Judecătorul Cristi Danileţ demarează operaţiunea "Reformarea CCR"

Cristi Danileţ, judecător, membru CSM (Epoch Times România)
Dana Moraru
08.05.2020

Judecător dr. Cristi Danileţ, vicepreşedinte şi membru fondator al Asociaţiei Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), propune o dezbatere pe tema revizuirii cadrului normativ privind Curtea Constituţională a României. Concret, magistratul consideră că, în contextul în care mecanismul actual de numire a judecătorilor CCR este unul exclusiv, este nevoie ca independenţa CCR faţă de factorul politic să fie complet garantată.

“Pentru aceasta, ICDE propune ca judecătorii CCR să nu fi desfăşurat activităţi politice înainte de exercitarea funcţiei şi să nu poată desfăşura astfel de activităţi pentru o perioadă limitată după încheierea mandatului. Tot astfel, selecţia membrilor CCR exclusiv din rândul magistraţilor ar fi o soluţie care trebuie luată în calcul”, se arată într-un comunicat.

Magistratul avertizează asupra credibilităţii reduse pe care o are la ora actuală CCR, şi remarcă faptul că această stare de fapt poate duce la “lipsa legitimităţii, iar legalitatea fără legitimitate este fără eficienţă într-o societate democratică”.

“Realitatea este că, din păcate, în ultimii ani CCR şi-a pierdut din această credibilitate. Iar cauzele sunt atât mecanismul de selecţie a membrilor CCR, cât şi arhitectura instituţională care reglementează funcţionarea instituţiei”, precizează Danileţ.

Redăm în continuare comunicatul complet:

România se află într-o situaţie fără precedent, determinată de o criză medicală de amploare la nivel global pentru care nicio ţară din lume nu a fost pregătită. Anumite drepturi fundamentale au fost restrânse în această perioadă determinată. Or, este normal ca într-o societate democratică asemenea măsuri să fie contestate sau puse sub semnul întrebării.

CCR şi-a continuat activitatea în toată această perioadă, discutând inclusiv măsurile normative luate pentru combaterea pandemiei. Deciziile CCR au generat discuţii aprinse cu privire la însuşi rolul acestei instituţii. O astfel de dezbatere publică – la care ICDE participă şi pe care o încurajează – nu reprezintă o subminare a independenţei Curţii. Din contră, credem că orice dezbatere a deciziilor CCR este în beneficiul atât al instituţiei, cât şi al cetăţenilor.

Pentru că deciziile CCR să fie acceptate şi respectate este nevoie nu doar de folosirea mecanismelor statului de drept. Credibilitatea redusă a instituţiei poate duce la lipsa legitimităţii, iar legalitatea fără legitimitate este fără eficienţă într-o societate democratică. Realitatea este că, din păcate, în ultimii ani CCR şi-a pierdut din această credibilitate. Iar cauzele sunt atât mecanismul de selecţie a membrilor CCR, cât şi arhitectura instituţională care reglementează funcţionarea instituţiei.

De aceea, ICDE crede că s-a ivit oportunitatea perfectă de a avea o discuţie foarte serioasă referitoare la revizuirea cadrului normativ care priveşte una dintre cele mai importante instituţii din România. De exemplu, mecanismul actual de numire a judecătorilor CCR este exclusiv politic. Or, pentru a garanta independenţa CCR faţă de factorul politic, ICDE propune ca judecătorii CCR să nu fi desfăşurata activităţi politice înainte de exercitarea funcţiei şi să nu poată desfăşura astfel de activităţi pentru o perioadă limitată după încheierea mandatului. Tot astfel, selecţia membrilor CCR exclusiv din rândul magistraţilor ar fi o soluţie care trebuie luată în calcul.

ICDE crede în necesitatea unei Curţi puternice. Acesteia i se poate reda credibilitatea prin reformarea sa, prin măsuri agreate trans-partinic şi cu larga implicare a cetăţenilor.

ICDE pune la dispoziţie în această dezbatere necesară calitatea experţilor săi şi voinţa de a fi parte a unei dezbateri publice bazată pe argumente susţinute”, se arată în comunicatul de presă al ICDE.

Asociaţia Iniţiativa pentru Cultură Democratică Europeană este un think tank care promovează prin dezbateri, proiecte şi acţiuni cultura democratică şi valorile fundamentale ale Uniunii Europene.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor