Mihaela Udrea, director în Ministerul Sănătăţii, ajunge în faţa instanţei
alte articole
Aflată în arest preventiv, Ela Mihaela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii, va ajunge acum în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti. Procurorii DNA au dispus marţi trimiterea sa în judecată sub aspectul săvârşirii a 6 infracţiuni de luare de mită, din care 2 în formă continuată, reiese dintr-un comunicat remis de agenţia anticorupţie.
Oamenii legii o acuză pe Mihaela Udrea că în perioada 16.04 – 27.08.2015, a primit, în biroul său din cadrul Ministerului Sănătăţii, de la un număr de şase persoane, sume de bani (în total 7.500 lei şi 500 de euro) şi produse cosmetice, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu referitoare la avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.
"În acelaşi context, la data de 27 august 2015, procurorii anticorupţie au procedat la constatarea infracţiunii flagrante, asupra inculpatei fiind găsită suma de 2.000 lei. Cu ocazia percheziţiei, în biroul inculpatei au fost găsite sume de bani totalizând suma de 4.265 lei şi mai multe produse cosmetice", reiese din rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.
Procurorii anticorupţie au dispus luarea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra tuturor sumelor care au făcut obiectul infracţiunilor de corupţie reţinute în sarcina Mihaelei Udrea.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.