La fundul sacului: Teodorovici salvează PNDL sacrificând din ajutorul de şomaj şi indemnizaţia de handicap

Eugen Teodorovici
Eugen Teodorovici (Epoch Times Romania)

Tema principală supusă discuţiei la Comitetul Executiv Naţional al PSD de luni a fost rectificarea bugetară din 31 iulie, în condiţiile în care Guvernul a ajuns la fundul sacului şi nu mai are bani la buget, informează surse din rândul social-democraţilor, citate de Mediafax.

În căutarea de soluţii, ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, a găsit oportună tăierea unor programe cum ar fi ajutoarele sociale, în special ajutorul de şomaj, ajustarea indemnizaţiei acordate persoanelor cu handicap, bursele pentru studenţi şi limitarea numărului de călătorii gratuite pe calea ferată acordate acestora.

În acelaşi context, Teodorovici a anunţat, după CEx, că s-a convenit impozitarea pensiilor speciale care depăşesc suma de 10.000 de lei prin aplicarea unei aşa-numite „taxe de solidaritate” şi reducerea gratuităţilor pentru studenţi. Detalii aici

Niciuna dintre măsurile economice propuse de Teodorovici nu a fost prezentată în forma finală.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne