despre managementul „dictatorial şi autocrat” al directorului TNB, Ion Caramitru, pe care îl acuză printre altele că „a folosit o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar”.

„Din punctul meu de vedere şi al conducerii sindicatului actorilor, dl Ion Caramitru, managerul general al Teatrului Naţional, care acum încearcă să facă ceva, să obţină fonduri, să deblocheze, dumnealui în ultimii ani a folosit foarte mult în interes propriu, personal, o mare parte din activitatea teatrului. A condus în mod dictatorial, în mod autocrat, folosind o mare parte din resursele teatrului pentru propriul avantaj financiar. Mare parte din spectacole sunt regizate şi jucate de dumnealui”, a mai afirmat Mihai Călin, citat de G4media.

În acelaşi timp, actorul a precizat că managerii, în frunte cu Caramitru, au scos din lege vârsta de pensionare pentru ei, astfel că nu există concurs: când termină mandatul, se face o evaluare a activităţii managerului de către Ministerul Culturii, iar dacă obţine nota 9, are dreptul să prezinte un nou proiect de management, iar dacă ia minim 7 primeşte încă un mandat.

„Nu există concurs. Dacă altcineva vrea să vină şi să participe în concurs, nu are voie”, a explicat Călin.

Referitor la acest subiect, actorul a punctat însă că „multora dintre ei le este frică să expună problemele pentru că au contracte pe un an şi tuturor le e frică de Caramitru ca de cancer să vorbească”.

Mihai Călin a explicat că cei care au fost disponibilizaţi de la TNB erau angajaţi drept colaboratori externi prin intermediul unei firme de „leasing de personal”. Astfel că tehnicienii constituiau personalul cel mai vulnerabil în teatru, primul care putea fi dat afară fără probleme.

„Există un pericol foarte mare. În acelaşi timp, există şi o stagiune de vară ale unor spectacole din afara teatrului, care închiriază săli pe vară şi acestea nu ştiu cum vor putea fi jucate. Înţeleg că domnul director general va mai avea nişte întâlniri azi, mâine, la nivelul diferitelor ministere, Cultură, Finanţe şi poate chiar prim-ministru, pentru a se debloca această situaţie. [...]

În acelaşi timp, aceşti oameni care au fost daţi afară, sunt 55 de tehnicieni de scenă, care se ocupă de montarea spectacolelor, de susţinerea lor video, lumini, sunet, maşinişti, recuzitieri etc., nu sunt angajaţi ai TNB. Din păcate, în ultimii ani, având nevoie de personal tehnic, se pare că nu am avut la dispoziţie locuri bugetate şi atunci ei au fost aduşi colaboratori pe o firmă externă, un fel de leasing de personal, ceea ce mie mi se pare total aiurea. S-a plătit şi TVA şi comision pentru acea firmă. Deci este un fel de 'colaborare temporară'. Aceşti oameni care sunt necesari actului artistic, au fost şi sunt cei mai vulnerabili. Sunt cel mai uşor de dat afară. Nu au protecţie deloc, din câte ştiu eu”, a declarat Mihai Călin.

Actorul a mai opinat „TNB are o problemă în personalul administrativ, unde au fost diverse angajări puţin cam cu cântec”.

„Acolo sunt şi pensionari în funcţii mari menţinuţi în continuare. Eu nu spun acum că orice pensionar trebuie trimis imediat la pensie. Dar e o problemă şi acolo. Este un număr foarte mare, noi suntem acolo peste 500 de angajaţi dintre care 80 de actori.

S-a găsit această formă de leasing personal pentru a aduce în teatru tehnicienii de care era nevoie. Probabil că direcţia nu-i putea angaja, neavând posturi bugetate. S-a ajuns la acest sistem nefericit, pentru că în cazul unor tăieri de fonduri, ei fiind cei mai vulnerabili, fiind angajaţi colaboratori, acesta e primul loc din care se taie.

E stupid să tai în primul rând de la oameni necesari actului artistic, dacă e vorba de o tăiere, şi să nu reduci din altă parte. Eu nu vreau să spun că trebuie neapărat redus, dar e o problemă de sistem mai veche, care trebuie puţin cercetată”, a declarat Mihai Călin.

În final, actorul a menţionat că stagiunea actuală nu are prea mult de suferit pentru că este la final, dar important este faptul că acei oameni sunt concediaţi, şi se pare că nu se gândeşte nimeni la ei, că au rămas fără serviciu de azi pe mâine.

„Stagiunea nu prea e deranjată pentru că e la final, dar la acei oameni nu se gândeşte nimeni. Nu cred că beneficiază de ajutor de şomaj. E vară şi sunt daţi afară de pe o zi pe alta, rămân complet fără nicio protecţie, cu promisiuni că ‘să vedem, poate din septembrie’. Şi mai există un caz, la noi în teatru sunt două persoane, soţ şi soţie, în această situaţie, care sunt daţi afară amândoi”, a adăugat Mihai Călin.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Cultură