Leonardo DiCaprio a ajuns la "capătul pământului" pentru cel mai recent rol al său

Actorul Leonardo DiCaprio
Actorul Leonardo DiCaprio (Didier Baverel / Getty Images for Tag Heuer)

Celebrul actor Leonardo DiCaprio se află, până joi, în Ushuaia, în sudul Argentinei, unde se filmează ultimele scene ale peliculei „The Revenant". Regizorul mexican Alejandro Gonzalez Iñárritu avea nevoie de un peisaj cu multă zăpadă şi climă rece, acesta fiind motivul pentru care a ales să se filmeze la "capătul pământului", în Ţara de Foc.

Regizorul este însoţit de o întreagă echipă de filmare, găzduită într-un luxos hotel inaugurat recent în Ushuaia.

Leonardo DiCaprio, în vârstă de 40 de ani, este protagonist în filmul „The Revenant” al regizorului mexican Alejandro Gonzalez Iñárritu, care a câştigat în 2015, cu filmul„Birdman”, patru Premii OSCAR, printre care: pentru cel mai bun film, pentru cel mai bun regizor şi cel mai original scenariu.

Pelicula în care joacă DiCaprio dezvăluie viaţa reală a exploratorului Hung Glass, care a fost atacat de un urs şi trădat de colegii de vânătoare în 1832. Eroul principal porneşte într-o călătorie periculoasă de peste 100 de km în timpul unei ierni aprige, pentru a se reîntoarce la familia sa. În acest film mai joacă şi actorii Tom Hardy şi Will Poulter.

„A fost bine să filmez în aceste circumstanţe, în frig, căci astfel am putut înţelege cum au trăit personajele.” a mărturisit DiCaprio.

Pe perioada filmărilor, actorii sunt cazaţi în luxosul hotel Arakur ce a fost inaugurat acum 6 luni şi situat la 250 m înălţime pe colina Cortez, turiştii din hotel bucurându-se de peisaje încântătoare spre golful Ushuaia.

Alejandro Gonzalez Iñárritu, în vârstă de 50 de ani, este unul dintre regizorii mexicani foarte apreciaţi în lume. În anul 2006, acesta a câştigat două premii OSCAR pentru cel mai bun film şi pentru cel mai bun regizor cu filmul „ Babel ”, avându-i ca interpreţi pe Cate Blanchett, Brad Pitt şi Gael Garcia Bernal. Dar gloria a venit în cu filmul „Birdman” produs în 2014, cu care a câştigat patru premii OSCAR.

Cu astfel de regizori de film, DiCaprio va rămâne mult timp în topul celor mai buni actori.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style