Liberalii împreună cu alte trei partide vor crea un bloc unionist. Octavian Ţîcu şi Vlad Ţurcanu rămân rezervaţi

Dorin Chirtoacă
Dorin Chirtoacă (facebook.com / Dorin Chirtoacă)

Liderul Partidului Liberal (PL), Dorin Chirtoacă, a anunţat luni, 16 decembrie, că a ajuns la o înţelegere cu Partidul Liberal Democrat (PLDM), Uniunea Salvaţi Basarabia şi cu „Democraţia Acasă” în vederea creării unui bloc unionist.

Octavian Ţîcu şi Vlad Ţurcanu, politicieni care conduc alte două formaţiuni unioniste, au declarat că pentru moment rămân rezervaţi faţă de intenţia fostului primar al Chişinăului de a înfiinţa o alianţă unionistă pe eşichierul de dreapta, notează Radio Chişinău.

Deşi încă nu a fost stabilit clar, liderul PL a propus totuşi ca noul bloc politic să se numească Mişcarea Unionistă din Republica Moldova, formaţiunile putând fie să fuzioneze cu Partidul Liberal, fie să păstreze o anumită distanţă faţă de acesta.

Mai mult decât atât, conducerea blocului va fi deţinută prin rotaţie de către reprezentanţi ai celor patru partide, Dorin Chirtoacă invitându-i şi pe ceilalţi lideri unionişti să renunţe la orgolii ca să nu intre în jocul Kremlinului.

„Nimeni nu vrea să ia coroana nimănui. Dimpotrivă, vrem să ne consolidăm, vorba ceea, unde-i unul, nu-i putere, unde-s doi puterea creşte. Unde vom fi şi mai mulţi, vom deveni de neînvins, dacă vom şti să mergem corect înainte”, a declarat Chirtoacă în cadrul unei conferinţe de presă.

Liderul Partidului Unităţii Naţionale, Octavian Ţîcu, a declarat că partidul pe care îl conduce va lua o decizie pe date de 21 decembrie în cadrul consiliului naţional politic.

La rândul său, preşedintele Partidului Popular Românesc, Vlad Ţurcanu, s-a declarat pentru crearea unui bloc de dreapta care să nu le permită socialiştilor să câştige prezidenţialele, dar a precizat că, deocamdată, nu a purtat discuţii cu liberalii.

„Acţiunea domnului respectiv este o acţiune de ordin intern a unui partid. Nu se poate vorbi despre o mişcare în condiţiile în care nu există o discuţie inter-partinică. Toată dreapta ar trebui să creeze un centru unic de comandă al opoziţiei”, a comentat Ţurcanu.

Potrivit editorialistului Nicolae Negru, principalul test pentru blocul construit în jurul Partidului Liberal l-ar putea constitui alegerile prezidenţiale şi parlamentare, însă până atunci, lui Chirtoacă nu-i rămâne decât să soluţioneze cea mai mare problemă a flancului unionist – criza liderilor.

Totodată Negru a mai adăugat că reconcilierea e salutabilă, însă unioniştii ar avea nevoie de noi feţe şi politicieni. Pe de altă parte, un bloc unionist fără Partidul Unităţii Naţionale şi fără Partidul Popular Românesc, nu va fi considerat pe deplin legitim, întrucât această idee nu trebuie monopolizată.

„Să nu încerce cineva să monopolizeze această idee şi aceste eforturi, să nu încerce cineva să obţină capital politic în folosul partidului său sau în folosul său personal”, a conchis Nicolae Negru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe