Maia Sandu din mulţimea de protestatari: Socialiştii mint. Lupta blocului ACUM este dreaptă

Protest la Parlamentul R. Moldova în susţinerea Guvernului Sandu
Protest la Parlamentul R. Moldova în susţinerea Guvernului Sandu (facebook.com/Dumitru Alaiba)

„Cei care au spus împreună cu noi că vor o justiţie adevărată, acum când vine momentul adevărului, când chiar trebuie să începem să curăţăm şi procuratura, şi judecătoriile se pare că s-au speriat”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, din mijlocul mulţimii de protestatari din faţa Parlamentului care au venit să susţină Guvernul Sandu.

„Ei nouă ne vorbesc despre standarde europene, noi suntem apreciaţi de instituţiile internaţionale pentru reformele pe care le-am făcut, iar ceea ce au scris ei acolo sunt nişte falsuri”, a punctat Sandu făcând referire la ceea ce au menţionat socialiştii în moţiunea de cenzură înaintată împotriva Executivului.

Dovadă că Guvernul condus de Maia Sandu se bucură de susţinere în afara ţării pentru reforme autentice, sunt banii care vin în fiecare lună din partea Uniunii Europene şi din partea altor instituţii internaţionale, a adăugat prim-ministrul.

„Noi avem dreptate. E complicat. Există riscuri mari să pice acest Guvern, dar noi nu putem să-i lăsăm să captureze statul încă o dată. Noi trebuie să mergem mai departe să curăţăm instituţiile statului. Noi suntem aici pentru justiţie corectă şi adevărată, dar nu pentru o persoană sau alta”, a mai punctat Sandu.

Oamenii prezenţi la eveniment au scandat „Bravo!”, „Vrem justiţie corectă!”, „Noi nu cedăm!”, „Noi suntem poporul!”.

Totodată premierul moldovean a ţinut să mulţumească oamenilor care au venit în faţa Parlamentului pentru a susţine Guvernul pe care îl conduce, punctând că „trebuie să stăm uniţi în continuare pentru că lupta va fi grea, dar lupta noastră este dreaptă şi noi suntem sprijiniţi de cetăţenii RM”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe