Kofi Annan şi Serghei Lavrov discută luni, la Moscova, despre evenimentele din Siria

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov. (KIRILL KUDRYAVTSEV / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
16.07.2012

Gestionarea crizei din Siria, precum şi posibilitatea prelungirii misiunii ONU în Orientul Mijlociu vor fi dezbătute luni, la Moscova, în cadrul întâlnirii dintre emisarul Naţiunilor Unite pentru Siria şi Liga Arabă, Kofi Annan, şi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, relatează Ria Novosti.

Experţii internaţionali sunt de părere că discuţiile de luni vor stabili, probabil, condiţiile prelungirii misiunii ONU în Siria. Rusia continuă să susţină o politică nonintervenţionistă şi a cerut în documentul depus în atenţia Consiliului de Securitate, aplicarea planului Annan pentru pace.

De cealaltă parte, Franţa, Marea Britanie, Statele Unite şi Germania au cerut Consiliului de Securitate ONU să sancţioneze diplomatic şi economic Siria, dacă militarii sirieni vor face uz de artileria grea în cadrul atacurilor.

Numărul victimelor creşte alarmant în Siria. 4 persoane au murit sâmbătă în provincia centrală Mouhrada şi alte 200 de sirieni ar fi fost ucişi joi, în satul Treimsa.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor