Medalion George Enescu - Timpul şi muzica la ceas aniversar

Luni, 19 august, la lăsarea serii, într-o manifestare devenită deja tradiţie, Muzeul Naţional George Enescu l-a omagiat pe marele muzician al cărui nume îl poartă, la 132 de ani de la naştere.

Medalionul George Enescu, organizat la Palatul Cantacuzino, sediul din Bucureşti al muzeului, ne-a oferit prilejul să trăim în timpul sonor enescian printr-un recital cameral de excepţie şi a adus în faţa celor prezenţi – public fidel, prieteni ai muzicii şi ai muzeului, oaspeţi aflaţi la prima vizită în lumea maestrului – documente inedite din activitatea unuia dintre cei mai importanţi muzicieni români ai secolului XX în descendenţă enesciană, dirijorul şi compozitorul Constantin Silvestri, de la naşterea căruia s-au împlinit anul acesta 100 de ani.

Dând sonoritate timpului, recitalul cameral cu lucrări de George Enescu a fost susţinut de către Georgeta Stoleriu (soprană), Verona Maier (pian) şi Duo Remember Enescu: Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini).

În programul recitalului: Patru cântece de tinereţe pe versuri de Carmen Sylva şi versuri populareŞapte cântece pe versuri de Clement Marot, Rapsodia Română op.11 nr.1 şi Rapsodia Română op.11 nr.2

Cele 7 Cântece pe versuri de Clement Marot, interpretate în primă audiţie pe 19 decembrie 1908, la Theatre des Arts din Paris, constituie cu adevărat o capodoperă în care arhaicul model renascentist francez al eleganţei, nobleţei, melancoliei, se împleteşte cu umorul subtil, sub pana lui George Enescu.

Soprana Georgeta Stoleriu, artist muzician performer cu un repertoriu ce impresionează prin diversitatea stilurilor şi genurilor abordate, ne-a cucerit cu desăvârşita limpezime a glasului şi a gândului, cu siguranţa ce trădează un echilibru şi o linişte interioară aparte. Timbrul său luminos, pus în evidenţă de o tehnică performantă inteligent condusă, de o cultură elevată, are atributul simplităţii, al firescului, transmite o stare “de bine” pentru cei care o ascultă. La pian, Verona Maier, care migrează cu mobilitate şi cu har de la muzica medievală la cea contemporană şi improvizaţie, ştie să-şi pună în evidenţă preferinţa deosebită pentru domeniul muzicii de cameră.

Prima audiţie absolută a celor două Rapsodii româneRapsodia română nr. 1 în La major şi Rapsodia română nr. 2 în Re major (ambele op. 11) - de George Enescu a avut loc acum 110 ani, la 23 februarie 1903, chiar sub bagheta dirijorală a compozitorului, la Ateneul Român din Bucureşti.

Prezentarea acestor capodopere în cadrul recitalului cameral din 19 august, într-o inspirată şi fidelă transcripţie pentru pian la patru mâini realizată de compozitorul Marius Sireteanu, a pus în evidenţă talentul şi sensibilitatea pianiştilor Corina Răducanu şi Eugen Dumitrescu (Ansamblul Cameral Duo Remember Enescu), artişti profesionişti cu o consistentă experienţă concertistică (peste 200 de recitaluri) pe scene din ţară şi străinătate. Cu adevărată artă, tinerii pianişti ne-au transmis dinamismul şi frumuseţea melodică ale celor două lucrări.

Expoziţia temporară Constantin Silvestri – eminent susţinător al creaţiei enesciene ce marchează centenenarul naşterii muzicianului român, fixează locul acestuia pe culmile generaţiei muzicale enesciene şi pune în lumină imaginea „...unui talent care frizează genialitatea.

Înscriindu-se în linia politicii muzeului de omagiere şi valorificare a moştenirii culturale enesciene, expoziţia contribuie la conturarea imaginii personalităţii de excepţie a unuia dintre cei mai reprezentativi exponenţi ai generaţiei enesciene, cu ajutorul unei serii de documente inedite din arhiva Muzeului Naţional “George Enescu”, din Biblioteca Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi din colecţiile particulare Iosif Ion Prunner, Anda Anastasescu şi John Gritten, Viorel Cosma, Constantin Ionescu-Vovu şi Margareta Prunner Ignătescu.

Realizată de către muzeograful dr. Adina Sibianu şi graficianul Aurelian Popovici, expoziţia a benficiat de competenta îndrumare a prof. univ.dr. Viorel Cosma, care de altfel, a şi prezentat expoziţia, în calitatea sa de consultant ştiinţific. Expoziţia va fi deschisă pentru public până în luna octombrie a.c.

Constantin Silvestri (1913-1969) este unul dintre cei mai interesanţi şi originali creatori români ai secolului XX şi expoziţia la al cărei vernisaj am asistat pune din plin în lumină acest lucru. Întâlnirea cu Enescu la vârsta de 12 ani şi ocazia de a-l avea profesor pe Mihail Jora au dus la formarea şi propulsarea acestui talent particular, muzician de excepţie în peisajul internaţional al artei sunetelor.

A fost dirijor al orchestrei Asociaţiei Creştine a Tinerilor din Bucureşti, corepetitor la Opera Română, dirijor şi director la Filarmonica din capitală, profesor la Conservator, prim-dirijor şi director la Opera Română, prim-dirijor la Orchestra Simfonică Radio şi, în ultima etapă a vieţii sale, dirijor permanent al Orchestrei Simfonice din Bournemouth (Anglia); toate aceste etape au condus la afirmarea marelui muzician („atins de aripa geniului”, după expresia presei engleze). „Orchestra din Bournemouth – observa o publicaţie din Japonia – nu e nici Wiener Philharmoniker, nici Berliner, nici Philadelphia Symphony Orchestra, ea e Orchestra Silvestri.

La 20 de ani, elevul profesoarei Florica Musicescu stăpânea perfect instrumentul cu claviatură, concerta la Radio şi la Ateneul Român, „duelându-se” pianistic cu Dinu Lipatti; la 25 de ani strălucea în improvizaţii libere în recitaluri, uimindu-l pe maestrul Mihail Jora cu îndrăznelile sale avangardiste; la 27 de ani debuta strălucit în calitate de dirijor peste hotare, presa din Budapesta comparându-l cu Arthur Nikisch şi Arturo Toscanini.

La 30 de ani, Silvestri se afla deja în apogeul carierei. În expoziţie, o fotografie poartă dedicaţia lui George Enescu, datată 1945: „Lui Constantin Silvestri, dorindu-i să realizeze în cursul anilor tot ce aşteptăm de la el...şi aceasta este mult.”

În 1955, marile oraşe ale ale ţărilor înconjurătoare îl aplaudă – Budapesta-Bratislava-Brno, dar mai cu seamă Praga şi Dresda, unde dirijează Simfonia a IX-a de Beethoven.

Alte documente din expoziţie conturează evoluţia carierei lui Constantin Silvestri. Astfel, la Paris este distins cu Marele Premiu al Discului/Diploma Grand Prix du Disque 1958 oferit de Academia „Charles Cros” pentru înregistrarea Simfoniei în mi minor, op. 95 Din lumea nouă de A. Dvořák.

Premiera românească a operei Oedipe de George Enescu în prima ediţie a Festivalului Internaţional George Enescu – 22 septembrie 1958 îl are la pupitru pe maestrul Silvestri, după cum o dovedesc Programul primului Festival şi Concurs Internaţional „George Enescu”, 1958 şi un extras din Viaţa Culturală a Capitalei (22 – 28 septembrie 1958) ale căror copii le putem vedea în expoziţie.

Prezenţa lui Silvestri în viaţa muzicală din România este impresionantă: fotografii - George Enescu la pian, alături de câţiva compozitori şi interpreţi români, printre care Joseph Prunner, Dinu Lipatti, Alfred Alessandrescu, Constantin Silvestri, Vasile Jianu, N. D. Cocea, Al. Rădulescu, C. Mereş -, partituri cu autograf pentru Silvestri de la Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Pascal Bentoiu, Theodor Grigoriu, Iosef Prunner, Marcel Mihalovici, Ion Dumitrescu, Anatol Vieru – programe de salătelegramedesene...

Dacă adăgăm la acestea şi cuvintele Maestrului său în arta compoziţiei, Mihail Jora: „Adagiourile sale sunt de o bogăţie de simţire uimitoare, care – nu mă sfiesc a o zice – în muzica românească e depăşită numai de aceea a lui Enescu.”, imaginea ce se conturează este aceea a unei complexe personalităţii a lumii muzicale româneşti în descendenţă enesciană.

Gazda întâlnirii a fost – cu zâmbetul şi căldura deja cunoscute – muzicologul Cristina Andrei, directorul general al muzeului, o veşnic îndrăgostită de Enescu şi de muzica lui.

Întregul eveniment ne-a amintit, o dată în plus, că întreg colectivul muzeului transpune în practică înţelesul vorbelor Maestrului: Ceea ce e important în artă, e să vibrezi tu însuţi şi să-i faci şi pe alţii să vibreze.

De aceea, nu putem decât să vă reamintim că, pe Calea Victoriei, la nr. 141, vă aşteaptă ARTA: muzică şi iubire...