Liberalii şi Guvernul, în instanţă. Miza, revenirea la două tururi de scrutin

Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Ana Ion
07.04.2016

Magistraţii Curţii de Apel vor judeca luni, 11 aprilie, primul termen la contestaţia PNL faţă de Hotărârea de Guvern care prevede organizarea alegerilor locale într-un singur tur, relatează Hotnews.

Liberalii vor ridica la acest prim termen excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale care consfinţesc organizarea alegerilor într-un singur tur, iar Curtea Constituţională ar putea decide asupra cererii înainte de alegerile din 5 iunie.

Reamintim că la scurtă vreme după ce Guvernul a adoptat hotărârea prin care se stabileşte data alegerilor, liberalii au atacat-o în contenctios administrativ, încercând să forţeze revenirea la alegeri în două tururi de scrutin.

"Ieri, Guvernul a publicat legislaţia secundară pentru alegeri - 5 iunie va fi data alegerilor, conform ultimei hotărâri a Guvernului Cioloş - motiv pentru care, văzând acest calendar anunţat, vă informăm că săptămâna viitoare, după ce vom avea Biroul Politic Naţional, vom iniţia demersurile pentru atacarea acestei hotărâri în instanţă de contencios administrativ, astfel încât să putem invoca excepţia neconstituţionalităţii prevederilor alegerii primarilor într-un singur tur. Nu există democraţie în România dacă nu vom reuşi să impunem două tururi de scrutin", anunţa, pe 11 februarie, co-preşedintele PNL Alina Gorghiu.

Gorghiu a ţinut să reamintească faptul că, dacă se va rămâne la alegeri locale într-un singur tur de scrutin, doar 15-17% dintre actualii primari vor fi schimbaţi. Copreşedintele PNL a mai anunţat că liberalii vor face demersuri şi în Senat pentru introducerea Ordonanţei 55 (cunoscută ca ordonanţa traseismului local n.r.) pe ordinea de zi, astfel încât măcar "în ultimul ceas, cei care şi-au schimbat partidul politic să-şi piardă mandatul", să nu mai poată organiza alegeri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor