Kovesi, favorită pentru postul de Procuror European
alte articole
În timp ce în ţară adversarii săi (printre care lideri ai PSD) nu mai prididesc criticând-o, în afara României fosta şefă DNA pare să fie foarte apreciată. Potrivit G4Media, Laura Codruţa Kovesi s-a clasat pe primul loc în selecţia pentru postul de procuror european realizată de un comitet special de selecţie. Conform surselor publicaţiei citate, Kovesi a fost urmată de Jean – Francois Bohnert (Franţa) şi Andrés Ritter (Germania).
Lista scurtă a fost trimisă de comitetul de selecţie Parlamentului European şi Consiliului UE.
Data limită pentru depunerea candidaturilor a fost 14 decembrie 2018. Din 30 de persoane au rămas 5, au declarat pentru Europa Liberă surse de la Bruxelles. Din România, în afară de Kovesi, au mai fost alte două candidaturi care ar fi fost respinse.
Procedura de selecţie a procurorului şef european nu depinde de ţara din care e candidatul şi se face exclusiv de către o comisie formată din 12 membri (foşti membri ai Curţii de Justiţie şi ai Curţii de Conturi, foşti membri naţionali ai Eurojust, membri ai instanţelor naţionale supreme, procurori de nivel înalt şi avocaţi) desemnaţi în septembrie 2018.
Cu alte cuvinte, procedura pentru desemnarea procurorului şef european este independentă de procedura naţională, fiind una exclusiv europeană, aşa că mâna lungă a lui Tudorel Toader, care s-a străduit din răsputeri să o dea jos de la şefia DNA, nu o poate opri pe Kovesi să meargă mai departe.
Culmea ironiei însă, potrivit HotNews, scrisoarea semnată de şeful panelului de selecţie, Ulrike Haberl-Schwarz, a ajuns însă pe masa lui Tudorel Toader, fiind adresată ministrului de justiţie al statului care asigură Preşedinţia Consiliului UE, adică exact celui care a declanşat şi obţinut demiterea lui Kovesi din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din România.
Decizia de numire a noului procuror-şef european va fi însă luată de Parlamentul European şi de miniştrii celor 28 de state membre UE, reuniţi în Consiliul UE (formatul JAI).
Articolul integral poate fi citit aici.