Marea Britanie promite să sprijine opoziţia siriană

Secretarul britanic pentru externe, William Hague. (FABRICE COFFRINI / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
23.07.2012

Secretarul de Externe William Hague declară că Marea Britanie va lucra în afară Consiliului de Securitate al ONU pentru a sprijini mişcarea de opoziţie din Siria. Hague a exprimat această poziţie vineri, înainte de noua convocare a Consiliul de Securitate cu privire la criza din Siria, potrivit unui raport VOA.

Încercarea iniţială a Consiliului de a impune sancţiuni asupra guvernului Assad din Damasc a fost blocată de exercitarea dreptului de veto de către Rusia şi China.

Hague a făcut cunoscută încă de vineri poziţia Marii Britanii prin intermediul BBC, cu câteva ore înainte ca ambasadori să se întâlnească la Consiliul de Securitate din New York.

"Vom face tot mai multe în afară Consiliului de Securitate şi ne vom intensifica eforturile de susţinere a opoziţiei siriene, în scopul de a oferi ajutor umanitar în afara acţiunilor întreprinse de Consiliul de Securitate", a afirmat el.

Diplomatul de top din Marea Britanie a declarat că aceasta nu va oferi sprijin "letal" rebelilor sirieni, dar a menţionat că este sigur că alte ţări vor face acest lucru. El a criticat Consiliul de Securitate pentru faptul că nu-şi asumă responsabilităţile pe care le are şi nu face ceea ce este necesar pentru a rezolva criza din Siria.

Rusia şi China şi-au exercitat joi dreptul de veto împotriva unei rezoluţie a Consiliului de Securitate ONU ce ar fi impus sancţiuni non-militare guvernului sirian. Este a treia oară când cele două ţări blochează acţiunile din rezoluţie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor