Liderul 'Verzilor' din parlamentul german: Occidentul nu trebuie să-i permită Rusiei să-l ducă de nas

Epoch Times România
09.03.2012

Liderul fracţiunii 'Verzilor' din cadrul parlamentului german, Volker Beck, afirmă, într-un interviu acordat publicaţiei Focus, că, în pofida faptului că a câştigat alegerile, Vladimir Putin nu are legitimitate democratică. Politicianul german nu crede în deschiderea lui Putin spre reforme şi îi cere Occidentului să-şi revizuiască politica la adresa Rusiei.

Alegerile prezidenţiale din Federaţia Rusă pot fi descrise în orice alt mod cu excepţia unor epitete precum 'libere şi cinstite', este de părere Beck. Pe de o parte, la aceste alegeri nu au fost admişi candidaţi din partea opoziţiei neparlamentare, care să nu fie aservită puterii, iar pe de altă parte Kremlinul a intrat atât de tare în panică, încât nu s-a dat în lături nici de la asemenea metode de manipulare în masă precum 'caruselul' sau 'votul repetat' - astfel de încălcări au fost remarcate atât de observatori ruşi, cât şi de cei străini.

Pe baza acestor informaţii, politicianul german conchide că, în pofida faptului că Vladimir Putin va deveni din nou preşedinte al Federaţiei Ruse, despre alegeri democratice nici nu poate fi vorba în Rusia.

Reacţia cancelarului federal al Germaniei, Angela Merkel, la victoria lui Putin este catalogată de Volker Beck ca fiind una 'prea reţinută': potrivit acestuia, dna cancelar ar fi trebuit să adopte o poziţie mai explicită. Cu toate acestea, consideră deputatul, guvernul federal german a dat de înţeles că este la curent cu încălcările din timpul alegerilor din Rusia.

Politicianul german nu crede că Putin este capabil să revină la Kremlin cu o imagine nouă, mai pozitivă. 'În opinia mea, mult mai probabil este ca evenimentele să evolueze conform unui scenariu opus. Acest lucru a devenit evident deja pe fondul reacţiei dure pe care regimul de la Moscova a avut-o la acţiunile de protest de luni, după aflarea rezultatelor alegerilor. În ceea ce priveşte informaţia privind preîntâmpinarea unui atac terorist la adresa lui Putin - informaţie care a apărut cu o săptămână înainte de alegeri - aceasta ar putea fi folosită pentru a motiva represaliile viitoare', atenţionează liderul 'Verzilor' germani.

Volker Beck speră că la Kremlin va avea loc o regândire a strategiei politice, însă aminteşte că Occidentul a auzit deja 'multe declaraţii frumoase şi de la preşedintele Medvedev'.

Deputatul german evită să dea sfaturi concrete opoziţiei ruse, dar subliniază necesitatea continuării protestelor care cer independenţa sistemului juridic, schimbări în legislaţia electorală, un acces înlesnit în alegeri pentru partidele şi candidaţii independenţi şi întărirea controlului asupra modului de desfăşurare a alegerilor în Rusia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor