Justiţia este puternică cu cei slabi în timp ce potentaţii se descurcă întotdeauna (fost magistrat italian)

În Italia, ''legea nu este egală pentru toţi''. Sunt condamnaţi şi ajung la închisoare doar cei slabi, în timp ce potentaţii reuşesc întotdeauna să se descurce. Această acuzaţie dură vine din partea fostului magistrat italian Livio Pepino, autorul cărţii 'Forti con i deboli' (Puternici cu cei slabi), ce va apărea în librării săptămâna viitoare, relatează publicaţia italiană L'Espresso.

Dacă legea nu este egală pentru toţi, aceasta este şi din vina magistraturii, care renunţă la rolul său autonom instituit de Constituţie şi se aliniază puterii, aşa cum s-a întâmplat până în anii '70, transformându-se astfel într-un instrument pentru nivelarea drepturilor lucrătorilor, reducerea siguranţei muncii în fabrici, reprimarea conflictelor sociale, incriminarea imigranţilor, umplerea închisorilor, închiderea ochilor în faţa întrebărilor ridicate de bioetică.

Conformismul şi ambiţia au contaminat majoritatea judecătorilor şi procurorilor, în timp ce termenul de 'legalitate' este redus la un slogan pentru a impune un fel de viaţă liniştită. Chiar şi fisura deschisă de ancheta ''Mani Pulite (Mâini Curate) pare să se închidă. Justiţia i-a lovit pe unii potentaţi, dar îşi arată întreaga neputinţă în faţa categoriei celor puternici luată în ansamblu: corupţii, evazioniştii fiscali şi finanţatorii dedaţi unor speculaţii necontrolate - denunţă Livio Pepino, fostul preşedinte şi unul dintre fondatorii asociaţiei sindicale ''Magistratura democratică''. A fost totodată asistent al procurorului general din Torino, consilier de Casaţie, iar până în 2010 membru al CSM, organismul de autoguvernare al judecătorilor. Pepino a scris un ''pamflet'' de 330 de pagini, care încă din titlul său 'Puternici cu cei slabi' iniţiază o dezbatere privind decadenţa justiţiei italiene.

Diagnosticul său este alarmant. 'Refuzul potentaţilor de a accepta şi pentru ei normele stabilite pentru toţi cetăţenii (în primul rând supunerea faţă de controlul judiciar a comportamentelor potenţial ilegale) subminează bazele statului de drept', scrie Pepino. Judecătorii şi procurorii renunţă tot mai des să provoace acele ''mici seisme'' în centrele de putere. Prin aceste intervenţii seismice, potrivit lui Pepino, magistratura introducea ''în sistem elemente de contracarare, oferind politicii şi societăţii noi potenţiale de schimbare''. Pe scurt, ''un factor de perturbare a unor practici consolidate bazate pe putere mai degrabă decât pe lege''. Această perioadă s-a încheiat, lăsând locul ''moderatismului sau renunţării', consideră fostul magistrat.

Cartea descrie ''fenomenele de autoreglementare în curs în interiorul magistraturii''. Există astfel tendinţa de centralizare şi omogenizare forţată şi aspiraţia larg răspândită a unor magistraţi înalţi sau medii de a ocupa poziţii înalte, precum şi hegemonia vocaţiei corporative a aparatului judiciar - refractar la orice schimbare în vederea unei mai mari funcţionalităţi a sistemului judiciar. Unii magistraţi sunt refractari la participarea la o dezbatere publică, la critica interna şi externă, admisă în abstract, dar respinsă ca amestec nejustificat sau delegitimizare atunci când se fac referiri la manifestări concrete de activităţi judiciare.

Fostul preşedinte al ''Magistraturii democratice'' a subliniat că toate acestea fac parte dintr-o atitudine răspândită în ceea ce a fost stânga - politică şi judiciară: afirmaţia că nu mai este timp de ciocniri şi rupturi, că trebuie să se treacă la guvernare. În opinia sa, această poziţie este favorizată de gândirea dominantă: lumea s-a schimbat, dar rămân şi chiar au crescut inegalitatea şi sărăcia iar o magistratură aliniată, în temeiul Constituţiei, la cei slabi, nu este în consonanţă cu omogeneitatea puterii, oricare ar fi ea.

Foarte incisiv este capitolul din carte referitor la măcelurile nepedepsite, în care justiţia a demonstrat că are armele necesare. Motivul fundamental pentru capitulare stă însă în compromisul făcut cu puterea.

Foarte dure şi actuale sunt paragrafele privind ordinea publică şi manifestaţiile, cu renunţarea la gestionarea negociată a pieţei, care s-a impus în a doua jumătate a anilor '70 datorită rolului sindicatelor. De la summitul G8 de la Genova încoace, s-a revenit în schimb la ciocnirile frontale, prin schimbarea modului de a protesta şi a răspunsului poliţiei.

Pepino examinează în special atitudinea magistraturii care ar folosit greutăţi diferite în judecarea poliţiştilor şi demonstranţilor. 'Rezultă masiv disparitatea de tratament în gestionarea procedurilor în funcţie de subiecţii implicaţi. În timp ce procesele pentru violenţă sau rezistenţă faţă de oficiali publici au în mare parte un curs preferenţial, anchetele pentru abuzuri ale forţelor de ordine avansează lent', afirmă el.

Fostul magistrat abordează şi subiectul legislaţiei muncii, unde paralizia tribunalelor zădărniceşte protecţia şi are cuvinte foarte dure faţă de Fiat, contestând chiar decizii ale guvernului Monti în materie de concedieri. Nemiloasă este şi examinarea statistica a 'statului penal', care umple închisorile: 'Populaţia penitenciarelor creşte iar componenţa acesteia sugerează subiecţi în mod tradiţional lipsiţi de reprezentare - cei săraci'', notează fostul magistrat.

Pepino este categoric: sezonul inovator deschis odată cu Constituţia din 1948 s-a încheiat. Pentru a restitui dreptatea celor slabi este necesar înainte de toate să limitezi puterea potentaţilor, concluzionează el.