MEI al R. Moldova a promovat experţi ai societăţii civile în întreprinderile din domeniul energetic

Vadim Brînzan, ministrul Economiei şi Infrastructurii (MEI), a menţionat că pune preţ pe transparentizarea activităţii întreprinderilor, întrucât anterior acestea au fost o sursă de profit ilegal pentru funcţionari de partid din R. Moldova.
Vadim Brînzan, ministrul Economiei şi Infrastructurii al R. Moldova
Vadim Brînzan, ministrul Economiei şi Infrastructurii al R. Moldova (mec.gov.md)

Ministerul Economiei şi Infrastructurii de la Chişinău a promovat 5 reprezentanţi ai societăţii civile în întreprinderile din domeniul energetic, precum RED-NORD, CET NORD, Termoelectrica şi Energocom.

Experţii Corina Gaibu, Constantin Borosan, Marin Ghenciu, Sergiu Tofilat, Victor Parlicov - care fac parte din cadrul mai multor organizaţii nonguvernamentale – sunt cei care îşi vor aduce contribuţia în societăţile energetice de importanţă strategică naţională, fiind membri ai organelor de conducere: consiliu, comitet de audit şi comisia de cenzori.

Aceştia urmează să contribuie la îmbunătăţirea managementului, eficientizarea administrării proprietăţii publice şi maximizarea profitului în sectorul energetic.

„Punem preţ pe transparentizarea întreprinderilor, care, anterior au fost o sursă permanentă de profit pentru buzunarele grosolane ale unor funcţionari de partid, având un impact negativ asupra preţului energiei electrice, cetăţenii fiind puşi în situaţia să achite tarife peste limita salariilor care le primesc”, a declarat ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan.

Membrii consiliilor, comitetelor de audit şi comisiei de cenzori sunt numiţi în cadrul Adunării generale extraordinare a acţionarilor din domeniul energetic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe