METEO: Cod Portocaliu de ninsori şi viscol în Bucureşti şi 10 judeţe. Ponta a convocat comandamentul de iarnă

(DIMITAR DILKOFF / AFP / Getty Images)
Flori Mladin
24.01.2014

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării vor fi, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben. Comandamentul de iarnă a fost convocat la ora 13.00 la Palatul Victoria.

În prima parte a intervalului ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 - 40 cm, iar vântul va sufla cu peste 70 km/h, viscolind şi troienind zăpada.
Sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 - 80 km/h, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.
În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vitezele vor depăşi la rafală 60 - 70 km/h în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.
În Dobrogea vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei.
Precipitaţiile vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe. Vremea se va răci, devenind geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţări.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor