Alina Gorghiu: "Îl informez pe domnul Dragnea că de alegeri şi de rezultatul lor tot nu va scăpa!"

Alina Gorghiu
Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Alina Gorghiu a reacţionat prompt la noua încercare a PSD de a bloca demersurile liberalilor pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

"Atacul la PNL şi Guvernul României, executat în mod repetat de Liviu Dragnea, are două explicaţii simple: dorinţa de a acoperi ecourile eşecului înregistrat în tentativa sa de a limita dreptul la liberă exprimare şi teama de alegeri în două tururi.

Îl informez pe domnul Dragnea că de alegeri şi de rezultatul lor tot nu va scăpa, iar legea cenzurii îi va marca, în continuare, CV-ul politic, la fel ca şi mituirea primarilor din fondul de urgenţă al Guvernului sau Ordonanţa de preluare forţată a primarilor opoziţiei, în preajma alegerilor prezidenţiale.

Faptul că PSD vrea să evite cu orice preţ şi cu orice mijloace o pronunţare a Curţii Constituţionale pe tema revenirii la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, demonstrează că PSD ştie că actuala lege este neconstituţională, iar demersul PNL are mari şanse de a fi validat printr-o decizie a Curţii", susţine Gorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Postarea co-preşedintelui PNL vine la scurtă vreme după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a scris premierului Cioloş cerându-i să anuleze hotărârea de Guvern prin care s-a stabilit legea alegerilor locale, hotărâre pe care PNL a decis să o atace în instanţă pentru a forţa întoarcerea la alegeri locale în două tururi de scrutin. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne