Maia Sandu: Îmi doresc ca în funcţia de primari să fie aleşi oameni care să spargă toate schemele de corupţie

Maia Sandu, prim-ministrul R. Moldova
Maia Sandu, prim-ministrul R. Moldova (Captură Foto)
Maria Maevschi
03.11.2019

Exercitându-şi dreptul la vot, prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, a punctat că a votat pentru continuarea efortului dificil, dar absolut necesar de curăţare a statului şi de construcţie a unui stat adevărat şi instituţii care să funcţioneze pentru cetăţeni.

„Îmi doresc să se rezolve problemele principale şi în primul rând să am siguranţa că bugetul municipiului Chişinău este folosit corect, în interesul cetăţenilor, să avem investiţii serioase pentru a rezolva şi probleme care ţin de amenajarea parcărilor şi de reparaţia drumurilor şi reparaţiile să fie durabile să nu ne pomenim cu bani irosiţi şi cu gropi la fiecare doi ani sau chiar mai devreme. Îmi doresc să avem proiecte care să facă oraşul nostru mai frumos”, a declarat Maia Sandu.

Punctând că probleme sunt foarte multe atât în municipiul Chişinău, cât şi în Republica Moldova, Sandu şi-a exprimat speranţa că autorităţile vor putea în primul rând să continue efortul de curăţare a instituţiilor la nivel central precum şi la nivel local, de elementele corupte, de oamenii responsabili care au delapidat averile publice, care au creat problemele cu care se confruntă astăzi oamenii şi în municipiul Chişinău şi în alte localităţi, acolo unde duminică, 3 noiembrie, au loc alegeri în turul doi.

Totodată, prim-ministrul a mai menţionat că îşi doreşte ca în funcţia de primari să fie aleşi, în primul rând, oameni oneşti, curajoşi, care să spargă toate schemele de corupţie, oameni profesionişti, care pot să înveţe să rezolve problemele cetăţenilor în mod transparent, cu maximă corectitudine şi cu maximă responsabilitate faţă de fiecare bănuţ din bugetul public.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor