Kelemen Hunor solidar cu colegii săi "penali"

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a manifestat vineri, la cel de al XII-lea Congres al formaţiunii, solidaritatea cu fostul ministru Nagy Zsolt, condamnat definitiv la patru ani de închisoare, afirmând că acesta a fost "încarcerat" pe nedrept.
Kelemen Hunor (Epoch Times România)
Loredana Diacu
18.04.2015

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a manifestat vineri, la cel de al XII-lea Congres al formaţiunii, solidaritatea cu fostul ministru Nagy Zsolt, condamnat definitiv la patru ani de închisoare, afirmând că acesta a fost "încarcerat" pe nedrept.

"Nagy Zsolt este nevinovat şi a fost totuşi încarcerat. Trebuie să fim solidari cu el şi să transformăm justiţia într-o instituţie care nu permite astfel de procese inechitabile. Te susţinem Zsolt! Sperăm că vei fi liber în curând! Dacă nu vom fi capabili să explicăm acest lucru, nu vom fi capabili să luptăm pentru dreptatea noastră, iar această situaţie va conduce la o decepţie uriaşă în rândul alegătorilor căreia îi vom cădea victimă şi noi", a declarat şeful UDMR, citat de postul B1 TV.

Kelemen Hunor şi-a exprimat solidaritatea şi cu fostul deputat UDMR Marko Attila, plecat în Ungaria de când are probleme cu justiţia din România.

"Să fie clar, credem în continuare în nevinovăţia lui Marko Attila şi suntem întru totul solidari cu el. Marko Attila şi-a desfăşurat activitatea ani la rândul în interesul comunităţii maghiare", a mai declarat Hunor, la congresul partidului, susţinut vineri la Cluj, congres ce a beneficiat de prezenta a numeroşi lideri politici printre care Victor Ponta şi Alina Gorghiu.

Nagy Zsolt

Amintim că fostul ministru al Comunicaţiilor, Nagy Zsolt a fost condamnat în 2013, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare, de un complet de trei judecători. În 2015, un complet de cinci judecători a redus cu un an pedeapsa fostului ministru în dosarul privatizărilor strategice.

În acest dosar, foştii miniştri Nagy Zsolt şi Codruţ Şereş (condamnat la 5 ani de închisoare) au fost acuzaţi de aderare la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional şi trădare prin transmitere de secrete. Pentru a citi mai multe despre dosar intraţi aici.

Marko Attila

Marko Attila, aflat în Ungaria în prezent, este acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în dosarul privind retrocedările ilegale de la ANRP. În acelaşi dosar este arestat şi fostul şef al ANI Horia Georgescu iar cauza vizează acordarea de despăgubiri pentru imobile supraevaluate cu aproximativ 85 de milioane de euro. Pentru detalii intraţi aici.

Marko Attila, cel cu care Hunor se declara solidar, a fost, de asemenea, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu într-un dosar privind retrocedarea unui imobil.

"Justiţiarii" României

Comentând discursul ţinut de liderul UDMR la Congres, editorialistul Dan Tăpălagă de la Hotnews arăta că, prin discursul său, Hunor se alătură acelor "justiţiari" ai României care laudă Justiţia când îşi văd duşmanii politici în căuşe dar ţipă atunci când aceasta îi atinge pe apropiaţii lor.

"Ponta sau mogulii se plângeau că sunt victimele dictaturii lui Băsescu. La rândul său, fostul preşedinte şi protejata lui ţipă azi că ar fi victima propriului sistem reformat cu succes timp de zece ani. Ca într-o mare familie, cu toţii văd peste tot numai abuzuri groaznice. Nu le dovedesc, nu le identifică, ci vorbesc despre ele la modul abstract. Traian Băsescu a devenit un excelent teoretician al abuzurilor din justiţie, aproape la fel de bun ca Voiculescu. Din păcate, amândoi stau cam prost la găsirea unor exemple convingătoare. Aici mai au puţin de lucrat, la fel Kelemen Hunor. De remarcat lipsa de nuanţe când vine vorba de adversari politici. Dacă anchetele lovesc în duşmani, nu la mai pasă brusc de reguli iar inamicul este catalogat, înainte de a fi trimis în judecată, drept "mafiot", "hoţ", "corupt" etc.", a comentat editorialistul Dan Tăpălagă discursul lui Hunor.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor