Marina SUA trimite un portavion mai avansat în Japonia

Marina SUA a trimis unul dintre cele mai avansate portavioane ale sale în Japonia, într-o mişcare care urmăreşte să întărească flota maritimă americană din regiune şi să consolideze legăturile trans-Pacific cu aliatul său asiatic.
Portavionul american USS Ronald Reagan.
Portavionul american USS Ronald Reagan. (Wikipedia)

Portavionul american USS Ronald Reagan a ancorat joi la baza Yokosuka a Marinei SUA, situată în apropiere de Tokyo, această mişcare întărind capabilitatea Flotei a Şaptea a Marinei SUA în Asia şi consolidând legăturile dintre Statele Unite şi cel mai apropiat aliat regional al său, a raportat Reuters.

Având la bord 5.000 de marinari şi aproximativ 80 de avioane de luptă, USS Ronald Reagan este echipat cu cele mai moderne radare de apărare şi fixare a ţintelor, sisteme de arme integrate şi tehnologii pentru comandă şi comunicaţii.

USS Ronald Reagan va înlocui portavionul USS George Washington, care dispune de sisteme şi tehnologii mai puţin avansate.

SUA încearcă să îşi consolideze forţele în Asia, trimiţând aproximativ 60% din forţele sale maritime în regiune, inclusiv cele mai avansate nave ale sale, a mai susţinut Reuters.

Noua mişcare americană are loc după ce Japonia a renunţat la cei 70 de ani ai săi de pacifism şi a adoptat luna trecută o legislaţie care permite armatei nipone să lupte în străinătate – pentru prima dată de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

USS Ronald Reagan CVN-76 este un portavion din clasa Nimitz care funcţionează cu energie nucleară.

În timpul discuţiilor de la Casa Albă din 25 septembrie între preşedintele american Barack Obama şi omologul său chinez Xi Jinping, cei doi preşedinţi s-au „ciocnit” asupra chestiunii revendicărilor teritoriale chineze din Marea Chinei de Sud. Xi a apărat acţiunile ţării sale, susţinând că activităţile de construcţie pe insulele artificiale vor continua şi negând că militarizează vreunul din teritoriile disputate din acea regiune.

În timp ce SUA nu a revendicat niciun teritoriu în acele ape, Obama a declarat că administraţia sa doreşte să se asigure că sunt respectate drepturile şi libertăţile de navigaţie în regiunea maritimă respectivă.

Preşedintele chinez şi-a menţinut totuşi poziţia şi a declarat direct că „avem dreptul să ne susţinem suveranitatea teritorială, precum şi drepturile şi interesele legale şi maritime”, adăugând că activităţile de construcţie chineze pe insulele artificiale nu „vizează sau afectează nicio ţară”.

Noul comandant al Flotei americane din Pacific a asigurat aliaţii SUA din regiunea Asia-Pacific că forţele americane sunt pregătite să răspundă oricărui incident neprevăzut în Marea Chinei de Sud, în contextul tensiunilor existente în privinţa apelor disputate.

Marina SUA ar putea trimite mai mult de patru nave de luptă, comparativ cu ceea ce s-a stabilit iniţial pentru Asia de Est, a declarat recent în Manila amiralul Scott Swift, care a preluat controlul Flotei din Pacific în luna mai.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe