Şeful NATO, în vizită neanunţată la Kiev, afirmă că fluxurile de arme către Ucraina vor creşte

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg (Youtube - screenshot)
Redacţia
29.04.2024

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, le-a spus ucrainenilor că membrii Alianţei nu şi-au respectat promisiunile de ajutor militar din ultimele luni, dar a afirmat că fluxul de arme şi muniţii va creşte acum, transmite Reuters.

Într-o vizită neanunţată în Ucraina, secretarul general al Alianţei militare transatlantice a purtat luni discuţii cu preşedintele Volodimir Zelenski şi urma să se adreseze Parlamentului ucrainean (Rada).

Vizita sa - a treia de la invazia rusă pe scară largă împotriva Ucrainei în februarie 2022 - are loc într-un moment dificil pe câmpul de luptă pentru Ucraina. După o contraofensivă ucraineană eşuată anul trecut, forţele ruse au preluat iniţiativa - cel puţin în parte din cauza lipsei de ajutor în arme şi muniţii din partea partenerilor occidentali ai Kievului.

"Voi fi, de asemenea, foarte sincer cu preşedintele Zelenski şi, de asemenea, cu Rada, că aliaţii NATO nu au livrat ceea ce am promis în ultimele luni", a declarat Stoltenberg luni, în trenul care îl ducea la Kiev.

"Statele Unite au petrecut şase luni pentru a conveni asupra unui pachet, iar aliaţii europeni nu au livrat muniţia pe care am promis-o. Dar acum sunt încrezător că lucrurile se vor schimba", a specificat el.

Congresul american a aprobat acum un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de peste 60 de miliarde de dolari, semnat rapid de preşedintele Joe Biden, iar premierul britanic Rishi Sunak a anunţat săptămâna trecută un angajament "record" faţă de Kiev, a amintit Stoltenberg.

De asemenea, el a menţionat că Germania a acceptat să furnizeze Ucrainei un nou sistem de apărare antiaeriană Patriot, iar Olanda şi-a sporit ajutorul pentru Kiev. El a afirmat că se aşteaptă să urmeze şi alte "noi angajamente".

"Acest lucru va face diferenţa - aşa cum lipsa de sprijin a făcut diferenţa", a subliniat el, făcând aluzie la eşecurile ucrainene pe câmpul de luptă.

El a spus că ruşii au plătit "un preţ mare pentru câştiguri teritoriale marginale" şi că Ucraina încă mai poate schimba situaţia.

"Nu este prea târziu pentru ca Ucraina să învingă. Dar de aceea este atât de urgent ca aliaţii NATO să facă acum ceea ce am promis şi să transformăm aceste angajamente în livrări reale de arme şi muniţii şi sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla acum", a adăugat şeful NATO.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor