Maia Sandu: Am semnat trei acorduri de finanţare de către UE în domenii extrem de importante

Maia Sandu şi Johannes Hahn au semnat trei acorduri extrem de importante pentru RM (gov.md)
Ştefan Sârbu
25.07.2019

Premierul Maia Sandu şi Comisarul Hahn au semnat, miercuri, 24 iulie la Bruxelles trei acorduri de finanţare de către UE cu o valoare totală de 40,25 milioane euro în domenii extrem de importante pentru Republica Moldova.

Primul se referă la domeniul consolidării statului de drept şi a mecanismelor anticorupţie. Cel de-al doilea prevede susţinerea economică a anumitor regiuni din R. Moldova, în special îmbunătăţirea mediului de afaceri local şi a accesului la servicii publice şi cel de-al treilea Acord are ca obiectiv general sprijinul ţării pentru participarea în diverse programe ale UE, în special pe dimensiunea socială şi cu accent pe implicarea femeilor.

Comisarul european Johannes Hahn a încurajat autorităţile de la Chişinău în promovarea reformelor şi a subliniat că UE va susţine în continuare acţiunile orientate spre consolidarea democraţiei şi a statului de drept.

Înaintea întrevederiimPremierului Maia Sandu cu Johannes Hahn, Comisar European pentru Politică Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, a avut loc un schimb de opinii între Prim-ministrul Maia Sandu, Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi Comisarul Johannes Hahn.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor