Macron anunţă măsuri de restricţionare de nivel naţional după creşterea numărului de cazuri de COVID-19

Preşedintele francez Emmanuel Macron
Preşedintele francez Emmanuel Macron (Ludovic Marin/AFP/Getty Images)

Franţa va intra din nou într-un regim de restricţionare a libertăţii de mişcare pentru a combate creşterea cazurilor de COVID-19, a declarat preşedintele Emmanuel Macron într-o adresare televizată adresată naţiunii.

Şcolile şi creşele vor rămâne deschise, a adăugat el.

Evoluţia virusului în Franţa a depăşit „chiar şi cele mai pesimiste proiecţii”, a declarat preşedintele.

În timp ce activităţile ar trebui să se desfăşoare la distanţă, acolo unde este posibil, Macron a afirmat că cetăţenii vor putea să-şi părăsească locuinţele pentru motive esenţiale legate de muncă, de întâlniri medicale, pentru a ajuta persoanele vulnerabile şi pentru a face cumpărături.

Francezilor li se va cere să completeze un formular pentru a părăsi casele, aşa cum a fost cazul la începutul anului 2020.

Blocajul va dura până la 1 decembrie.

Frontierele internaţionale ale Franţei vor rămâne în mare parte închise şi vor fi introduse teste rapide obligatorii pentru oricine intră în ţară, a precizat Macron.

Noile măsuri vor fi reevaluate la fiecare 15 zile pentru a vedea dacă funcţionează, a adăugat preşedintele.

Restricţiile introduse în ultimele săptămâni, care au inclus carantine în cele mai afectate zone din Franţa, au fost insuficiente pentru a combate un al doilea val, a adăugat liderul.

Un „plan special” va fi conceput pentru a ajuta lucrătorii independenţi, comercianţii, precum şi IMM-urile afectate financiar de măsură. Angajaţii care nu sunt în măsură să lucreze vor beneficia de un sistem de avans şi vor primi numerar pentru cheltuieli şi chirie în următoarele săptămâni.

"Cer un efort foarte mare, să rezistăm 15 zile. Dacă în 15 zile putem controla mai bine situaţia, putem reevalua lucrurile şi, sperăm, putem deschide unele magazine, mai ales în această perioadă importantă înainte de sărbătorile de Crăciun".

Decesele cauzate de COVID-19 din Franţa reprezintă un maxim care nu a mai fost înregistrat după vârful pandemiei din aprilie.

Adresarea lui Macron vine la câteva ore după ce Germania a anunţat un blocaj limitat care va începe pe 2 noiembrie, ce va avea drept efect închiderea restaurantelor, a barurilor şi teatrelor. Cancelarul german Angela Merkel a afirmat că măsurile sunt o încercare de a evita „o urgenţă naţională acută în domeniul sănătăţii”.

Germania a raportat 15.000 de cazuri noi miercuri, un record, având în vedere că Germania a înregistrat cifre modeste ale numărului de cazuri de COVID din vară şi a evitat blocaje totale după modelul Marii Britanii şi Franţei.

Tot miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avertizat că europenii vor avea un „Crăciun diferit” anul acesta. "Suntem în mijlocul celui de-al doilea val", a afirmat ea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe