Kovesi cere din nou ridicarea imunităţii deputatului UDMR Marko Attila

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat joi Procurorului General, Tiberiu Niţu să sesizeze Camera Deputaţilor în vederea formulării cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
26.03.2015

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a solicitat joi Procurorului General, Tiberiu Niţu să sesizeze Camera Deputaţilor în vederea formulării cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Marko Attila, acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Cererea procurorilor DNA are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

"La data de 12 ianuarie, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat DNA cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la ANRP, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se ca rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

În cursul anului 2008, inculpatul Marko Attila, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare, titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire.

Concret:

- La data de 04.12.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, în dosarul înregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de 84.546.000 lei (1526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul a 48.399.522 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.

- La data de 10.11.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.

- La data de 02.09.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti – Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

Precizăm că anterior, Camera Deputaţilor a încuviinţat arestarea preventivă a inculpatului Marko Attila Gabor pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, într-un alt dosar penal, faţă de care procurorii anticorupţie au dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor în prezenta cauză, în care cercetările au fost extinse şi cu privire la infracţiunile menţionate mai sus.

Din ansamblul activităţilor desfăşurate până în prezent, a rezultat că inculpatul se sustrage activităţilor de urmărire penală, părăsind teritoriul României".

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor